În ciuda faptului că afectează până la 1% din populaţie, boala cronică de piele hidrosadenita supurativă (HS), cunoscută şi sub numele de boala Verneuil (BV), este insuficient identificată şi de multe ori subdiagnosticată. Afecţiunea inflamatorie cutanată evoluează cronic şi, în lipsa tratamentului, poate duce la complicaţii severe. Având în vedere impactul psihologic, calitatea redusă a vieţii şi traiectoria slab înţeleasă a bolii, există o nevoie de opţiuni terapeutice eficiente şi de noi tratamente.
O echipă condusă de oamenii de ştiinţă de la Institutul de ştiinţe biomedicale Trinity (TBSI), din Dublin, a descoperit o posibilă ţintă pentru tratarea acestei boli debilitante, o afecţiune dureroasă, cronică şi inflamatorie a pielii, care poate dura zeci de ani.
În noua cercetare publicată în British Journal of Dermatology, oamenii de ştiinţă au identificat un număr semnificativ crescut de celule imune proinflamatorii în probele de piele colectate de la pacienţii cu HS.
Printre alte populaţii imune, de obicei puţin frecvente în pielea sănătoasă, acestea au inclus celule Th17, celule B, plasmocite şi neutrofile.
Atunci când au analizat profilurile genetice a mii dintre aceste celule individuale, cercetătorii au observat că genele şi căile legate de celulele Th17 asociate cu inflamaţia, citokinele IL-17 şi IL-1β şi complexul inflamator NLRP3 inflamazom, erau intensificate în pielea HS - în special în probele cu o încărcătură inflamatorie ridicată.
În ceea ce priveşte descoperirea unei potenţiale ţinte pentru tratament, oamenii de ştiinţă au arătat că blocarea acestui inflamazom NLRP3 cu un inhibitor cu moleculă mică a redus semnificativ secreţia de mediatori inflamatori cheie în probele de piele HS.
Potrivit autorilor, cercetarea oferă prima dovadă de principiu că inhibarea inflamazomului NLRP3 reduce inflamaţia în pielea celor cu HS,
Echipa se concentrează pe descifrarea mecanismelor acestei boli debilitante şi pe identificarea unor potenţiale noi opţiuni terapeutice.
Descoperirea acestei potenţiale ţinte ar putea conduce la dezvoltarea unui tratament eficient pentru această afecţiune debilitantă.
Cercetătorii au precizat că inhibitori cu molecule mici sunt în prezent în teste pentru alte indicaţii, şi speră că acest studiu poate determina continuarea investigaţiilor clinice privind oportunitatea de a viza inflamazomul NLRP3 pentru a trata HS.
Inhibitorii cu molecule mici care vizează inflamazomul NLRP3 pot oferi noi căi de tratament dincolo de tratamentele biologice aprobate în prezent pentru tratarea hidrosadenitei supurative.