Oamenii de ştiinţă studiază cum să prevină recidiva cancerului de sân

Oamenii de ştiinţă studiază cum să prevină recidiva cancerului de sân

Majoritatea pacienţilor ale căror tumori sunt depistate la timp, sunt încă în viaţă cinci ani mai târziu. Dar în aproximativ 30% din cazuri, cancerul de sân revine în cele din urmă - uneori ani sau chiar decenii mai târziu - şi atunci este aproape întotdeauna fatal.

Medicii nu au cum să spună cu siguranţă dacă sau când poate recidiva cancerul unei paciente. Dar cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania învaţă, în prezent, cum să găsească şi să ucidă celulele latente ale cancerului de sân rămase în organism după tratament, înainte ca acestea să aibă şansa de a se reactiva şi de a se răspândi.

După patru ani, toate cele 51 de paciente tratate în cadrul unui studiu clinic avansat, cu excepţia a două dintre ele, nu mai au cancer.

Primele descoperiri, prezentate la o conferinţă europeană de oncologie în luna octombrie, oferă speranţa că tratamentul ar putea reduce într-o bună zi probabilitatea de reapariţie fatală a cancerului de sân.

Prin extinderea studiului de validare a conceptului, cercetătorii de la Penn încearcă să le ofere pacientelor o mai mare certitudine că nu trebuie să trăiască cu teama revenirii cancerului.

Angela DeMichele, co-director al programului de cercetare a cancerului de sân de la Centrul de cancer Abramson, din cadrul Penn, a început să cerceteze recidiva cancerului de sân după ce s-a luptat cu modul în care să vorbească cu pacientele despre necunoscutele care au rămas după tratament.

„Ajungem la finalul tratamentului iniţial şi ele întreabă: 'Cum voi şti dacă a funcţionat?", a spus ea.

„E ca în povestea cu drobul de sare, pacientele aşteaptând ca acesta să cadă toată viaţa lor."

Găsirea şi uciderea celulelor canceroase latente

După tratament, este obişnuit ca unele celule canceroase de sân să intre în stare latentă - să existe în organism fără să se înmulţească şi să creeze mase aşa cum fac în mod normal celulele canceroase.

Din motive pe care medicii încă nu le înţeleg, aceste celule canceroase latente se „trezesc" uneori şi încep să se dividă din nou rapid la luni, ani sau chiar decenii după tratament.

Specialiştii compară fenomenul cu hibernarea urşilor: Urşii stau luni întregi fără să mănânce sau să bea, ritmul cardiac le încetineşte şi rămân sedentari pe parcursul iernii lungi. Apoi, într-o zi, se trezesc înfometaţi şi ies din bârlog pentru a cutreiera pădurea în căutare de hrană.

Medicii ştiu de ani de zile că aceste celule canceroase latente se instalează în măduva osoasă, centrul spongios al oaselor în care se fabrică celulele roşii din sânge.

Cancerul de sân recidivant este aproape imposibil de eliminat, deoarece, odată ce a ajuns în măduva osoasă şi în sânge, se răspândeşte peste tot (metastazează).

Echipa de la Penn şi-a propus să răspundă la două întrebări: În primul rând, ar putea detecta celulele canceroase latente prin testarea periodică a măduvei osoase a pacienţilor? În al doilea rând, ar putea o combinaţie de medicamente pe cale orală care nu acţionează împotriva cancerului activ să ucidă celulele în timp ce acestea erau în stare latentă?

Ca parte a studiului clinic, medicii au extras mostre din osul pelvian al pacienţilor - un rezervor bogat în măduvă osoasă - şi le-au testat pentru a detecta celule canceroase latente.

În cazul în care testul a ieşit pozitiv, pacienţilor li s-au administrat medicamente pe cale orală.

Aproximativ 200 de persoane s-au înscris pentru a-şi testa măduva osoasă, iar 51 au fost tratate în cele din urmă pentru celulele canceroase latente.

Aproximativ jumătate dintre cele 51 de persoane aveau cancer de sân triplu negativ, care are o rată mai mare de recidivă decât formele mai puţin agresive.

Toate, cu excepţia a două, erau fără cancer patru ani mai târziu.

Următorii paşi în depistarea cancerului înainte de a recidiva

Cercetătorii de la Penn vor înrola mai mulţi pacienţi, din medii diverse, şi vor continua testarea participanţilor din trecut.

Înscrierea mai multor pacienţi din medii diverse este esenţială pentru ca echipa să avanseze.

Studiul iniţial a oferit o dovadă de concept, dar echipa trebuie să testeze teoria cu mult mai mulţi pacienţi înainte de a şti dacă a găsit o modalitate de a detecta şi opri celulele canceroase latente.

viewscnt