Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din Romania (FABC) iniţiază „o abordare unică în tratamentul cancerului atât în România cât şi în Europa de Est prin proiectul: Îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor cu afecţiuni oncologice”.
Proiectul se doreşte a fi un demers care sintetizează concluziile specialiştilor oncologi din Europa şi Statele Unite ale Americii, conform cărora medicamentele, tehnologia şi cercetarea nu sunt suficiente în lupta cu această maladie atunci când calitatea vieţii pacientului oncologic este afectată, se arată într-un comunicat al FABC.
„Calitatea vieţii bolnavului de cancer este determinantă în succesul tratamentului, la fel ca orice alt medicament inovativ” afirmă Cezar Irimia, preşedintele FABC.
Proiectul pilot „Îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor cu afecţiuni oncologice” va fi implementat în colaborare cu cele 3 Institute de Oncologie din ţară.
La Institutul Oncologic Bucureşti proiectul este deja în curs de implementare urmând a fi preluat de Institutul Regional de Oncologie Iaşi şi de Institutul Oncologic Cluj-Napoca.
Principalele direcţii ale proiectului sunt Nutriţia Oncologică, Consilierea Psihologică şi Managementul terapiei limfedemului.
„Este vorba despre o abordare interdisciplinară în care, pe lângă medicii specialişti să fie integraţi şi acceptaţi şi specialiştii în nutriţie si dietetică, specialiştii în psihoterapia oncologică precum şi specialiştii în terapia limfedemului şi în recuperarea fizică medicală. Şi pe lângă toate acestea avem nevoie de pacient în această echipă: un pacient cu stima de sine, cu încredere în coechipieri”, precizează coordonatoarea acestui proiect, Roxana Raluca Bârzu.
Nutriţia Oncologică
În prima faza de implementare a proiectului FABC la IOB se vor oferi gratuit consultaţii de nutriţie oncologică tuturor pacienţilor oncologici care sunt în terapie la Institut.
Pacienţii care vor începe tratamentele oncologice vor beneficia de evaluare nutriţională, consiliere şi monitorizare nutriţională pe toată durata tratamentului oncologic. Toate aceste servicii vor fi oferite de nutriţionişti dieteticieni care sunt specializaţi în nutriţia pacientului cu afecţiuni oncologice, se mai arată în comunicatul transmis de FABC.
„Obiectivul nostru este să oferim pacienţilor oncologici informaţii corecte în ceea ce priveşte alimentaţia lor în etape diferite ale bolii şi ale tratamentului. De cele mai multe ori, pacienţii îşi iau singuri informaţia de pe surse îndoielnice şi ajung să intre în terapie dezechilibraţi din punct de vedere nutriţional. Unii dintre ei abordează diete restrictive care le epuizează organismul înainte ca ei sa înceapă tratamentele. Alţii încep să creadă că soluţia constă în aşa-zisele alimente miraculoase. De aceea ne propunem să desfiinţam cu ajutorul specialiştilor nutriţionişti şi dieteticieni aceste mituri", a explicat Roxana Raluca Bârzu.
„Tot cu ajutorul specialiştilor în nutriţie si dietetică vom elabora noi meniuri pentru pacientul oncologic şi vom dota bucătăria spitalului cu cele mai performante echipamente, vom iniţia ghiduri de nutriţie pe înţelesul pacienţilor oncologici, în funcţie de afecţiuni. Pasul cel mai important din cadrul acestei Etape este însă monitorizarea şi evaluarea nutriţională a pacientului oncologic prin intermediul testelor specifice care se vor putea realiza în cadrul Centrului de Cercetare existent în Institutul Oncologic Bucureşti“ a mai precizat coordonatoarea proiectului.
Consilierea psihologică
În lupta cu cancerul este foarte importantă păstrarea stimei de sine. Mulţi pacienţi trăiesc sentimente şi emoţii contradictorii: se simt frustraţi, devin furioşi, cad în depresie, se simt abandonaţi, se izolează şi îşi pierd încrederea în ei şi mai ales în efectul terapiilor unii dintre ei abandonând tratamentele, mai precizează comunicatul FABC.
În cadrul acestei etape, pacienţii vor putea beneficia de sesiunile gratuite de psihoterapie care pot fi individuale dar şi de grup. Tot în cadrul acestei etape iniţiatorii au în vedere dotarea cu sisteme de tip cooling-scalp, o tehnologie care permite pacientului oncologic să-şi păstreze părul în timpul chimio-radioterapiei, vor fi oferite proteze mamare şi servicii cosmetice dedicate pacientelor oncologice.
Managementul terapiei limfedemului şi recuperare fizică medicală
În această etapă, se precizează în comunicat, pacienţii vor beneficia gratuit de serviciile specialiştilor în terapia limfedemului şi în recuperare fizică medicală.
Iniţiatorii îşi propun să pună la dispoziţia pacienţilor oncologici saloane de recuperare fizica medicală dar şi spaţii de recreere în cadrul cărora pacienţii oncologici să poată socializa, să aibă acces la o bibliotecă şi eventual chiar la un mic cinema.
Toate studiile din ultimii ani acordă o importanţă din ce în ce mai mare acestor 3 direcţii descrise pe care dorim să le implementam prin intermediul acestui Proiect, arătând cât de importantă este calitatea vieţii pacienţilor oncologici în timpul terapiilor, mai precizează comunicatul FABC.
„Scopul final al proiectului iniţiat şi implementat de FABC este că aceasta noua abordare să poată fi multiplicată şi aplicată în toate spitalele României care tratează bolnavi cronici, nu doar pe cei oncologici”, a declarat preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din Romania, Cezar Irimia, în comunicatul transmis de biroul de presă al FABC.