Termenul de autoimunitate se referă la o incapacitate a sistemului imunitar al organismului uman de a-şi recunoaşte propriile celule şi ţesuturi ca fiind proprii şi, în schimb, lansează atacuri imune împotriva acestor celule şi ţesuturi ca şi cum ar fi corpuri străine sau invadatoare.
Progresele cercetării medicale asupra sistemului imunitar au descoperit legături între inflamaţie şi multe afecţiuni. Înţelegerea modului în care sistemul imunitar este activat şi reglat este esenţială pentru oricine se confruntă cu simptome care indică prezenţa unei boli autoimune, pentru cei care lucrează pentru a dezvolta tratamente pentru autoimunitate, inflamaţie cronică şi alergie şi pentru cei care aplică aceste tratamente în clinică.
Acum, cercetătorii de la facultăţile de medicină Stanford şi Yale împreună cu specialişti de la Institutul de cercetare ai spitalului de chirurgie specială, din Statele Unite, au descoperit noi detalii despre modul în care sistemul imunitar previne producerea de anticorpi care pot deteriora ţesuturile sănătoase ale organismului.
Un studiu publicat la 29 septembrie, în Journal of Experimental Medicine (JEM), dezvăluie modul în care acest proces este afectat în cazul tulburărilor autoimune, cum ar fi scleroza sistemică şi lupusul eritematos sistemic, şi sugerează noi strategii potenţiale pentru tratarea acestor boli.
Celulele B sunt un tip de celule albe din sânge care ajută la combaterea infecţiilor prin producerea de anticorpi capabili să recunoască moleculele străine, cunoscute sub numele de antigeni, produse de agenţii patogeni invadatori, cum ar fi bacteriile şi virusurile.
Însă unele celule B generează anticorpi care recunosc „autoantigeni" produşi de propriile celule ale organismului, ceea ce poate determina sistemul imunitar să atace din greşeală ţesuturile sănătoase, ducând la o varietate de boli autoimune.
Pentru a împiedica acest lucru, sistemul imunitar încearcă să elimine celulele B autoreactive, expunându-le la autoantigene pe măsură ce se dezvoltă în măduva osoasă.
Se crede că acest proces, cunoscut sub numele de toleranţă imunologică de tip central, este controlat de receptorii celulelor B (BCR) de pe suprafaţa celulelor B în curs de dezvoltare.
Celulele cu BCR care se leagă de autoantigeni sunt eliminate înainte de a putea ieşi din măduva osoasă şi a intra în circulaţie.
În noul studiu JEM, echipele de cercetare conduse de Eric Meffre de la facultatea de medicină a Universităţii Yale şi Franck J. Barrat de la Spitalul de Chirurgie Specială din New York raportează că toleranţa centrală depinde, de asemenea, de un receptor numit TLR9.
Acest receptor este localizat în interiorul celulelor B în compartimente cunoscute sub numele de endosomi tardivi şi este activat prin legarea la fragmente de ADN.
Cercetătorii au descoperit că epuizarea TLR9 afectează toleranţa centrală şi determină şoarecii să producă un număr crescut de celule B autoreactive şi anticorpi.
Echipele au văzut că activitatea TLR9 este, de asemenea, redusă în celulele B ale pacienţilor cu scleroză sistemică, o boală autoimună care afectează pielea, articulaţiile şi organele interne.
Similar, scăderea activităţii TLR9 a fost observată anterior şi în celulele B ale pacienţilor cu lupus.
Cercetătorii au stabilit că această reducere a activităţii TLR9 se datorează unei proteine numite CXCL4, care, la fel ca TLR9, se poate lega de fragmente de ADN.
Nivelurile de CXCL4 sunt ridicate la pacienţii cu scleroză sistemică şi lupus, iar cercetătorii au descoperit că, atunci când se leagă de fragmentele de ADN, proteina împiedică livrarea acestora către endozomii tardivi, unde în mod normal ar putea să activeze TLR9 şi să inducă toleranţa celulelor B.
„Datele noastre contestă paradigma actuală conform căreia doar semnalizarea BCR este responsabilă pentru eliminarea celulelor B autoreactive din măduva osoasă, deoarece demonstrăm că semnalizarea TLR9 joacă un rol esenţial în stabilirea toleranţei centrale a celulelor B", spune Meffre, care este în prezent profesor la facultatea de medicină a Universităţii Stanford.
Potrivit omului de ştiinţă, corectarea funcţiei TLR9 defectuoase în celulele B de la pacienţii cu scleroză sistemică şi poate şi alte boli autoimune, potenţial prin neutralizarea CXCL4, ar putea reprezenta o nouă strategie terapeutică pentru a restabili toleranţa celulelor B.
Imagine: În absenţa CXCL4 (rândul de sus), fragmente de ADN (verde) sunt livrate către TLR9 (roşu) în endozomii tardivi ai celulelor B, colocalizarea fragmentelor de ADN şi TLR9, reprezentată în portocaliu, activează o cale de semnalizare celulară care promovează eliminarea celulelor B autoreactive. Însă, atunci când nivelurile de CXCL4 sunt ridicate (rândul de jos), fragmentele de ADN nu reuşesc să ajungă şi să activeze TLR9, ceea ce duce la autoimunitate. Credit© 2023 Çakan et al. Journal of Experimental Medicine.
