Obezitatea poate afecta capacitatea creierului de a recunoaşte senzaţia de saţietate şi de a fi satisfăcut după consumul de grăsimi şi zaharuri, potrivit unui nou studiu. Mai mult, aceste modificări cerebrale pot dura chiar şi după ce persoanele considerate obeze din punct de vedere medical pierd o cantitate semnificativă de greutate, explicând, probabil, de ce mulţi oameni recuperează adesea kilogramele pe care le pierd.
Răspunsurile creierului la anumiţi nutrienţi sunt diminuate la persoanele cu obezitate şi nu se îmbunătăţesc după pierderea în greutate, indică un nou studiu condus de facultatea de medicină a universităţii Yale şi publicat luni, în Nature Metabolism.
„Constatările noastre sugerează că la persoanele cu obezitate apar adaptări cerebrale de lungă durată, care ar putea afecta comportamentul alimentar", spune Mireille Serlie, cercetător principal şi profesor de endocrinologie la Yale, Statele Unite, şi la spitalul Amsterdam University Medical Center (UMC), care a condus studiul.
Cercetătorii au constatat că, persoanele cu obezitate au eliberat mai puţină dopamină într-o zonă a creierului importantă pentru aspectul motivaţional al consumului de alimente, în comparaţie cu persoanele cu o greutate corporală sănătoasă.
Dopamina este implicată în senzaţiile de recompensă pe care le produce consumul de alimente.
„Subiecţii cu obezitate au prezentat, de asemenea, o sensibilitate redusă a activităţii cerebrale la infuzia de nutrienţi în stomac" a indicat cercetătoarea într-un comunicat.
În general, aceste constatări sugerează că detectarea nutrienţilor în stomac şi în intestin, şi a semnalelor nutriţionale, este redusă în cazul obezităţii, iar acest lucru ar putea avea consecinţe profunde asupra aportului alimentar.
Consumul de alimente depinde de integrarea unor semnale metabolice şi neuronale complexe între creier şi mai multe organe, inclusiv intestinul şi semnalele nutriţionale din sânge.
Această reţea declanşează senzaţiile de foame şi saţietate, reglează aportul alimentar, precum şi motivaţia de a căuta mâncare.
În timp ce aceste procese sunt din ce în ce mai bine înţelese la animale, inclusiv în contextul bolilor metabolice precum obezitatea, se ştie mult mai puţin despre ce se întâmplă la om. În parte din cauza dificultăţii de a concepe în clinică setări experimentale care ar putea face lumină asupra acestor mecanisme.
Pentru a aborda această lipsă de cunoştinţe, prof Serlie, şi echipe de la ambele instituţii au conceput un studiu controlat.
Acest studiu a constat în infuzia de nutrienţi specifici direct în stomacul a 30 de participanţi cu o greutate corporală sănătoasă şi a 30 de persoane cu obezitate, măsurând în acelaşi timp activitatea cerebrală a acestora prin utilizarea RMN şi eliberarea de dopamină cu ajutorul scanărilor SPECT.
Aşa cum este definit din punct de vedere medical, persoanele cu obezitate au un indice de masă corporală (IMC), de peste 30, în timp ce greutatea normală reprezintă un IMC cuprins între 18 şi 25.
Studiul clinic a fost unul controlat, iar cele 30 de persoane considerate obeze din punct de vedere medical şi 30 de persoane cu greutate normală au fost hrănite cu carbohidraţi cu zahăr (glucoză), grăsimi (lipide) sau apă (ca martor). Fiecare grup de nutrienţi a fost alimentat direct în stomac prin intermediul unui tub alimentar, în zile separate.
În timp ce participanţii cu o greutate corporală sănătoasă au prezentat modele specifice de activitate cerebrală şi de eliberare de dopamină după infuzia de nutrienţi, aceste răspunsuri au fost puternic atenuate în cazul participanţilor cu obezitate.
Mai mult, o pierdere de 10% din greutatea corporală (în urma unei diete de 12 săptămâni) nu a fost suficientă pentru a restabili aceste răspunsuri cerebrale la persoanele cu obezitate, sugerând că adaptările cerebrale de lungă durată apar în contextul obezităţii şi rămân chiar şi după ce se obţine o pierdere în greutate.
„Faptul că aceste răspunsuri din creier nu se restabilesc după pierderea în greutate, poate explica de ce majoritatea persoanelor se îngraşă din nou după o pierdere în greutate reuşită iniţial", au fost concluziile cercetătorilore.
Potrivit experţilor, concluziile indică faptul că obezitatea modifică creierul, fără „niciun semn de reversibilitate".
„Nu a existat niciun semn de reversibilitate - creierul persoanelor cu obezitate a continuat să nu aibă răspunsurile chimice care îi spun organismului: Ok, ai mâncat suficient", a declarat pentru CNN dr. Caroline Apovian, profesor la facultatea de medicină a universităţii Harvard şi director al Centrului pentru managementul greutăţii şi sănătate de la spitalul Brigham, din Boston, Statele Unite.
„Acest studiu surprinde motivul pentru care obezitatea este considerată o boală: există schimbări reale la nivelul creierului", a declarat dr. Apovian, care nu a fost implicată în studiu.
„Studiul este foarte riguros şi destul de cuprinzător", a declarat la rândul său, dr. I. Sadaf Farooqi, profesor de metabolism şi medicină la universitatea Cambridge, din Marea Britanie, care nu a fost implicată în noua cercetare.
„Felul în care şi-au conceput studiul oferă mai multă încredere în aceste concluzii, adăugându-se la cercetările anterioare care au constatat, de asemenea, că obezitatea provoacă unele modificări la nivelul creierului", a spus ea.
Nutrienţi administraţi prin intermediul unui tub de hrănire
Cercetătorii au vrut să ocolească cavitatea bucală şi să se concentreze pe legătura dintre intestin şi creier, „pentru a vedea modul în care nutrienţii afectează creierul independent de a vedea, mirosi sau gusta alimentele", a declarat autorul principal al studiului, dr. Mireille Serlie.
În noaptea dinaintea testării, toţi cei 60 de participanţi la studiu au luat aceeaşi masă la cină acasă şi nu au mai mâncat până când tubul alimentare a fost plasat pe poziţie a doua zi dimineaţa.
Pe măsură ce fie zaharuri, fie grăsimi intrau în stomac prin tub, cercetătorii au folosit imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională (RMNf) şi tomografia computerizată cu emisie monofotonică (SPECT) pentru a capta răspunsul creierului timp de 30 de minute.
„RMN-ul arată unde neuronii din creier folosesc oxigenul ca reacţie la nutrient - acea parte a creierului se aprinde", a explicat dr. Farooqi.
„Cealaltă scanare măsoară dopamina, un hormon care face parte din sistemul de recompensă, care este un semnal pentru a găsi ceva plăcut, recompensator şi motivant şi apoi pentru a dori acel lucru", a precizat ea.
Cercetătorii au fost interesaţi de modul în care grăsimile şi glucoza ar declanşa în mod individual diferite zone ale creierului conectate la aspectele recompensatoare ale alimentelor.
Ei au vrut să ştie dacă acest lucru ar fi diferit la persoanele cu obezitate în comparaţie cu cele cu greutate normală.
„Am fost interesaţi în special de striatum, partea creierului implicată în motivaţia de a merge efectiv să căutăm mâncare şi să o mâncăm", a spus Serlie.
Îngropat adânc în creier, striatum-ul joacă, de asemenea, un rol în emoţii şi în formarea obiceiurilor.
La persoanele cu greutate normală, studiul a constatat că semnalele cerebrale din striatum au încetinit atunci când fie zaharuri, fie grăsimi au fost introduse în sistemul digestiv - dovadă că creierul a recunoscut că organismul a fost hrănit.
„Această reducere generală a activităţii cerebrale are sens deoarece, odată ce mâncarea este în stomac, nu mai este nevoie să te duci să iei mai multă mâncare", a explicat prof. Serlie.
În acelaşi timp, nivelurile de dopamină au crescut la cei cu o greutate normală, semnalând că şi centrele de recompensă din creier au fost activate.
Constatări diferite în cazul persoanelor obeze din punct de vedere medical
Cu toate acestea, atunci când aceleaşi substanţe nutritive au fost administrate prin intermediul unui tub de alimentare persoanelor considerate obeze din punct de vedere medical, activitatea cerebrală nu a încetinit, iar nivelurile de dopamină nu au crescut.
Acest lucru a fost valabil mai ales atunci când alimentele erau lipide sau grăsimi.
Această constatare este interesantă, a spus dr. Farooqi, deoarece cu cât conţinutul de grăsimi este mai mare, cu atât mai recompensatoare este mâncarea: „De aceea vă veţi dori cu adevărat un burger în loc de broccoli, grăsimea din burger va da biologic un răspuns mai bun în creier", explică ea.
Apoi, studiul le-a cerut persoanelor cu obezitate să piardă 10% din greutatea corporală în decurs de trei luni - o cantitate de greutate cunoscută pentru a îmbunătăţi glicemia, a reseta metabolismul şi a stimula sănătatea generală, a spus prof. Serlie.
Testele au fost repetate la fel ca înainte - cu rezultate surprinzătoare. Pierderea în greutate nu a resetat creierul la persoanele cu obezitate, a menţionat prof. Serlie.
„Nu s-a schimbat nimic - creierul tot nu a recunoscut starea de saţietate sau nu s-a simţit satisfăcut", a spus ea.
„Acum, aţi putea spune că trei luni nu este suficient de mult timp, sau că nu au slăbit suficient, dar această descoperire ar putea explica, de asemenea, de ce oamenii slăbesc cu succes şi apoi recuperează toată greutatea câţiva ani mai târziu - impactul asupra creierului ar putea să nu fie atât de reversibil pe cât am dori să fie", a precizat cercetătoarea care a condus studiul.
O meta-analiză din 2018 a studiilor clinice de pierdere în greutate pe termen lung a constatat că 50% din greutatea iniţială pierdută de o persoană a fost recâştigată după doi ani - până în al cincilea an, 80% din greutate a fost recâştigată.
Sunt necesare mai multe cercetări
Este nevoie de prudenţă în interpretarea constatărilor, avertizează prof. Serlie, deoarece multe lucruri sunt încă necunoscute.
„Nu ştim când au loc aceste schimbări profunde în creier în cursul creşterii în greutate. Când începe creierul să dea rateuri şi să-şi piardă capacitatea de detecţie?".
Obezitatea are o componentă genetică şi, deşi studiul a încercat să controleze acest aspect prin excluderea persoanelor cu obezitate cu debut în copilărie, este totuşi posibil ca „genele să ne influenţeze răspunsul creierului la anumiţi nutrienţi", a declarat dr. Farooqi, care a studiat ani de zile rolul genelor asupra greutăţii.
Este nevoie de mult mai multe cercetări pentru a înţelege pe deplin ce face obezitatea asupra creierului şi dacă acest lucru este declanşat de ţesutul adipos în sine, de tipurile de alimente consumate sau de alţi factori de mediu şi genetici.
„Există schimbări care au avut loc la oameni pe măsură ce au luat în greutate? Sau există lucruri pe care le mâncau în timp ce luau în greutate, cum ar fi alimentele ultraprocesate, care au provocat o schimbare în creier? Toate acestea sunt posibile, iar noi nu ştim cu adevărat care este", a menţionat medicul.
Până când ştiinţa nu va răspunde la aceste întrebări, studiul subliniază, încă o dată, că stigmatizarea greutăţii nu îşi are locul în lupta împotriva obezităţii, a subliniat profesorul Serlie.
„Ideea că o creştere în greutate poate fi rezolvată pur şi simplu doar mâncând mai puţin, şi făcând mai multă mişcare, iar dacă nu faci asta, este o lipsă de voinţă, este atât de simplistă şi atât de neadevărată", a precizat ea.
„Cred că este important pentru persoanele care se luptă cu obezitatea să ştie că o funcţionare defectuoasă a creierului poate fi motivul pentru care se luptă cu consumul de alimente", menţionat prof. Serlie.
„Şi sperăm că aceste informaţii vor creşte empatia pentru cei care duc această luptă", a concluzionat ea.
