Noi cercetări confirmă că infecţia cu SARS-CoV-2 poate provoca diabet

Noi cercetări confirmă că infecţia cu SARS-CoV-2 poate provoca diabet

Coronavirusul poate deteriora celulele din pancreas care sunt responsabile de crearea insulinei, arată cercetări recente. Aceste descoperiri ar putea explica de ce unele persoane au fost diagnosticate cu diabet după ce au fost infectate cu Covid-19.

Numărul persoanelor care dezvoltă diabet după ce au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 a crescut semnificativ în ultimele luni, spun spun specialişti din UK. Au fost prezentate mai multe explicaţii pentru această creştere, inclusiv faptul că boala se răspândeşte în celulele pancreatice prin receptorul ACE2 situat pe stratul exterior al celulelor pulmonare şi astfel, anticorpii puternici care reacţionează la infecţie ar putea dăuna în mod neintenţionat celulelor pancreatice.

Faptul că ţesuturile devin din ce în ce mai puţin reactive la insulină din cauza inflamaţiei din organism, ar putea fi, de asemenea, o posibilă cauză.

Pentru a identifica ce organisme pot fi infectate cu Covid-19 o echipă internaţională de academicieni a testat o gamă variată de celule şi organoide, un grup de celule provocate de om care copiază funcţiile organelor.

Ei au descoperit că ficatul, colonul, inima, organoizi pulmonari şi pancreatici şi celulele din creiercare secretă dopamina, toate au fost uşor infectabile.

În plus, ei au semnalat că celulele beta din pancreas care creează insulină au fost deteriorate după ce au fost infectate, ceea ce le-a făcut să producă o doză mai mică de hormoni pancreatici.

"Noi numim asta transdiferenţiere. Practic îşi schimbă soarta celulară, aşa că, în loc să fie celule beta foarte active care secretă multă insulină, încep să amestece diferiţi hormoni. Asta ar putea oferi o perspectivă suplimentară asupra mecanismelor patologice ale Covid-19", spune autorul principal, profesorul Shuibing Chen.

Pe de altă parte, cercetătorii au descoperit că această deteriorare a celulelor ar putea fi doar o situaţie temporară.

„Ştim că unii pacienţii care au avut niveluri foarte instabile de glucoză în sânge atunci când au fost în secţia de terapie intensivă şi s-au recuperat după Covid-19, au recuperat şi controlul glucozei, sugerând că situaţia nu este permanentă la toţi pacienţii", mai spune profesorul Chen.

Un studiu anterior realizat de cercetători de la Universitatea Siena, din Italia, arătase cum coronavirusul dăunează celulelor din pancreas atacând proteina de suprafaţă a enzimei de conversie a angiotensinei 2 (ACE2), cu celulele beta producătoare de insulină care prezentau o mulţime de proteine.

În plus, ei au descoperit că nivelurile ACE2 sunt ridicate atunci când sunt localizate în zone cu inflamaţie, ceea ce înseamnă că cei cu diabet zaharat sunt mai predispuşi să dezvolte disfuncţii pancreatice după ce au fost infectaţi cu Covid-19.

„În general, vorbind de frecvenţă, persoanele cu diabet zaharat nu sunt mai susceptibile la infecţia cu Covid-19, dar odată ce sunt infectate, ele dezvoltă complicaţii mai severe şi tulburări metabolice severe", spune profesorul cercetător Francesco Dotta.

„Persoanele cu diabet au fost afectate de Covid-19, şi, în consecinţă, mulţi dintre cei cu această afecţiune, în mod tragic, au decedat. Această cercetare aprofundează înţelegerea modului în care diabetul şi Covid-19 interacţionează din punct de vedere biologic. Acest lucru va ajuta la dezvoltarea unor noi modalităţi eficiente de a trata persoanele expuse riscului de diabet, sau care trăiesc cu această boală şi care se îmbolnăvesc de Covid-19", spune dr. Lucy Chambers, şefa de comunicare a departamentului de cercetare de la Diabetes UK.

Mai multe informaţii despre această temă puteţi afla urmărind dezbaterea Diabetes 360eveniment online organizat de redacţia 360medical.ro, care se va desfăşura în perioada 10-11 noiembrie 2021.

Evenimentul, care marchează Ziua Mondială a Diabetului, invită specialiştii în domeniu pe 11 noiembrie la o sesiune dedicată exclusiv profesioniştilor din sănătate, cu acces limitat pe platforma ZOOM.

În afara subiectului principal axat pe diabet şi Covid-19, vor mai fi abordate şi alte teme legate de complicaţiile diabetului precum boala renală diabetică, managementul neuropatiei diabetice şi a piciorului diabetic sau bolile cardiovasculare în diabet.

Cei care doresc să pună întrebări speakerilor prezenţi în sesiunea de pe 10 noiembrie, o pot face live pe pagina de facebook 360medical.ro.

viewscnt