Un studiu recent publicat s-a concentrat pe o nouă metodă de detectare a cancerului pulmonar la nivel celular, ceea ce ar putea duce la tratamente mai timpurii şi mai eficiente.
Cercetători de la Universitatea Philadelphia, din Statele Unite, au evaluat o metodă de detectare a cancerului, în special în nodulii de cancer pulmonar, la un nivel microscopic mai avansat decât o biopsie tipică şi o analiză a ţesuturilor. Studiul a fost efectuat pe modele de şoareci, mostre de ţesut uman şi culturi celulare.
„O tehnologie nou dezvoltată poate ajuta la detectarea cancerului la nivel celular, ceea ce ar putea contribui la diagnosticarea şi tratarea mai din timp a cancerului pulmonar. Acest studiu a demonstrat potenţialul pentru o precizie ridicată a diagnosticului prin combinarea unui agent molecular de imagistică, care vizează cancerul, cu un sistem în timp real de endomicroscopie confocală cu laser, pentru a evalua malignitatea în nodulii pulmonari mici, dificil de diagnosticat”, au declarat autorii cercetării, publicată în Nature Communications.
Ei au raportat că metoda poate diferenţia între celulele sănătoase şi celulele canceroase la nivel de o singură celulă. DE asemenea, oamenii de ştiinţă au reuşit să detecteze celulele canceroase în tumori mai mici de doi centimetri lăţime.
Metoda de detectare poate fi benefică în acest tip de cancer, deoarece ţesutul cancerului pulmonar are adesea componente care pot scăpa detectării.
Autorii spun că randamentul de diagnostic al biopsiilor nodulilor pulmonari este în mod inerent scăzut, şi asta poate reprezenta o provocare pentru clinicieni în a diferenţia între nodulii benigni şi cei canceroşi.
Cercetătorii sunt optimişti cu privire la această metodă de detectare, pe care o consideră mai eficientă.
„Examenul C.T. pentru cancerul pulmonar la pacienţii cu antecedente de fumat îmbunătăţeşte semnificativ rezultatele. Cu toate acestea, anumite anomalii pe C.T. sunt adesea nespecifice şi dificil de biopsiat. Tehnicile descrise în această lucrare au potenţialul de a îmbunătăţi acurateţea diagnosticului şi, pentru că rezultatele sunt în timp real, de a reduce nevoia efectuării mai multor biopsii, din cauza materialului insuficient de diagnosticare”, a precizat dr. William Dahut, directorul ştiinţific al Societăţii Americane de Cancer.
Cancerul pulmonar este principala cauză de deces prin cancer la nivel mondial, şi al treilea cel mai frecvent tip de cancer din Statele Unite.
Boala este adesea tratabilă, când este diagnosticată în stadii incipiente, de aceea, experţii lucrează în mod constant la noi modalităţi de detectare a cancerului pulmonar cât mai timpuriu, astfel încât pacienţii să poată primi un tratament prompt.
Deşi, oricine poate dezvolta cancer pulmonar, există factori de risc, precum fumatul şi fumatul pasiv, care cresc riscul unei persoane de a dezvolta această boală.
„Cancerul pulmonar este o boală care poate fi adesea vindecată în stadii incipiente, dar devine incurabilă odată ce cancerul s-a răspândit. Este important să diagnosticăm cancerul pulmonar înainte de a se răspândi, pentru a creşte probabilitatea unui tratament. Iniţiativele de detectare timpurie, cum sunt şi examenele C.T., sunt esenţiale în găsirea cancerelor mici, înainte ca acestea să se răspândească”, a declarat dr. Jorge Gomez, expert medical la American Lung Association.
Tratamentul depinde de tipul de cancer pulmonar şi de stadiul bolii, atunci când este detectat. Ca parte a terapiei, medicii pot utiliza chimioterapie, chirurgie, imunoterapie, şi radioterapie.