Acest business a luat naştere din dorinţa de a ajuta medicii şi proprietarii clinicilor medicale prin oferirea întregului suport managerial privind gestionarea problemelor administrative. Astfel, profesioniştii din domeniul medical au timp să îşi concentreze atenţia asupra actului medical, relaţiei directe cu pacienţii şi dezvoltării profesionale.
Serviciile pe care MED Consulting le oferă sunt destul de complexe şi adaptate fiecărui partener în parte, începând cu pregătirea documentaţiei în vederea obţinerii Autorizaţiei Sanitare de Funcţionare DSP şi Avizului Colegiului Medicilor şi, bineînţeles, monitorizarea întregului proces. Apoi, am adăugat înfiinţarea de forme de organizare juridica CMI sau SRL, cât şi deschiderea de puncte de lucru, iar în momentul de faţă, oferim şi întregul suport în ceea ce priveşte managementul administrativ al unui cabinet, cât şi amenajarea şi utilarea efectivă a unui cabinet ce urmează să fie înfiinţat.
Consultanţa în alegerea unui spaţiu pentru clinica sau cabinetul medical, este importantă deoarece sunt anumite condiţii de care trebuie să se ţină cont, înainte de depunerea actelor în vederea procesului de autorizare. Prin intermediul nostru veţi avea acces la arhitecţi specializaţi pe designul, amenajarea şi conceperea unui cabinet sau a unei clinici medicale. Apoi, având în vedere ca suntem o punte între cabinet şi furnizori, am adăugat şi serviciul de consultanţă în achiziţionarea echipamentelor necesare.
În momentul în care discutam despre administrarea unui cabinet medical putem afirma că este la fel de importantă precum calitatea actului medical în sine, deoarece un cabinet medical care este bine organizat este şi eficient, şi cu siguranţă va deveni şi productiv, deci profitabil – unul dintre obiectivele pe care toţi medicii îl au în momentul în care decid să pornească pe acest drum.
Toate aceste servicii se adresează atât medicilor la început de drum, cât şi medicilor cu o experienţă vastă care îşi doresc deschiderea unui cabinet sau clinica medicala. Fiind singurul bussines de acest tip din Romania - MED Consulting îşi propune să preia întregul stres birocratic şi administrativ, oferind medicilor ocazia de a scăpa de anumite responsabilităţi şi de a salva capital, timp, şi stres, fiind totodata o bună oportunitate de a îşi creşte numărul pacienţilor.
Medicii care iau hotărârea de pleca pe cont propriu, trebuie să îşi analizeze în detaliu abilităţile antreprenoriale şi să înţeleagă faptul că acestea vor trebui puse în practică, de aceea, echipa de la MED Consulting promite să vina în ajutorul profesioniştilor pentru a-i ajuta să dezvolte un plan bine pus la punct, să facă o analiză a pieţei, şi să dezvolte idei pe baza dorinţelor şi nevoilor clienţilor, beneficiind de tot suportul si de toată expertiza noastră în acest demers.
Cei interesati de serviciile MED Consulting pot accesa pagina web: www.med-consulting.ro, sau email: contact@med-consulting.ro