Cercetătorii au identificat o proteină cheie care promovează repararea ADN-ului şi previne cancerul.
O echipă de cercetători, afiliată la UNIST (Institutul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie Ulsan), a dezvăluit un factor-cheie implicat în răspunsul la deteriorarea ADN (DDR), în recombinarea omoloagă (HR) şi în repararea legăturilor încrucişate între catenele de ADN (ICL).
Potrivit echipei de cercetare, se aşteaptă ca noile descoperiri să stabilească un mediu de control eficient pentru instabilitatea cromozomială (CIN), un factor major în evoluţia cancerului, şi să contribuie în continuare la combaterea tumorilor maligne.
În acest studiu, echipa de cercetare a demonstrat că, în calitate de nou partener de interacţiune al proteinei TRAIP, proteina ZNF212 joacă roluri importante în semnalizarea daunelor ADN şi în HR pentru supravieţuirea celulară şi menţinerea stabilităţii genomului, şi probabil acţionează în amonte atât de căile NEIL3, cât şi de FA, pentru repararea ICL.
De asemenea, oamenii de ştiinţă au identificat faptul că proteina TRAIP pare să funcţioneze ca factor important pentru repararea ICL, ca factor de reglare în amonte atât de căile NEIL3, cât şi de FA în liniile mESC.
Descoperirile lor au arătat, de asemenea, că proteina TRAIP funcţionează în repararea ICL, ca un reglator principal.
„Constatările noastre, împreună cu liniile mESC utilizate în acest studiu, oferă informaţii pentru a înţelege în detaliu bazele moleculare ale căilor de reparare a ICL", a remarcat echipa de cercetare.
Acest studiu a fost sprijinit de Fundaţia Naţională de Cercetare din Coreea (NRF), de Institutul de Ştiinţe Fundamentale (IBS) şi de guvernul coreean (MSIT).
Descoperirile au fost publicate în versiunea online a Nucleic Acids Research, o revistă de renume internaţional în domeniul biochimiei şi al biologiei moleculare.
(Foto: Proteina ZNF212 se deplasează, prin legare, împreună cu proteina TRAIP la locul de deteriorare a ADN-ului, favorizând recrutarea proteinelor NEIL3 pentru a repara leziunile ADN şi a menţine stabilitatea genomului. Credit: UNIST).