Metodologia de recoltare şi testare a plasmei umane de la pacienţii cu Covid-19 vindecaţi, aprobată de Ministerul Sănătăţii. Miza deciziei

Metodologia de recoltare şi testare a plasmei umane de la pacienţii cu Covid-19 vindecaţi, aprobată de Ministerul Sănătăţii. Miza deciziei

Ministerul Sănătăţii a finalizat miercuri metodologia pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea si distribuţia plasmei de la persoanele vindecate de Covid-19 şi utilizarea monitorizată pentru pacienţii critici cu Covid-19 din secţiile de anestezie-terapie intensivă (ATI). Aprobarea metodologiei este o etapă-cheie pentru folosirea acestei metode în tratamentul pacienţilor infectaţi cu coronavirus.

Folosirea derivatelor din sânge de la persoanele vindecate de infecţia cu coronavirus pentru a-i trata pe pacienţii cu forme severe de Covid-19 este o metodă bazată pe anticorpi veche de peste un secol şi încercată deja de mai multe ori, inclusiv în perioada pandemiei de gripă spaniolă din 1918-1919.

Măsura a venit după ce o companie privată a donat 4 echipamente de plasmafereză şi a 4.000 de kituri de colectare Ministerului Sănătăţii, urmând să pună la dispoziţia centrelor judeţene de transfuzii încă 14 echipamente pentru colectarea de plasmă.

Prin protocolul de donaţie, prezentat în exclusivitate de 360medical.ro în 30 martie, Ministerul Sănătăţii s-a angajat să finalizeze în cel mult 2 săptămâni protocoalele transfuzionale de recoltare şi testare a palsmei umane de la pacienţii cu Covid-19 vindecaţi, criteriile de selecţie şi testare a acestora şi protocoalele terapeutice de testare experimentală a plasmei umane.

CE PREVEDE METODOLOGIA

Ordinul de ministru semnat miercuri stabileşte modul de colectare, testare, prelucrare, stocare şi distribuire a plasmei de la donator vindecat de Covid-19 şi utilizarea monitorizată pentru pacienţii critici cu Covid-19 din secţiile ATI, în conformitate cu legislaţia naţională în domeniul transfuziei sanguine şi ghidul tehnic elaborat de Comisia Europeană.

"Potenţialii donatori vor fi selectaţi dintre pacienţii care au fost internaţi pentru Covid-19, vindecaţi şi externaţi. Subliniem că, donarea de plasmă, asemenea donării de sange, este voluntară si neremunerată, în condiţiile prevăzute în Legea 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice", a precizat Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat.

Pentru selectarea pacienţilor vindecaţi, Centrele de Transfuzie Sanguină vor încheia protocoale cu spitalele care tratează pacienţi cu Covid-19 în vederea identificării acestora, potenţiali donatori, cu respectarea regulilor naţionale şi ale UE de protecţie a datelor cu caracter personal, prin semnarea de către pacient a unui consimţământ informat.

De asemenea, centrele de transfuzie sanguină vor contacta potenţialii donatori şi îi vor programa pentru consult, analize şi donare. Pacienţii vindecaţi pot contacta de asemenea centrele de transfuzie sanguină în vederea programării pentru donare.

Donatorii eligibili vor dona în Centrele de Transfuzie Sanguina, iar procedura de recoltare va fi în mod prioritar cea de plasmafereză.

"Dacă în Centrul de Transfuzie Sanguina nu este posibilă recoltarea plasmei prin afereza sau donatorul nu se califică pentru procedura de afereză din punct de vedere al abordului venos, se va recolta sânge total şi se va prepara plasma proaspat congelată şi concentrat eritrocitar, conform procedurii curente de preparare a plasmei proaspat congelate din sange total din Centrul de Transfuzie Sanguină", menţionează ministerul.

Plasma obţinută prin plasmafereză va fi împărţită în unităţi separate care se vor congela rapid, se vor stoca în spaţii dedicate la o temperatură adecvată.

Pentru calificarea biologică a componentelor sanguine se aplică protocolul de testare conform legislaţiei în vigoare si algoritmului de testare elaborat de către Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională (INHT) pentru controlul biologic al donărilor de sânge şi componentelor sanguine.

Centrele de Transfuzie Sanguină vor trimite către INHT probele eligibile în vederea testării suplimentare - testarea PCR pentru virusurile transmisibile prin sânge (HIV, HBV, HCV) şi testarea anticorpilor anti-HLA la donatorii cu antecedente de transfuzie de sânge şi donatori de sex feminin care au avut sarcini, dacă acest test nu a putut fi efectuat în etapa de preselecţie.

În urma testelor efectuate, INHT transmite Centrelor de Transfuzie Sanguină rezultatele care confirmă sau infirmă eligibilitatea plasmei proaspăt congelată pentru distribuţie şi administrare experimentală pentru pacienţi cu Covid-19.

Plasma de la donator vindecat cu Covid-19 (PPC-DV-COVID-19) va fi distribuită de către centrele de transfuzie sanguină, la cererea spitalelor desemnate prin ordin al ministrului sănătăţii pentru tratamentul pacienţilor infectaţi cu SARS-COV-2 din judeţul respectiv. În cazul în care, la nivelul unui judeţ, Centrul de Transfuzie Sanguină nu poate acoperi cererea, INHT va solicita transferul de la un alt centru.

Plasma se va administra doar pacienţilor critici infectaţi cu coronavirusul SARS-CoV-2 (prin metoda RT-PCR), cu vârsta de cel puţin 18 ani, care sunt de acord cu administrarea de plasmă convalescentă.

Spitalele interesate de această terapie vor face o solicitare către Ministerul Sănătăţii pentru includerea secţiilor sau compartimentelor ATI în reţeaua de administrare monitorizată a PPC-DV-COVID-19 la pacienţii critici cu Covid-19.

viewscnt