Cancerul pulmonar este al doilea cel mai răspândit tip de cancer în Europa, care provoacă peste 1,6 milioane de decese în fiecare an. Rata de supravieţuire la 5 ani este de sub 20%, dar cu cât este diagnosticat mai devreme cancerul pulmonar, cu atât supravieţuirea pacientului este mai mare. Însă în România, pacienţii se prezintă în stadii avansate la medic, motiv pentru care specialiştii Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ,,Dr. Victor Babeş” Timişoara trag un semnal de alarmă cu privire la acest aspect.
În fiecare an, în România sunt diagnosticate în jur de 11.000 de cazuri noi de cancer pulmonar, reprezentând circa 13% din totalul cazurilor noi de cancer. Medicii Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ,,Dr. Victor Babeş” Timişoara spun că, de multe ori, neoplasmul bronho-pulmonar cu care se prezintă bolnavii în unitatea sanitară nu mai permite decât un tratament paliativ. Majoritatea neoplaziilor pulmonare sunt diagnosticate la pacienţi cu vârstă de peste 65 de ani, dar pot apărea şi la vârste mai mici.
Pneumologii susţin că este important că pacienţii să se prezinte pentru consult de specialitate încă de la primele simptome astfel încât această patologie să poată fi diagnosticată în stadii incipiente şi să permită administrarea unui tratament curativ.
,,Vorbim de pacienţii care tuşesc de mai mult de trei săptămâni, care au o scădere ponderală accentuată sau hemoptizie (spută cu sânge). Pacientul este internat pentru a putea realiza investigaţii complexe în vederea stabilirii unui diagnostic”, a precizat S.L. dr. Emanuela Tudorache, medic specialist pneumolog, atestat în endoscopie bronşică, la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş Timişoara.
De altfel, prof. univ. dr. Ruxandra Ulmeanu, medicul şef al Laboratorului de Endoscopie Bronşică de la Institutul de Pneumologie ,,Marius Nasta” din Capitală, directorul Şcolii Societăţii Române de Pneumologie, atrăgea atenţia încă de la începutul acestui an într-un interviu video acordat 360medical.ro că o mare parte din pacienţii cu cancer pulmonar sunt persoane care fumează ani şi ani de zile şi că aceştia de foarte mulţi ani tuşesc şi expectorează. dar consideră normal să facă aceste lucruri pentru că sunt fumători.
,,Evident, nu este normal. Apare acea inflamaţie, bronşită a fumătorului. Dacă apare şi BPOC-ul, atunci funcţia pulmonară a acestui pacient fumător nu mai este normală. Începe să piardă din funcţia normală a plămânului. Şi ce face în plus acest pacient cu BPOC faţă de unul care are doar bronşită tabagică? Tuşeşte, expectorează, dar în plus începe să obosească. Are o toleranţă la efort din ce în ce mai scăzută. Aşadar trec ani şi ani, trec zeci de ani şi pacienţii tuşesc, expectorează şi la un moment dat pot să înceapă să obosească. Consideră normal să se întâmple aceste lucruri – pe de o parte din cauza fumatului, şi pe de altă parte pentru că îmbătrânesc, mai iau în greutate. Astfel, riscul de apariţie a cancerului pulmonar nu este sesizat”, a spus dr. Ruxandra Ulmeanu, în cadrul interviului.
Într-o postare pe pagina de facebook a spitalului timişorean, medicul Emanuela Tudorache vorbeşte despre necesitatea realizării unei endoscopii bronşice cu biopsie pentru a pune un diagnostic cert. Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş deţine unul dintre cele mai performante aparate pentru realizarea unei astfel de investigaţii. În momentul de faţă există o colaborare cu un laborator de anatomie patologică din Oradea. Probele prelevate de la pacienţi pot fi trimise unui anatomopatolog specializat în cancer pulmonar, care, prin intermediul unor teste de imunohistochimie şi a unor teste genetice, poate realiza un diagnostic de precizie.
,,Avem mai multe tipuri de celule maligne (canceroase) iar pentru identificarea acestora se folosesc o serie de teste speciale, de imunohistochimie. În plus, prin intermediul unor teste genetice, oncologul poate stabili care este tipul de tratament cel mai indicat pentru fiecare caz în parte. Un alt avantaj este acela că, aceste investigaţii sunt gratuite iar rezultatele biopsiei le primim între 5 şi 10 zile. În funcţie de tipul celulei şi de stadiul bolii, putem vorbi fie de o intervenţie chirurgicală, pe care o realizează chirurgii noştri, fie de administrarea de chimioterapie sau radioterapie, terapie ţintită, imunoterapie, fie, în cazurile cele mai avansate, de terapii paliative. Este foarte important să ştim tipul celulei maligne pentru că în funcţie de această se administrează tratamentul care poate ajunge şi la 7000 de euro pe lună”, a precizat dr. Emanuela Tudorache.
Cancerul pulmonar provoacă în România cele mai multe decese dintre toate cancerele, respectiv peste 10.000 în fiecare an.