Medicul Virgil Musta: Până la imunizarea colectivă, persoanele vaccinate trebuie să respecte regulile de prevenţie

Medicul Virgil Musta: Până la imunizarea colectivă, persoanele vaccinate trebuie să respecte regulile de prevenţie

Persoanele vaccinate trebuie să  respecte regulile de prevenţie împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2 până se va atinge cota de imunizare colectivă, avertizează şeful Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului "Victor Babeş" din Timişoara, medicul Virgil Musta.

"Trebuie să respectăm în continuare cele trei reguli de aur pentru prevenţia nespecifică a bolii şi anume să evităm aglomeraţiile şi să păstrăm distanţa de 2 metri între persoane, acolo unde suntem în preajma altei persoane, să purtăm corect masca atunci când suntem în prezenta altei persoane, când frecventăm locuri aglomerate sau suntem în spaţii închise, care trebuie să fie cât mai bine aerisite, şi să ne spălăm pe mâini de cât mai multe ori şi, obligatoriu, înainte de a mânca. Poate nici nu ar mai trebui să mai vorbim atât de mult despre aceste măsuri, dacă toată lumea s-ar vaccina. Important este, să nu uităm, că, până atingem cota de imunizare colectivă, trebuie să păstrăm regulile amintite, chiar dacă suntem vaccinaţi", a precizat dr. Virgil Musta, citat de Agerpres.

România a ajuns luni la 1.047.520 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus, după ce în ultimele 24 de ore încă 1.256 persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19 – cel mai mic număr de cazuri noi din 2 ianuarie, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Specială.

Noile date confirmă tendinţa de scădere a numărului de cazuri noi de Covid-19 şi a ratei testelor pozitive, începută de peste trei săptămâni.

Peste 3 milioane de români s-au vaccinat până acum împotriva Covid-19.

viewscnt