Până la o oră după ce inimile lor s-au oprit, unii pacienţi resuscitaţi prin resuscitare cardio-pulmonară (RCP, în engl. CPR) au avut amintiri clare după aceea că au experimentat moartea şi, în timp ce erau inconştienţi, au prezentat o activitate cerebrală legată de gândire şi memorie, potrivit unui nou studiu efectuat de oamenii de ştiinţă americani.
În cadrul unui studiu condus de cercetători de la facultatea de medicină NYU Grossman, din Statele Unite, în colaborare cu 25 de spitale, în majoritate americane şi britanice, unii supravieţuitori ai unui stop cardiac au descris experienţe de moarte lucidă care au avut loc în timp ce erau aparent inconştienţi, în moarte clinică.
În ciuda tratamentului imediat, mai puţin de 10% dintre cei 567 de pacienţi studiaţi, respectiv doar 53 dintre cele 567 de persoane din studiu, au fost readuse la viaţă.
Dintre acestea, 28 de persoane au fost apoi intervievate cu privire la ceea ce îşi puteau aminti din această experienţă.
Doar 11 pacienţi dintre cei care au supravieţuit şi-au amintit un anumit grad de conştienţă în timpul resuscitării cardio-respiratorii care nu a fost surprins de măsurătorile standard, aceştia declarând că au fost conştienţi în timpul resuscitării, şi doar şase au raportat o experienţă de moarte apropiată.
De asemenea, studiul a constatat că, într-un subset al acestor pacienţi, care au primit monitorizare cerebrală, aproape 40% au avut o activitate cerebrală care a revenit la normal sau aproape normal, de la o stare de moarte clinică („flatline"), în anumite cazuri chiar şi după o oră de resuscitare.
Supravieţuitorii unor astfel de evenimente susţin de mai mult timp că au o conştientizare sporită şi experienţe puternice şi lucide, spun autorii studiului.
Acestea includ o percepţie a separării de corp, observarea evenimentelor fără durere sau suferinţă şi o evaluare semnificativă a acţiunilor şi relaţiilor lor din timpul vieţii.
Noua cercetare a constatat că aceste experienţe în apropierea morţii sunt diferite de halucinaţii, iluzii, vise sau conştiinţă indusă de resuscitare, au specificat autorii studiului.
Ei au emis ipoteza că în cazul creierului în moarte clinică acesta elimină sistemele inhibitorii (de frânare) naturale.
Aceste procese, cunoscute în mod colectiv sub numele de dezinhibare, pot deschide accesul la „noi dimensiuni ale realităţii", spun ei, inclusiv reamintirea lucidă a tuturor amintirilor stocate din copilărie până la moarte, evaluate din perspective morale.
Deşi nimeni nu cunoaşte scopul evolutiv al acestui fenomen, el „deschide noi orizonturi de explorare sistematică asupra a ceea ce se întâmplă atunci când o persoană moare", scriu autorii studiului, publicat recent în revista Resuscitation.
„Deşi medicii au crezut mult timp că, în cazul creierului acesta suferă daune permanente la aproximativ 10 minute după ce inima încetează să îl mai alimenteze cu oxigen, cercetarea noastră a constatat că, în schimb, creierul poate prezenta semne de recuperare electrică mult timp după o resuscitare cardio-respiratorie continuă", explică autorul principal al studiului, dr. Sam Parnia, profesor asociat în cadrul departamentului de medicină de la Spitalul american NYU Langone şi director de cercetare în domeniul îngrijirii de urgenţă şi resuscitare.
Acesta este primul studiu de mare amploare care arată că aceste amintiri şi modificări ale undelor cerebrale pot fi „semne ale unor elemente universale, împărtăşite de aşa-numitele experienţe din apropierea morţii", a explicat medicul de la prestigiosul spital din New York.
„Aceste experienţe oferă o privire asupra unei dimensiuni reale, dar puţin înţeleasă, a conştiinţei umane care se descoperă odată cu moartea", a mai precizat medicul american.
Potrivit acestuia, descoperirile pot, de asemenea, să ghideze proiectarea unor noi modalităţi de repornire a inimii sau de prevenire a leziunilor cerebrale, şi au implicaţii pentru transplantul de organe.
Studiul, denumit AWARE-II (AWAreness during REsuscitation - Conştienţă în timpul resuscitării), a urmărit 567 de bărbaţi şi femei care au suferit un stop cardiac în timpul şederii în spital între mai 2017 şi martie 2020 în Statele Unite şi Regatul Unit.
Au fost înrolaţi doar pacienţii spitalizaţi, pentru a standardiza metodele de CPR şi resuscitare utilizate, precum şi metodele de înregistrare a activităţii cerebrale.
Un subgrup de 85 de pacienţi a beneficiat de monitorizare a creierului în timpul resuscitării cardio-respiratorii.
În timp ce medicii efectuau resuscitarea cardio-respiratorie, echipele de cercetare au ataşat la capul muribundului dispozitive care măsurau oxigenul şi activitatea electrică.
Operaţiile de resuscitare au durat în medie între 23 şi 26 de minute. Cu toate acestea, unii medici au continuat să efectueze resuscitarea până la o oră, potrivit studiului.
„Resuscitarea este o circumstanţă foarte tensionată şi provocatoare. Este de o intensitate foarte mare", a spus el.
„Nimeni nu a mai făcut acest lucru până acum, dar echipele noastre de cercetare independente, care au fost instruite înainte, au reuşit să efectueze procedurile fără a interveni în îngrijirea medicală a pacienţilor".
Activitatea cerebrală a fost măsurată la intervale de două sau trei minute, când medicii trebuiau să oprească compresiile toracice sau şocurile electrice pentru a vedea dacă inima pacientului va reporni, a precizat dr. Parnia.
„Nu a existat nicio mişcare, era linişte, şi atunci am făcut măsurătorile pentru a vedea ce se întâmplă. Am descoperit că, creierul oamenilor care trec prin moarte s-a oprit, ceea ce era de aşteptat", a explicat dr. Parnia.
„Dar, în mod interesant, chiar şi până la o oră de resuscitare, am văzut vârfuri - apariţia activităţii electrice cerebrale, la fel ca atunci când vorbesc sau mă concentrez profund", a explicat medicul.
Aşa cum a fost captat de EEG, o tehnologie care înregistrează activitatea cerebrală cu ajutorul unor electrozi, specialiştii au înregistrat la pacienţi vârfuri (semnale) în undele gamma, delta, theta, alfa şi beta asociate cu o funcţie mentală superioară.
Mărturii suplimentare de la 126 de supravieţuitori ai unui stop cardiac, cu amintiri auto-raportate şi care nu au făcut parte din studiu, au fost, de asemenea, examinate pentru a oferi o mai bună înţelegere a temelor legate de experienţa amintită despre moarte.
„Am putut arăta foarte clar că experienţa înregistrată în apropierea morţii - un sentiment de separare, o revizuire a vieţii tale, mersul într-un loc care se simte 'ca acasă' şi apoi recunoaşterea faptului că trebuie să te întorci - au fost foarte consistente între oamenii din întreaga lume", spune dr. Parnia, făcând referire la astfel de experienţe relatate în astfel de cazuri în lume.
În plus, studiul a comparat semnalele cerebrale înregistrate cu semnalele cerebrale realizate în cadrul altor studii privind halucinaţiile, visele, iluziile şi deziluziile, şi a constatat că acestea sunt foarte diferite, a mai precizat medicul.
„Am putut concluziona că experienţa amintită a morţii este reală. Ea apare odată cu moartea şi există un marker cerebral pe care l-am identificat. Aceste semnale electrice nu sunt produse ca un truc al unui creier muribund, ceea ce susţin o mulţime de critici", a declarat specialistul american.
Autorii studiului concluzionează că cercetările efectuate până în prezent nu au dovedit sau infirmat realitatea sau semnificaţia experienţelor pacienţilor şi a afirmaţiilor de conştientizare în legătură cu moartea.
Aceştia spun că experienţa rememorată în apropierea morţii merită cercetări suplimentare şi intenţionează să efectueze studii care să definească mai precis biomarkeri ai conştiinţei clinice, şi care să monitorizeze efectele psihologice pe termen lung ale resuscitării după un stop cardiac.
Totuşi, unii experţi în domeniu au fost mai puţin convinşi de concluziile studiului, care au fost prezentate pentru prima dată în cadrul unor sesiuni ştiinţifice în noiembrie 2022 şi au fost mediatizate pe scară largă, potrivit CNN.
„Acest raport despre undele cerebrale persistente după un stop cardiac a fost exagerat de către mass-media. De fapt, echipa sa nu a arătat nicio asociere între aceste unde cerebrale şi o activitate conştientă", a declarat dr. Bruce Greyson, profesor emerit Carlson de psihiatrie şi ştiinţe neurocomportamentale la Facultatea de Medicină a Universităţii din Virginia din Charlottesville.
„Adică, acei pacienţi care au avut experienţe în apropierea morţii nu au prezentat undele cerebrale raportate, iar cei care au prezentat undele cerebrale raportate nu au raportat experienţe în apropierea morţii", a declarat într-o corespondenţă pentru CNN dr. Greyson, care nu a fost implicat în noul studiu.
Dr. Greyson este coeditorul cărţii „The Handbook of Near-Death Experiences: Thirty Years of Investigation - Manualul experienţelor din apropierea morţii: Treizeci de ani de investigaţii".
El şi cardiologul dr. Pim van Lommel, un cercetător şi scriitor olandez despre experienţele din apropierea morţii, au trimis comentarii revistei Resuscitation pentru a fi publicate alături de noul studiu.
Aceştia au subliniat afirmaţia studiului conform căreia „doi dintre cei 28 de subiecţi intervievaţi aveau date EEG, dar nu se aflau printre cei cu amintiri cognitive explicite".
„Tot ceea ce (studiul) a arătat este că la unii pacienţi există o activitate electrică continuă la nivelul capului care are loc în aceeaşi perioadă în care alţi pacienţi raportează că au avut NDE (experienţe în apropierea morţii - Near Death Experience)", a declarat Greyson.
Este corect că studiul nu a indicat că activitatea electrică coincide cu o experienţă în apropierea morţii la acelaşi pacient, a precizat dr. Parnia.
„Dimensiunea eşantionului nostru nu a fost suficient de mare. Cei mai mulţi dintre participanţi nu au trăit, aşa că nu am avut sute de supravieţuitori. Aceasta este realitatea", a spus el.
„Dintre cei care au trăit şi au avut electroencefalograme lizibile, 40% dintre ei au arătat că undele lor cerebrale au trecut de la moarte clinică (flatline) la semne normale de luciditate".
În plus, a spus dr. Parnia, persoanele care supravieţuiesc au adesea amintiri fragmentate sau uită ceea ce au trăit din cauza sedării puternice la terapie intensivă.
„Absenţa înregistrărilor nu înseamnă că există o absenţă a conştienţei", a comentat dr Parnia.
„În cele din urmă, ceea ce spunem este: 'Acesta este marele necunoscut. Ne aflăm pe un teritoriu necunoscut'. Iar punctul cheie este că acestea nu sunt halucinaţii ci reprezintă o experienţă reală care apare odată cu moartea", a concluzionat dr. Parnia.
Foto articol: Echipa studiului AWARE-II exersează metodele de monitorizare a creierului. Credit: NYU Langone Health
