Medicamentul experimental remdesivir, dezvoltat de compania americană Gilead şi neaprobat încă de nicio autoritate de reglementare, are cel mai mare potenţial pentru tratamentul Covid-19, boala provocată de noul coronavirus din China, potrivit unui oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Declaraţia a fost făcută de Bruce Aylward, adjunct al directorului general al OMS, care a precizat că rezultatele studiului clinic realizat în China, în care este testată eficienţa remdesivir împotriva Covid-19, vor fi prezentate în următoarele săptămâni, potrivti agenţiei Bloomberg.
La începutul lunii februarie, autorităţile din China au demarat un studiu clinic privind remdesivir, în care testează eficienţa medicamentului în tratamentul infecţiei provocate de noul coronavirus.
Medicamentul a fost deja testat pe un pacient cu coronavirus din SUA, iar rezultatele au fost promiţătoare.
Gilead a furnizat doze ale medicamentului autorităţilor chineze, în condiţiile în care în prezent nu există niciun tratament aprobat pentru coronavirus, considerat o ameninţare la adresa sănătăţii pe plan mondial.
De altfel, autorităţile chineze testează în prezent şi alte medicamente în încercarea de a găsi un tratament eficient cât mai repede, în condiţiile în careepidemia continuă să se extindă.
Totuşi, spre deosebire de alte medicamente testate în prezent, remdesivir nu este încă aprobat de nicio autoritate de reglementare pe plan mondial.
Însă medicamentele neaprobate sunt uneori utilizate sau testate în situaţii de urgenţă, atunci când autorităţile medicale consideră că tratamentul ar putea ajuta pacienţii care nu dispun de opţiuni terapeutice.
REZULTATE PROMIŢĂTOARE
De altfel, medicamentul remdesivir a fost deja folosit în statul Washington din Statele Unite în cazul unui pacient infectat cu noul coronavirus – un bărbat în vârstă de 35 de ani care a călătorit la Wuhan, epicentrul epidemiei, iar după ce s-a întors în SUA a fost prima persoană din ţară la care s-a confirmat prezenţa coronavirusului.
Pacientului i s-a administrat remdesivir în a şaptea zi de spitalizare, pe 26 ianuarie, iar a doua zi starea clinică a pacientului s-a îmbunătăţit sensibil. Ulterior, pacientul a fost externat, fiind considerat vindecat.
De asemenea, remdesivir a prevenit MERS şi a redus semnificativ simptomele infecţiei într-un studiu realizat pe maimuţe.
Epidemia MERS (sindromul respirator din Orientul Mijlociu), izbucnită în 2012 în Arabia Saudită, a fost provocată de un coronavirus provenit tot de la lilieci, ca şi coronavirusul Covid-19 şi SARS.
Până acum, MERS a generat 851 de decese pe plan mondial, potrivit OMS.