Negocierile pe marginea viitorului Contract-cadru (CoCa) 2021-2022 ce reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul Sistemului de Asigurări Sociale de Sănătate nu au fost decurs după cum s-au aşteptat reprezentanţii medicilor din România. Colegiul Medicilor din România (CMR) a precizat că acest contract ,,nu poate fi negociat cu reprezentanţi ai CNAS care NU dau dovadă de interes pentru identificarea unor soluţii concrete la probleme majore ale sistemului sanitar şi ale medicilor! Sintagma „Noi suntem statul” nu îşi are rostul într-o negociere din secolul al XXI-lea!”
La negocierile CoCa de la CNAS au participat prof. dr. Daniel Coriu, preşedintele CMR, dr. Valeria Herdea, vicepreşedinte şi responsabil de Comisia economico-socială şi de asigurări de sănătate, Nicoleta Popescu, avocat CMR, iar online au participat dr. Gheorghe Borcean, vicepreşedintele Comisiei jurisdicţie, dr. Călin Bumbuluţ vicepreşedintele Comisiei profesional-ştiinţifică şi dr. Gindrovel Dumitra, Secretar General CMR.
,,Viitorul activităţii medicale din România nu poate fi negociat în 3 ore „Am notat, vom analiza. Avem 3 ore. Timpul a expirat”. 3 ore pentru aproximativ 45.000 de medici. Acesta este timpul alocat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) negocierilor Contractul-cadru cu reprezentanţii Colegiului Medicilor din România. INADMISIBIL!”, au precizat reprezentanţii Colegiului, care sunt de părere că ,,echipa CNAS nu a dat dovadă de interes pentru negocieri”.
Din punctul de vedere al CMR, negocierile nu au decurs aşa cum ar presupune în mod firesc o relaţie contractuală între doi parteneri cu drepturi egale. Lipsa de asumare a unor decizii ferme referitoare la modificările solicitate de către CMR, care ar fluidiza traseul pacientului în sistemul medical românesc şi ar reduce birocraţia zdrobitoare existentă în acest moment, a contribuit la epuizarea rapidă a celor 3 ore alocate negocierilor.
,,Echipa CMR a întâlnit o echipă CNAS fără deschidere la argument sau la negocieri, care a lăsat impresia că doreşte un contract de adeziune, nu un contract civil între două părţi cu drepturi şi obligaţii egale”, se arată într-un comunicat al CMR.
Peste 45.000 de medici din toate specialităţile îşi desfăşoară activitatea şi sunt impactaţi conform prevederilor acestui Contract-cadru. În momentul de faţă 35% dintre cabinetele medicale sunt în situaţia de a se închide în viitoarele 6 luni. Penuria de cadre medicale este din ce în ce mai accentuată, având în vedere fenomenul îmbătrânirii populaţiei medicale ( 25% dintre medicii de familie au peste 60 de ani, iar5% au peste 65 ani). În prezent, 340 de localităţi din România nu au medic de familie. Medicii de familie au cerut plata capitaţiei la înscrişi, pe lista de pacienţi să fie minim 800 înscrişi, iar optim 1800 persoane inscrise, ia procentul per capita (PC) 50% şi per serviciu (PS) 50%.
,,În viitorul apropiat dorim să discutăm mai mult despre independenţa în exercitarea profesiei de medic, să discutăm despre reducerea presiunii financiare, care nu ar trebui să influenţeze în niciun fel decizia noastră profesională şi nici relaţia medic-pacient. Trebuie să discutăm despre o implicare mai redusă a medicului în relaţia asigurat-asigurator (CNAS), iar activitatea medicală trebuie să fie mai puţin dependentă de buna funcţionare a SIUI (Sistem Informatic Unic Integrat), deoarece timpul este preţios şi acesta trebuie folosit pentru desfăşurarea în condiţii cât mai bune a actului medical”.
Medicii au pledat pentru reducerea penalităţilor pentru medici privind controlul administrativ al CNAS, dar şi pentru introducerea penalităţilor pentru CNAS dacă nu se achită obligaţiile asumate contractual. CMR consideră că întâlnirea nu a întrunit condiţiile de a fi considerată negociere pentru a îndeplini exigenţele Legii 95 şi ale altor acte normative în vigoare şi susţine că va trimite către CNAS toate documentele aferente, în format scris, pe cale oficială, pentru ca acestea să fie cu adevărat analizate.
,,Deşi CNAS a refuzat categoric o nouă rundă de negocieri în vederea parcurgerii şi finalizării discuţiilor asupra prevederilor CoCa, ne exprimăm speranţa că se va reveni asupra acestei decizii şi aşteptăm invitaţia oficială la o nouă discuţie”, au spus reprezentanţii CMR.
Medicii de familie atrag atenţia asupra riscului de burnout la care sunt expuşi, având în vedere că nu au avut vacanţe mai mult de 5 zile/an în ultimii 20 de ani pentru că lipsesc înlocuitorii. Peste 11.000 medici de familie îngrijesc 18.000.000 de români, oferindu-le asistenţă medicală de prim contact.