A doua ediţie a dezbaterii online Access & Therapies 360, organizată de redacţia 360medical.ro, îşi propune să aducă în atenţia românilor problemele legate de accesul la medicamente în România, dar şi soluţiile şi perspectivele de viitor. ,,Genomica şi subramura ei, farmacogenomica – studiul modului în care totalitatea genelor afectează răspunsul unei persoane la medicamente – sunt tot mai mult încorporate în practicile medicale curente”, a precizat Prof. Dr. Farm. Robert Ancuceanu, care va participa la evenimentul Access & Therapies 360, ce va avea loc pe 7 aprilie 2022, ora 18. Renumitul farmacist va vorbi despre genomică şi farmacogenomică în România.
La acest eveniment, care face parte din seria conferinţelor 360 APT, Acces, politici şi terapii, Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila” din Bucureşti este partener ştiinţific. Farm. Robert Ancuceanu, profesor de Botanică Farmaceutică şi Biologie Celulară în cadrul UMF „Carol Davila”, va fi speaker din partea Universităţii şi va prezenta unde se află în acest moment România din punct de vedere al genomicii şi farmacogenomicii în comparaţie cu Europa.
,,Genomica este - în cuvinte puţine - studiul totalităţii informaţiilor genetice ale unui individ. Ceea ce ne face unici este tocmai genomul nostru, cu micile variaţii de la o persoană la alta. Iar unicitatea nu se referă doar la cât de frumoşi, inteligenţi şi fabuloşi suntem în relaţiile interumane, ci şi la modul în care suntem mai predispuşi la anumite boli sau la anumite reacţii adverse în cazul utilizării anumitor medicamente”, a subliniat pentru 360medical.ro prof. Robert Ancuceanu, Prodecanul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.
Evenimentul Access & Therapies 360 va fi transmis live pe siteul 360medical.ro, pe facebook şi pe youtube. Au confirmat participarea mai mulţi experţi în sănătate publică, medici de diverse specialităţi, reprezentanţi ai autorităţilor, ai industriei farmaceutice, ai asociaţiilor de pacienţi.
Dacă aveţi întrebări pentru speakerii evenimentului, le puteţi pune în timpul evenimentului. Mai multe detalii despre teme şi invitaţi găsiţi accesând pagina evenimentului.