Ministerul Sănătăţii: Spitalele private, incluse în programele naţionale de sănătate curative în condiţii egale cu spitalele de stat

Ministerul Sănătăţii: Spitalele private, incluse în programele naţionale de sănătate curative în condiţii egale cu spitalele de stat

Spitalele private vor putea furniza servicii medicale decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) în cadrul programele naţionale de sănătate curative în condiţii egale cu spitalele de stat, prevede un proiect de ordonanţă elaborat de Ministerul Sănătăţii. 

Proiectul de ordonanţă prevede modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

"Prin proiectul de act normativ se propune ca serviciile medicale din cadrul programelor naţionale de sănătate curative, care se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate să se deruleze în mod unitar atât prin furnizori publici, cât şi prin furnizori privaţi, în mod similar cu reglementarea privind furnizorii privaţi de medicamente şi dispozitive medicale", se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

"Astfel, se asigură accesul imediat al pacienţilor la tratament in cadrul programelor naţionale de sănătate curative şi, funcţie de opţiunea acestora, prin furnizorii care sunt autorizaţi şi evaluaţi şi care au încheiat contracte de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate", mai prevede docuemntul.

Concret, proiectul de ordonanţă modifică art. 52 alin. (2), lit. c) din legea menţionată, care se referă la  unităţile de specialitate selectate pentru implementarea programelor naţionale de sănătate.

În prezent, pot fi selectate pentru implementarea programelor naţionale de sănătate curative şi spitalele private doar "pentru serviciile medicale care excedează capacităţii furnizorilor publici de servicii medicale".

Proiectul de ordonanţă înlocuieşte paragraful "furnizori privaţi de servicii medicale pentru serviciile medicale care excedează capacităţii furnizorilor publici de servicii medicale" cu următorul cuprins: ”furnizori privaţi de servicii medicale”, ceea ce ar permite derularea fără restricţii a serviciilor medicale decontate în cadrul programele naţionale şi în spitalele private din România.

viewscnt