Prevenirea fără medicamente a diabetului de tip 2 la tineri

Prevenirea fără medicamente a diabetului de tip 2 la tineri

Ratele de obezitate sunt în creştere la nivel mondial. În rândul canadienilor cu vârsta sub 19 ani ating niveluri alarmante. În condiţiile în care se aşteaptă ca numărul copiilor cu diabet de tip 2 să crească de patru ori în Canada în următoarele câteva decenii, o nouă cercetarea oferă o rază de speranţă prin cuantificarea modului în care activitatea fizică şi comportamentele sedentare afectează indicatorii cheie ai diabetului.

Zece minute de activitate fizică pe zi sau mai puţin timp petrecut în faţa ecranului este tot ce este necesar pentru a întârzia apariţia diabetului de tip 2 şi pentru a încetini dezvoltarea acestuia la tineri, potrivit unui studiu condus de profesorul universităţii din Montreal, dr. Mélanie Henderson, pediatru, endocrinolog şi epidemiolog la spitalul pediatric afiliat UdeM, CHU Sainte-Justine.

„Cu doar 10 minute de activitate fizică moderată sau viguroasă pe zi, observăm o scădere a riscurilor asociate cu dezvoltarea diabetului de tip 2 la copiii cu risc", a declarat Soren Harnois-Leblanc, doctor în epidemiologie la UdeM şi primul autor al studiului, publicat în Lancet Child Adolescent Health.

„Reducerea timpului de sedentarism cu o oră pe zi oferă beneficii similare", a scompletat  dr. Henderson.

Potrivit acesteia, timpul petrecut în faţa ecranului, fie că este vorba de televizor, jocuri video sau social media, este deosebit de dăunător, dar este, de asemenea, mai uşor de evitat decât timpul sedentar legat de transport, de exemplu.

Nu toate obiceiurile sedentare au acelaşi impact asupra sănătăţii cardiometabolice.

Totuşi, schimbarea obiceiurilor de viaţă poate fi dificilă. Organismul are mecanisme încorporate pentru a-şi menţine cea mai mare greutate, ceea ce face foarte dificilă pierderea în greutate. De aceea este atât de important de acţionat din timp în cazul copiilor şi adolescenţilor care au un istoric familial de obezitate, spun cercetătorii.

„Există o nevoie urgentă de a dezvolta şi de a pune în aplicare politici de prevenire a obezităţii care vizează promovarea activităţii fizice şi reducerea comportamentelor sedentare pentru a preveni diabetul la populaţiile vulnerabile", a menţionat dr. Henderson.

„Trebuie să vizăm sănătatea în general", a adăugat Harnois-Leblanc.

Un total de 630 de copii din Quebec cu antecedente familiale de obezitate au fost monitorizaţi pe o perioadă de şapte ani în trei cicluri: 8-10 ani, 10-12 ani şi 15-17 ani.

Au fost folosite mai multe teste pentru a măsura indicatorii cheie ai diabetului, inclusiv sensibilitatea la insulină, secreţia de insulină şi nivelul glicemiei.

Activitatea fizică şi timpul total de sedentarism au fost măsurate prin accelerometrie, iar timpul liber petrecut în faţa ecranului a fost evaluat cu ajutorul chestionarului autoraportat.

viewscnt