Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA), din Statele Unite, a autorizat un test de sânge care i-ar putea ajuta pe medici să evalueze leziunile cerebrale traumatice (LCT), cunoscute în mod obişnuit sub numele de comoţii cerebrale.
Autorizarea marchează primul test de sânge de laborator disponibil pentru LCT, potrivit companiei producătoare, şi îi va ajuta pe medici să excludă necesitatea unei tomografii computerizate la pacienţii cu comoţii uşoare, informează Reuters.
Comoţiile cerebrale sunt cauzate de o lovitură la cap şi pot prezenta riscul unor efecte pe termen scurt şi lung care pot include afectarea memoriei şi a mişcărilor.
Noul test măsoară doi indicatori din sânge care, în concentraţii ridicate, sunt strâns corelaţi cu leziunile cerebrale, a declarat compania americană producătoare, Abbott Laboratories'.
Compania multinaţională are deja un test de plasmă pentru LCT, care a fost autorizat de FDA în Statele Unite, în 2021.