Ratele crescute de cancer pulmonar la femei, un mister pentru cercetători

Ratele crescute de cancer pulmonar la femei, un mister pentru cercetători

Mai multe femei tinere şi de vârstă mijlocie sunt diagnosticate cu cancer pulmonar în Statele Unite, într-un ritm mai ridicat decât bărbaţii, iar oamenii de ştiinţă se străduiesc să înţeleagă de ce, arată un nou studiu. Experţii spun că nu se conştientizează suficient de bine efectele bolii asupra femeilor, iar guvernul american cheltuieşte mult mai puţin pentru cercetarea în acest domeniu decât pentru studii similare în cazul bărbaţilor.

La conferinţa anuală GO2 pentru cancerul de plămâni experţii au vorbit despre disparităţile în cazul femeilor cu cancer pulmonar şi despre modalităţile de a ajuta mai multe persoane să recunoască faptul că acest cancer „ascuns" al femeilor este o problemă semnificativă, care ucide aproximativ 164 de femei în fiecare zi în SUA.

„Când îi întrebi pe oameni care este cancerul numărul unu care ucide femeile, majoritatea vor spune că este cancerul de sân. Dar nu este aşa. Este cancerul pulmonar. Cancerul pulmonar este o boală care afectează sănătatea femeilor, dar este clar că trebuie să educăm mai multe persoane în acest sens", a declarat pentru CNN dr. Andrea McKee, radio-oncolog şi purtător de cuvânt medical voluntar al Asociaţiei Americane a Plămânilor.

În mod tradiţional, cancerul pulmonar a fost considerat o boală a bărbaţilor în vârstă, în parte pentru că bărbaţii au fost prima ţintă demografică pentru companiile de tutun, iar fumatul este principala cauză a cancerului pulmonar, spun experţii.

Fumatul a fost în mare parte tabu pentru femei până când a fost asociat cu independenţa feminină, dar aceste schimbări nu explică în totalitate creşterea numărului de cazuri de cancer pulmonar în rândul femeilor, spun experţii.

Ratele de fumat au scăzut semnificativ în ultimele două decenii, potrivit Centrelor pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC) din SUA, însă rata cancerului în rândul femeilor a crescut invers proporţional - în special în rândul femeilor care nu au fumat niciodată.

Cercetările publicate săptămâna trecută în revista JAMA Oncology au constatat că mai multe femei americane cu vârste cuprinse între 35 şi 54 de ani au fost diagnosticate cu cancer pulmonar la o rată mai mare decât bărbaţii de vârstă similară.

Acest studiu a inclus persoane diagnosticate cu cancer pulmonar între 2000 şi 2019.

O parte a motivului ar fi scăderea numărului de bărbaţi care se îmbolnăvesc de cancer pulmonar, care a fost mai mare decât scăderea la femei. De asemenea, mai puţini bărbaţi sunt expuşi la agenţi cancerigeni la locul de muncă, au spus cercetătorii, dar nici acest lucru nu poate explica ratele de îmbolnăvire în creştere.

Studiile arată că doar 15% din bugetul Institutelor Naţionale de Sănătate este alocat cercetării axate pe femei, deşi cancerul pulmonar ucide mai multe femei în SUA decât cancerul de sân, ovarian şi cervical la un loc. Cancerul pulmonar este cel mai puţin finanţat dintre principalele tipuri de cancer în ceea ce priveşte fondurile alocate cercetării per deces, arată studiile.

Cercetările au arătat că, în ultimii 43 de ani, numărul diagnosticelor de cancer pulmonar a crescut cu 84% la femei, în timp ce la bărbaţi a scăzut cu 36%, chiar dacă multe dintre aceste femei nu au fumat niciodată.

De fapt, femeile care nu au fumat niciodată sunt de două ori mai predispuse decât bărbaţii care nu au fumat niciodată să dezvolte cancer pulmonar.

Alţi factori de risc includ istoricul familial, expunerea la fumatul pasiv şi substanţe precum radon, azbest, poluare şi arsenic în apa potabilă, potrivit Societăţii Americane de Cancer.

Cancerul pulmonar este atât de letal în parte pentru că este adesea diagnosticat târziu, când este mai greu de tratat, în ciuda progreselor enorme în materie de tratament din ultimii ani.

Doar 5% dintre persoanele eligibile pentru depistarea cancerului pulmonar merg la screening, potrivit Asociaţiei Americane a Plămânilor.

Cercetătorii speră că studiile care arată disparităţile de gen în ceea ce priveşte cancerul pulmonar îi vor face pe furnizorii de servicii medicale să conştientizeze modul în care această boală afectează femeile, astfel încât aceştia să ştie să o urmărească.

Specialiştii îndeamnă persoanele fizice să monitorizeze semnele care ar putea indica un cancer pulmonar şi să se adreseze medicului dacă prezintă o tuse care durează mai mult de şase săptămâni, sau o tuse cu sânge, au probleme de respiraţie, răguşesc sau se confruntă cu o pierdere inexplicabilă în greutate.

viewscnt