Bolile pulmonare au diferite mecanisme de producere, iar pentru afecţiunile care afectează ireversibil parenchimul pulmonar şi organele situate în mediastin (esofag toracic, arbore traheo-bronşic, timus) chirurgia toracică joacă un rol extrem de important.
Datorită dezvoltării tehnicilor chirurgicale minim invazive, dar şi ca urmare a progresului tehnologiilor medicale utilizate în scop diagnostic, care au facilitat diagnosticarea afecţiunilor în stadii curabile chirurgical, chirurgia toracică a cunoscut o evoluţie impresionantă, cu rezultate de excepţie.
Patologiile tratate prin intermediul chirurgiei toracice sunt, cel mai adesea, neoplazice:
- cancer pulmonar;
- cancer esofagian;
- tumori ale peretelui toracic şi tumori mediastinale;
- tumori pleurale;
- metastaze pulmonare.
Chirurgia toracică este indicată şi în alte afecţiuni, cu intervenţii precum: esofagectomia cu reconstrucţie pentru bolile esofagiene benigne; miotomia pentru acalazia cardiei; rezecţia diverticulului esofagian; simpatectomia pentru hiperhidroză (palme transpirate); timectomia pentru miastenia gravis; ablaţia chisturilor toracice; biopsia pulmonară – necesară în scop diagnostic.
Rolul chirurgiei toracice în cancerul pulmonar
Cancerul pulmonar, o patologie frecventă în România, cu o incidenţă de 12,3% din totalul cazurilor oncologice nou depistate conform estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru anul 2020, este al doilea cel mai frecvent tip de cancer, după cancerul colorectal.
Cancerul pulmonar are o evoluţie insidioasă de obicei, fiind depistat adesea în stadii avansate. Poate fi depistat şi la debut, cel mai frecvent întâmplător, în cadrul unor investigaţii efectuate pentru alte indicaţii, sau atunci când afectează arborele traheo-bronşic, cu simptomatologie dominată de tuse persistentă, iritativă sau productivă.
Tumorile pulmonare pot fi primare (neoplasmul bronhopulmonar) sau secundare (metastaze pulmonare) ale unor tumori cu localizare primară în alte organe (colon, prostată, rinichi, sân etc.). Astfel, pentru fiecare patologie oncologică pulmonară, tratamentul diferă, implică o abordare integrată multidisciplinară în cadrul comisiei oncologice, iar intervenţiile chirurgicale au indicaţie şi viză curativă doar în cazuri atent selecţionate.
Intervenţii chirurgicale pentru rezecţia tumorilor pulmonare primare
Operaţiile practicate în cazul tumorilor pulmonare primare în stadii incipiente şi care au indicaţie de tratament chirurgical, includ:
- rezecţia pulmonară atipică – rezecţia nodulilor mici, cu diametrul mai mic de 1 cm, situaţi periferic, şi rezecţia parenchimului pulmonar adiacent;
- segmentectomia – rezecţia unui segment al unui lob pulmonar;
- lobectomia – rezecţia unui lob pulmonar;
- pneumonectomia – îndepărtarea întregului plămân.
Tipul intervenţiei chirurgicale depinde de localizarea tumorii, extensia bolii şi statusul biologic al pacientului. Pentru pacienţii vârstnici sau care suferă de comorbidităţi asociate importante sunt recomandate rezecţiile pulmonare limitate.
De asemenea, în funcţie de localizarea şi dimensiunile tumorii, precum şi de invazia structurilor învecinate, intervenţiile chirurgicale se pot efectua clasic, deschis (toracotomie) sau minim invaziv (toracoscopic).
Chirurgia toracică asistată video
Chirurgia video-asistată (VATS) este o tehnică operatorie minim invazivă prin care se explorează cavitatea toracică cu ajutorul video-toracoscopului. Această tehnică implică incizii fine la nivelul toracelui, prin care se introduc instrumentele chirurgicale adaptate. Acest tip de intervenţii se practică în cazurile chirurgicale complexe, atât în scop diagnostic, cât şi curativ (rezecţii pulmonare, lobectomii etc.).
Dat fiind că patologia pulmonară este complexă şi necesită investigaţii delicate în vederea stabilirii diagnosticului de certitudine, au fost dezvoltate tehnici minim invazive precum toracoscopia şi mediastinoscopia, prin intermediul cărora se pot explora minim invaziv, cu ajutorul unui tub flexibil dotat cu cameră video şi sursă de lumină, mediastinul (spaţiul toracic extrapleural, unde se regăsesc cordul, aorta, venele cave, vasele pulmonare, traheea, esofagul, nervi, ganglioni etc.), respectiv cavitatea toracică.
Tratamentul avansat al metastazelor pulmonare
Opţiunile terapeutice pentru pacienţii cu metastaze pulmonare diferă de cele recomandate pentru tratarea tumorilor primare. Astfel, metastazele pulmonare se pot trata fie chirurgical, fie cu ajutorul radioterapiei. În cazul metastazelor pulmonare rezecabile, tratamentul chirurgical se poate realiza pe cale clasică, cu ajutorul toracoscopiei, video-asistat sau cu ajutorul laserului.
Chirurgia toracică asistată laser utilizează o rază de lumină amplificată (laser) în vederea distrugerii leziunilor secundare pulmonare, cu prezervarea parenchimului pulmonar sănătos din jur. Prin intermediul acestei tehnici avansate, ţesuturile din jur nu sunt distruse termic, iar raza de lumină poate fi foarte uşor manipulată în jurul unei formaţiuni tumorale. Prin chirurgia toracică asistată laser se pot realiza rezecţii foarte fine în jurul arterelor şi bronşiilor, în cazul unor metastaze localizate la nivelul hilului pulmonar. Avantajele acestei tehnici includ afectarea redusă a parenchimului pulmonar, prezervarea funcţiei respiratorii şi recuperare rapidă.
Una dintre opţiunile moderne de radioterapie este stereotaxia. Radioterapia stereotaxică este o tehnică de radioterapie externă performantă, prin care se administrează doze mari de radiaţie, extrem de precis, la nivelul tumorilor de mici dimensiuni, în scopul distrugerii acestora, fără deteriorarea parenchimului pulmonar adiacent. Pentru metastazele pulmonare, radioterapia stereotaxică corporală (SBRT) reprezintă tratamentul de elecţie, în cazul tumorilor nerezecabile.
Tratamente moderne pentru patologia toracică, la Spitalul Clinic SANADOR
Departamentul de Chirurgie Toracică din Spitalul Clinic SANADOR asigură pacienţilor diagnostic şi tratament avansat pentru afecţiunile traheo-bronho-pulmonare, dar şi pentru afecţiunile peretelui toracic şi ale organelor mediastinale, prin metode moderne.
Echipa de chirurgie toracică din Spitalul Clinic SANADOR colaborează îndeaproape cu medici din alte specialităţi chirurgicale şi nechirurgicale pentru managementul adecvat al fiecărui caz individual în parte, indiferent de complexitatea lui.
Pentru rezecţiile metastazelor pulmonare asistate laser, Spitalul Clinic SANADOR dispune de sistemul laser ERASER Nd:YAG(120 W), capabil să îndepărteze un număr crescut de metastaze din plămâni, cu prezervarea ţesutului pulmonar sănătos din jur.
Pentru stereotaxie, Centrul Oncologic SANADOR dispune de acceleratorul liniar de ultimă generaţie Varian TrueBeam STx, oferind astfel pacienţilor proceduri moderne şi eficace de radioterapie stereotaxică în cele mai bune condiţii de siguranţă şi confort.