Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti a lansat marţi un proiect inovativ de educaţie medicală pentru medicii de familie şi navigare ghidată a pacienţilor cu boală cronică de rinichi.
Proiectul este axat pe boala cronică de rinichi (BCR), o afecţiune cronică netransmisibilă, care, conform medicilor, este mult subdiagnosticată în România.
Denumită şi „ucigaşul din umbră”, boala cronică de rinichi are un impact atât asupra sănătăţii individului, dar şi din punct de vedere social şi economic, se arată într-un comunicat transmis de universitate.
"Prin lansarea acestui proiect ne-am propus să contribuim, având o analiză pragmatică, fundamentată pe evidenţe ştiinţifice, la dezvoltarea unui cadru optimizat de management al bolii cronice de rinichi. Proiectul, care este unul inovativ mai ales din perspectiva abordării, urmăreşte transformarea managementului bolii cronice de rinichi în România prin: educaţie medicală privind etapele corecte de diagnosticare a bolii cronice de rinichi; extinderea depistării precoce în BCR; integrarea BCR în contextul mai larg al bolilor netransmisibile; consolidarea abordării multidisciplinare pentru un management eficient al pacienţilor cu boală cronică de rinichi”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, citat în comunicatul UMF.
"Avem, astfel, dorinţa de a crea un cadru de standardizare, aliniere şi integrare în managementul bolii cronice de rinichi, respectiv un model de bună practică în managementul bolilor cronice netransmisibile în România", a completat rectorul UMF "Carol Davila".
Boala cronică de rinichi are un impact major asupra sistemelor de sănătate, prin progresia către stadiile avansate, atunci când necesită terapie de substituţie renală, prin dializă sau transplant renal, ceea ce a determinat dezvoltarea de planuri naţionale, măsuri şi programe, menite să identifice pacienţii cu risc crescut, pentru a ajuta la punerea unui diagnostic corect şi din timp, în condiţiile în care doar una din 10 persoane cu boală cronică de rinichi este identificată în stadii în care pot fi luate măsuri pentru încetinirea progresiei bolii şi reducerea decesului prematur din cauze cardiovasculare sau renale, se mai arată în comunicatul UMF.
Proiectul este iniţiat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, prin Fundaţia Împreună pentru Educaţie şi Sănătate, şi este realizat în baza unui contract de colaborare cu AstraZeneca.
Boala cronică de rinichi este în prezent a 10-a cauză de mortalitate la nivel mondial, şi se estimează că va ajunge pe locul 5 până în 2040, fiind strâns legată de alte patologii cronice precum diabetul zaharat sau hipertensiunea arterială, mai specifică UMF.