Peste 2000 de refugiaţi ucraineni, vaccinaţi împotriva COVID-19 în România

Peste 2000 de refugiaţi ucraineni, vaccinaţi împotriva COVID-19 în România

Refugiaţii ucraineni aflaţi în România nu au solicitat prea multe servicii medicale până acum. Potrivit ministrului Sănătăţii, în momentul de faţă, numărul de solicitări din partea refugiaţilor la nivelul sistemului de sănătate este redus. De la începutul războiului, în 24 februarie şi până acum din cei care au venit în ţara noastră, peste 2000 de adulţi din Ucraina s-au vaccinat în România împotriva COVID-19.

Centrele de vaccinare anti-COVID-19 funcţionează încă în România, astfel că oricine doreşte să se vaccineze, fie că e român, fie ucrainean refugiat o poate face în continuare fără probleme, anunţă dr. Andrei Baciu, preşedintele CNCAV.

„România ajută refugiaţii ucraineni inclusiv cu vaccinarea anti-COVID-19. De la începutul războiului, în 24 februarie, 2.185 de adulţi veniţi din Ucraina s-au vaccinat în ţara noastră împotriva COVID-19”, a precizat dr. Andrei Baciu, preşedintele CNCAV şi Secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

În ceea ce priveşte serviciile medicale solicitate de refugiaţi, prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii a spus că s-au înregistrat până acum 107 solicitări la serviciile de ambulanţă.

,,177 de persoane s-au prezentat la unităţile de primiri urgenţe şi circa 80 de persoane sunt internate în momentul de faţă în spitalele din România”, a afirmat ministrul Sănătăţii, după şedinţa de Guvern de la finalul săptămânii trecute.

Pentru refugiaţi,  sistemul sanitar românesc a alocat la nivel naţional 6800 de paturi, conform dr. Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. ,,Sistemul medical este pregătit, dacă se impune suplimentarea resurselor, pe lângă sistemul civil există sistemul medical al Armatei, al Internelor, Transporturilor, dar nu văd o situaţie de criză sanitară. Să speram ca nu se ajunge la un număr aşa de mare de ucraineni răniţi”, a mărturisit dr. Adriana Pistol într-o conferinţă de presă.

Referindu-se la impactul cetăţenilor ucraineni pe teritoriul României asupra sistemului de sănătate, ministrul Sănătăţii a dat asigurări că nu există niciun fel de problemă legată de acordarea serviciilor de sănătate.
,,Am stabilit şi o procedură pentru ca pacienţii care au nevoie de asistenţă medicală în zona de oncologie să poată să primească această asistenţă, care este înalt specializată', a afirmat prof.dr. Alexandru Rafila.

În ceea ce priveşte bolile transmisibile care pot fi aduse de persoanele refugiate, autorităţile de sănătate publică colaborează cu inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă pentru a evalua orice caz.

,,Un element care ne interesează deosebit este posibilitatea de a evalua persoanele refugiate când ajung în centre organizate de inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi autorităţile locale, încât să poată fi identificate persoanele, mai ales copiii, dacă au boli transmisibile. Nu avem probleme deosebite până în momentul de faţă în ceea ce priveşte afecţiuni pentru care suntem alerţi, dar nu trebuie să fim exageraţi în ceea ce priveşte posibilitatea de apariţia unor cazuri de poliomielită sau de difterie pe teritoriul României. Ştim că în Ucraina, datorită acoperirii vaccinale reduse, exista acest pericol şi au existat probabil şi cazuri de infecţie, care nu ştim în ce măsură au fost evidenţiate de autorităţile ucrainene, dar autorităţile de sănătate publică colaborează cu inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă încât să poată să evalueze orice caz suspect legat de aceste boli transmisibile', a adăugat ministrul Sănătăţii în cadrul unui briefing.
Citeşte şi Adriana Pistol: Nu am considerat oportun să recomandăm a patra doză de vaccin COVID. Dacă există persoane doritoare le vom oferi această posibilitate

viewscnt