O cale moleculară care implică proteine de semnalizare celulară în creier, ar putea explica modul în care stresul afectează lupusul neuropsihiatric cu manifestări neuropsihologice difuze.
Afecţiunea cunoscută sub denumirea de lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală autoimună care poate afecta mai multe organe din corp. Această boală cronică include episoade active şi perioade de remisie, atunci când prezintă puţine simptome.
Până în prezent nu există tratamente care să vindece această afecţiune. Tratamentele exsitente sunt menite să prevină reactivarea simptomelor şi să reducă severitatea şi durata acestora.
Una dintre cele mai severe forme de LES este lupusul eritromatos sistemic neuropsihiatric (NPSLE), care afectează sistemul nervos central, respectiv creierul şi măduva spinării.
O echipă de cercetători de la Institutul de Medicină Genetică, a universităţii Hokkaido, din Japonia, a identificat un mecanism molecular indus de stres care afectează NPSLE, indicând o potenţială ţintă pentru tratamentul bolii.
Cercetătorii şi-au publicat concluziile luni, în jurnalul Annals of the Rheumatic Diseases.
Echipa de cercetare s-a concentrat pe un anumit tip de NPSLE numit lupus neuropsihiatric cu manifestări neuropsihologice difuze (dNPSLE). Specialiştii cred că există mai multe cauze pentru dNPSLE, dar patogeneza bolii este puţin înţeleasă. Oamenii de ştiinţă au studiat în cercetarea recentă efectele stresului, binecunoscut fiind faptul că stresul cronic este implicat în dezvoltarea mai multor boli autoimune.
Pentru a identifica mecanismele moleculare induse de stres care ar putea afecta dNPSLE, cercetătorii au studiat modele de şoareci cu simptome asemănătoare cu lupusul eritematos sistemic. După ce au supus modelele de şoareci la stres prin privare de somn, cercetătorii au văzut că partea de cortex prefrontal median (mPFC) al creierului a fost activată anormal.
În mPFC, expresia a cel puţin 509 gene a fost afectată semnificativ de privarea de somn. Echipa a remarcat în mod special suprareglarea unei gene proinflamatorii, care controlează interleukinele IL12 şi IL23. Suprareglarea celor două interleukine a cauzat activarea celulelor microgliale ale mPFC. Blocarea căilor IL12 şi IL23 în modelele de şoareci privaţi de somn a inhibat simptomele neuropsihiatrice induse de stres.
Cercetătorii au mai descoperit că nivelurile de IL12 şi IL23, din lichidul cefalorahidian al pacienţilor umani cu dNPSLE, au fost comparativ mai mari faţă de cele ale persoanelor sănătoase, şi spun că ar putea fi utilizate ca marker de diagnostic.
Oamenii de ştiinţă au mai observant că la pacienţii cu dNPSLE cortexul prefrontal median este atrofiat.
Observaţiile indică faptul că aceste constatări din modelele de şoareci ar putea fi aplicabile oamenilor.
„Descoperind efectele induse de stres asupra expresiei citokinelor IL12 şi IL23 în dNPSLE, le-am identificat ca markere de diagnostic şi nouă ţintă terapeutică pentru această boală”, a declarat prof. Masaaki Murakami, de la Institutul de Medicină Genetică, care a condus echipa de cercetare.
