O femeie din Brazilia care a beneficiat de un transplant de uter de la o donatore decedată a dat naştere unei fetiţe sănătoase, ceea ce reprezintă primul caz de acest gen pe plan mondial. Cazul, a fost prezentat recent în publicaţia The Lancet şi a implicat conectarea venelor din uterul donatorului cu venele destinatarului, precum şi legarea arterelor, ligamentelor şi canalelor vaginale.
Reuşita vine după ce în cazul altor 10 cazuri de transplanturi uterine de la donatori decedaţi, realizate anterior în Statele Unite, Republica Cehă şi Turcia, nu s-a reuşit naşterea unui copil viu, relatează Reuters.
Fetiţa născută în Brazilia a fost adusă pe lume prin cezariană la 35 săptămâni şi trei zile şi a cântărit 2.550 de grame.
Dani Ejzenberg, medic la un spital din Sao Paulo, a declarat că transplantul - efectuat în septembrie 2016, când beneficiarul avea 32 de ani - arată că tehnica este fezabilă şi ar putea oferi femeilor cu infertilitate uterină un acces mai larg la un număr mai mare de posibili donatori.
Beneficiara s-a născut fără un uter din cauza unei afecţiuni numite sindromul Mayer-Rokitansky-Kuster-Hauser. Donatorul avea vârsta de 45 de ani şi a murit din cauza unui accident vascular cerebral.
La cinci luni după transplant, echipa lui Ejzenberg a notat că uterul nu a prezentat semne de respingere, scanările cu ultrasunete erau normale şi beneficiarul avea menstruaţie regulată. Ovulele fecundate şi congelate anterior au fost implantate după şapte luni, iar 10 zile mai târziu a fost confirmată sarcina.
Reglementările actuală pentru realizarea unui transplant de uter de la un donator viu permit acest lucru doar dacă organul provine de la un membru de familie.
”Numărul persoanelor care doresc şi se angajează să doneze organe după moarte este mult mai mare decât cel al donatorilor vii, oferind un număr potenţial mult mai mare de donatori”, a declarat Ejzenberg.
Primul copil născut după un transplant de uter de la o donatoare vie a fost înregistrat în Suedia în 2013. Pe plan mondial s-au înregistrat până în prezent 39 de proceduri de acest tip, din care au rezultat 11 născuţi-vii.
Experţii estimează că infertilitatea afectează între 10 şi 15% din cuplurile de vârstă reproductivă la nivel mondial. Din acest grup, aproximativ una din 500 de femei are probleme uterine.
Înainte că transplanturile uterine să devină posibile, singurele opţiuni de a avea un copil erau adopţia sau naşterea cu ajutorul unei mame surogat.