În timpul vremii calde, poate fi uşor să ne supraîncălzim. Temperaturile ambientale de 40C pot face dificilă menţinerea corpului la temperatura ideală de 37C. Specialiştii recomandă încetinirea ritmului zilnic pentru a permite copului să se răcorească şi să facă faţă zilelor caniculare.
Specialiştii au câteva recomandări pentru a depăşi cu bine, din punct de vedere al sănătăţii, aceste zile caniculare.
Ţinând cont de temperaturile ridicate înregistrate pe teritoriul României zilele acestea, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) îndeamnă atât persoanele încadrate în grupurile vulnerabile (persoane cu boli cronice, adulţi în vârstă, sugari şi copii mici,) cât şi populaţa generală, să respecte câteva recomandări:
- evitarea, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
- purtarea pălăriilor de soare, a hainelor lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
- beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute;
- nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
- evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase);
- consumaţi fructe şi legume proaspete ce au un conţinut ridicat de apă, precum, pepenele galben, roşu, prunele, castraveţii şi roşiile;
- reglaţi aparatul de aer condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
- nu utilizaţi ventilatoare dacă temperatura aerului depăşeşte 32 de grade Celsius;
- ţineţi ferestrele închise în perioada în care temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă;
- evitaţi activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, construcţii, etc.).
În timp ce epuizarea din cauza căldurii nu este de obicei gravă, atâta timp cât vă puteţi răcori, insolaţia este o urgenţă medicală.
Insolaţie sau epuizare termică?
Extenuarea de la căldură apare atunci când corpul devine supraîncălzit (prea fierbinte) şi se luptă să-şi regleze temperatura şi să facă faţă.
Poate afecta pe oricine, inclusiv pe persoanele sănătoase şi în formă, mai ales dacă fac exerciţii fizice intense la temperaturi ridicate sau dacă au consumat alcool în soare toată ziua.
Extenuarea de căldură, poate apărea rapid, în câteva minute, sau treptat, în câteva ore.
Simptomele pe care le veţi simţi sunt modul în care organismul vă avertizează că este nevoie să vă răcoriţi rapid.
Un semn evident, spun specialiştii, este transpiraţia excesivă, precum şi senzaţia de foarte cald şi de rău.
Alte simptome includ:
- dureri de cap;
- ameţeli şi confuzie;
- pierderea poftei de mâncare şi senzaţie de rău;
- crampe în braţe, picioare şi stomac;
- respiraţie sau puls rapid;
- o temperatură de 38C sau mai mare;
- sete foarte mare;
Graficul arată diferentele între extenuarea din cauza căldurii şi insolaţie
Interpretarea graficului - Diferenţe între epuizarea de căldură şi insolaţie:
În cazul epuizării de la căldură pot apărea:
- o senzaţie de leşin sau ameţeală;
- transpiraţie în exces;
- piele umedă şi lipicioasă;
- senzaţie de greaţă şi vărsături;
- crampe musculare;
În cazul insolaţiei:
- senzaţie de dezorientare;
- absenţa transpiraţiei;
- temperatura corpului de peste 40 de grade, piele fierbinte şi uscată;
- senzaţie de greaţă şi vărsături;
- pot apărea convulsii şi pierderea stădii de conştienţă;
Copiii mici, care s-ar putea să nu fie în măsură să explice cum se simt, pot deveni moleşiţi şi somnoroşi.
Epuizarea de căldură se poate transforma în insolaţie, care este o urgenţă medicală. Aceasta înseamnă că organismul nu mai poate face faţă căldurii şi că temperatura corpului creşte prea mult.
Specialiştii recomandă în acest caz să obţineţi de urgenţă ajutor medical.
Semnele pe care trebuie să le urmăriţi şi la care trebuie să acţionaţi rapid:
- nu vă simţiţi bine după 30 de minute de odihnă într-un loc răcoros şi după ce aţi băut multă apă;
- nu transpiraţi chiar dacă vă simţiţi prea fierbinte;
- o temperatură de 40C sau mai mare;
- respiraţie rapidă sau dificultăţi de respiraţie;
- senzaţie de confuzie;
- o criză (convulsie);
- pierderea stării de conştienţă;
- lipsa de reacţie;
Persoanele în vârstă şi sugarii mici, precum şi persoanele cu afecţiuni medicale pe termen lung, sunt deosebit de expuse riscului, spun specialiştii.
Capacitatea organismului de a-şi regla temperatura nu este pe deplin dezvoltată la tineri şi poate fi redusă de boală, medicamente sau alţi factori la adulţii în vârstă.
Excesul de greutate sau obezitatea pot, de asemenea, să îngreuneze capacitatea de răcire a corpului.
Ce trebuie să faceţi
Dacă o persoană suferă de epuizare din cauza căldurii sunt indicate:
- odihna într-un loc răcoros - cum ar fi o cameră cu aer condiţionat sau un loc la umbră;
- îndepărtarea articolelor de îmbrăcăminte inutilă, pentru a expune pielea cât mai mult posibil;
- răcorirea pielii folosind orice aveţi la dispoziţie, un burete sau o o cărpă umezită cu apă rece, apă pulverizată;
- comprese reci în jurul gâtului şi axilelor sau înfăşurarea într-un cearşaf rece şi umed;
- folosirea unui evantai sau a unui ventilator pentru a usca pielea umedă - acest lucru va ajuta la evaporarea apei, şi va duce la răcirea pielii;
- hidratarea: să bea apă - băuturile pentru sportivi sau de rehidratare sunt şi ele recomandate;
Rămâneţi cu persoanele afectate până când acestea se simt mai bine; ar trebui să înceapă să se răcorească şi să se simtă mai bine în 30 de minute. Dacă acest lucru nu se întîmplă, solicitaţi ajutor medical.