Glioblastomul (GBM) este cel mai frecvent şi cel mai letal tip de cancer cerebral, cu o rată de supravieţuire la cinci ani de numai 5%.
Cercetătorii de la Colegiul de medicină Penn State au identificat un biomarker care poate fi utilizat în testele de sânge pentru a diagnostica GBM, a urmări evoluţia acestuia şi a ghida tratamentul.
Cercetătorii au declarat că o astfel de biopsie lichidă non-invazivă pentru GBM ar putea ajuta pacienţii să primească mai repede îngrijirile de care au nevoie.
„În mod normal, pacienţii sunt examinaţi imagistic prin RMN sau CT, pentru a diagnostica şi urmări evoluţia tumorilor cerebrale, dar poate fi dificil pentru medici să afle din aceste scanări dacă pacientul se ameliorează sau se agravează, deoarece ele nu oferă detalii la nivel celular sau molecular", a declarat Vladimir Khristov, student la medicină, Penn State.
„De aceea, avem nevoie de un test de diagnosticare suplimentar care să îi ajute pe clinicieni să determine dacă tumorile răspund la terapie şi regresează sau dacă se înrăutăţesc şi au nevoie de tratament suplimentar", a mai spus Khristov.
Într-adevăr, o biopsie lichidă pentru glioblastom ar putea fi extrem de valoroasă pentru pacienţii care suferă de această tumoare devastatoare, a adăugat Brad Zacharia, profesor asociat de neurochirurgie şi de otorinolaringologie, Penn State.
„O biopsie lichidă ar putea facilita diagnosticarea şi, mai important, ar putea oferi o mai bună înţelegere a răspunsului tumorii la tratament, într-un mod care lipseşte cu tehnologiile noastre actuale", a spus profesorul.
Echipa a studiat un anumit receptor de antigen, numit receptorul de interleukină-13 α2 (IL13Rα2), despre care se ştie că este prezent într-un număr ridicat în ţesutul tumoral la peste 75% dintre pacienţii cu glioblastom.
„În ciuda faptului că este supraexprimat în mod semnificativ în ţesutul tumoral, niciun studiu nu a explorat potenţialul de diagnostic şi prognostic al IL13Rα2 care circulă în biofluidele pacienţilor", a declarat James Connor, profesor distins de neuroştiinţe şi anatomie, la Penn State.
Pentru a investiga utilitatea IL13Rα2 ca biomarker pentru GBM, cercetătorii au examinat ţesutul tumoral şi plasma sanguină a 79 de pacienţi cu GBM primar, împreună cu plasma sanguină a 23 de pacienţi de control, de la două sisteme de sănătate diferite.
Pacienţii de control au avut diagnostice primare fie de stenoză spinală, fie de malformaţie arteriovenoasă, dar nu prezentau nicio afecţiune malignă sau inflamaţie cronică.
În plasma pacienţilor, cercetătorii au analizat în mod special veziculele extracelulare, care sunt particule mici eliberate de celule şi care transportă material de la aceste celule.
Ei au descoperit că pacienţii cu GBM aveau niveluri semnificativ ridicate de IL13Rα2 în plasma sanguină, în comparaţie cu pacienţii de control, şi că IL13Rα2 era probabil concentrată pe veziculele extracelulare derivate din celulele tumorale.
De asemenea, au constatat că aceste niveluri de IL13Rα2 din plasma sanguină erau corelate cu nivelurile de IL13Rα2 din tumorile pacienţilor.
Constatările lor au fost publicate în Journal of Neuro-Oncology.
„Faptul că am documentat IL13Rα2 pe veziculele extracelulare derivate din tumori şi că am observat o corelaţie între nivelurile plasmatice şi tumorale ale acestui receptor sugerează că IL13Rα2 din plasmă provine într-adevăr din tumorile GBM", a spus Khristov.
Acest lucru este important deoarece, anterior, era dificil de spus dacă IL13Rα2 din plasmă provenea din tumori sau dacă provenea din răspunsul organismului la tumori. Astfel, descoperirile sugerează că IL13Rα2 are într-adevăr utilitate ca biomarker pentru glioblastom, spun autorii.
Profesorul Connor a remarcat că descoperirea este deosebit de semnificativă, având în vedere că s-a demonstrat că IL13Rα2 are o distribuţie neuniformă în tumorile GBM, ridicând întrebarea dacă o biopsie lichidă sau o mostră mică de ţesut tumoral este reprezentativă pentru întreaga tumoră.
„Testarea pentru IL13Rα2 care circulă în plasmă poate oferi o imagine chiar mai bună a prezenţei şi extinderii GBM decât o mostră de tumoră", a spus Connor. În plus, a spus el, „natura specifică tumorii a IL13Rα2 implică faptul că poate fi folosită pentru terapii orientate spre tumori fără a afecta ţesuturile exterioare".
În mod interesant, echipa a constatat că nivelurile ridicate de IL13Rα2 atât în plasmă, cât şi în tumori au estimat o supravieţuire generală mai lungă. De fapt, pacienţii cu niveluri ridicate de IL13Rα2 în plasmă au avut o supravieţuire generală medie cu 6,5 luni mai lungă în comparaţie cu pacienţii cu niveluri scăzute.
„Pare contraintuitiv faptul că nivelurile ridicate de IL13Rα din plasmă ar conferi un avantaj de supravieţuire, deoarece prezenţa lor indică o tumoră şi, în cele din urmă, nu ştim de ce se întâmplă acest lucru", a spus Khristov.
„Cu toate acestea, există unele dovezi că nivelul ridicatde IL13Rα2 este corelate corelat cu fibroza crescută în tumoră ceea ce indică vindecarea ţesutului. Este important pentru pacienţi să ştie dacă pot avea acest avantaj de supravieţuire sau nu", concluzionează autorii.
