Rezonanţa magnetică funcţională, o investigaţie avansată pentru evidenţierea activităţii cerebrale

Rezonanţa magnetică funcţională, o investigaţie avansată pentru evidenţierea activităţii cerebrale

Rezonanţa magnetică funcţională este o investigaţie imagistică relativ nouă, cu ajutorul căreia se obţin informaţii despre activitatea cerebrală prin vizualizarea activităţii corticale şi a vascularizaţiei de la acest nivel, ca răspuns la diverşi stimuli.

Prin intermediul acestei investigaţii avansate, se măsoară modificările fluxului sanguin datorate activităţii corticale într-o arie cerebrală specific stimulată în timpul procedurii. Prin intermediul rezonanţei magnetice funcţionale pot fi detectate anomalii cerebrale, nedecelabile prin alte metode.


Obiectivarea activităţii de la nivelul cortexului cerebral se bazează pe analiza modificării fluxului sanguin din aria examinată, după aplicarea unor paradigme. Cele patru paradigme clasice utilizate în practica clinică şi care acoperă aproape în întregime sfera modificărilor corticale ce pot fi identificate, sunt:

  • Paradigma vizuală
  • Paradigma motorie
  • Paradigma de vorbire
  • Paradigma de memorie

Pe parcursul examinării, pacientul trebuie să execute nişte comenzi (paradigme) în timp ce medicul radiolog urmăreşte aria cerebrală stimulată, observând intensificarea sau, dimpotrivă, absenţa fluxului sanguin cerebral de la acel nivel.

Diferenţa dintre rezonanţa magnetică clasică şi RMN funcţional

În timp ce investigaţia prin rezonanţă magnetică convenţională furnizează informaţii despre structura, localizarea şi afectarea organelor interne, rezonanţa magnetică funcţională clarifică aspecte privind activitatea cerebrală, chiar în absenţa unor modificări structurale.

Spre deosebire de rezonanţa magnetică convenţională, RMN funcţional necesită în plus o aparatură modernă ce constă într-o consolă şi un software performant, prin intermediul cărora pacientului îi sunt aplicate paradigmele. De asemenea, procedura utilizează o aparatură specială, RMN safe (tehnică ce poate fi utilizată în apropierea câmpului magnetic al aparatului de RMN). Vizualizarea ariilor cerebrale stimulate se realizează prin urmărirea fluxului sanguin, pe baza fierului conţinut în hemoglobină, pornind de la premisa că neuronii activi necesită o mai bună irigare.

Componenta software pentru realizarea RMN funcţional este esenţială în vederea achiziţiei imaginilor şi desfăşurarea examinării, aceasta fiind responsabilă de aplicarea stimulilor şi paradigmelor pe parcursul scanării. Astfel, colaborarea pacientului este foarte importantă pentru obţinerea unor informaţii de calitate.

În ce constă procedura?

Procedural, RMN funcţional nu diferă foarte mult de examinarea RMN clasică. Examinarea funcţională este sigură, neinvazivă şi neiradiantă, la fel ca o investigaţie RMN obişnuită.

Tehnica presupune efectuarea iniţială a unui RMN cerebral clasic (cu substanţă de contrast) şi, ulterior, într-un timp separat, efectuarea procedurii funcţionale. Este de preferat ca examinarea să se realizeze în două etape, datorită duratei foarte lungi de achiziţie, care poate implica un eventual disconfort pentru pacient.


Prin cooperarea eficientă între pacient şi medic, pacientul respectând comenzile primite, examinarea se desfăşoară prin fuzionarea imaginilor achiziţionate în cadrul primei scanări cerebrale convenţionale cu imaginile generate în urma stimulării corticale.

Din punct de vedere tehnic, se recomandă utilizarea echipamentelor RMN cu puterea de 3 Tesla. Acestea, utilizând un câmp magnetic foarte puternic, garantează furnizarea unor imagini de calitate superioară, cu rezoluţie spaţială crescută, într-un timp mai scurt decât echipamentele cu putere mai mică. Imaginile de la RMN funcţional se pot fuziona, în principiu, şi cu imagini generate prin intermediul unui echipament RMN 1,5 Tesla, însă, având în vedere câmpul magnetic mai slab, imaginile vor avea o calitate redusă.

Indicaţiile RMN functional

Această tehnică imagistică avansată este indicată în situaţii care vizează stabilirea precisă a unui diagnostic neurologic sau neurochirurgical, dar şi pentru modularea tratamentului.

O indicaţie importantă o constituie pregătirea preoperatorie a pacienţilor care necesită intervenţii neurochirurgicale. Cu ajutorul RMN funcţional se poate realiza o cartografiere funcţională a creierului, indispensabilă pentru managementul prechirurgical şi navigarea intraoperatorie. Astfel, limitele de rezecţie sunt precis delimitate preoperator, ajutând la maximizarea exciziei lezionale şi la minimizarea riscului de deficit neurologic postoperator.

O altă patologie frecventă pentru care se indică efectuarea RMN functional este epilepsia. Pentru completarea investigaţiilor minuţioase în vederea stabilirii diagnosticului avansat de epilepsie, pe lângă procedura de video-EEG, care aduce informaţii despre localizarea focarului epileptic prin intermediul explorării activităţii electrice a creierului şi monitorizarea video a comportamentului pacientului la stimuli aplicaţi pe parcursul investigaţiei, cu ajutorul RMN funcţional se pot obţine informaţii extrem de utile despre plasticitatea cerebrală şi dezvoltarea corticală, precum şi despre relaţiile funcţional-structurale intracerebrale.

Printre alte situaţii în care se recomandă efectuarea RMN funcţional se numără şi tulburările de dezvoltare şi învăţare, cu ajutorul acestei tehnici detectându-se modificări cerebrale obiectivate cantitativ pe o anumită arie stimulată, la persoanele cu imagistică cerebrală normală din punct de vedere structural.

RMN funcţional la SANADOR

Pentru stabilirea diagnosticului avansat de certitudine în patologiile neurologice sau neurochirurgicale, la Spitalul Clinic SANADOR, pacienţii beneficiază de investigaţii imagistice ultraperformante, precum RMN funcţional, cea mai nouă tehnică imagistică non-invazivă de cartografiere a creierului.

Procedura se desfăşoară în condiţii de maximă siguranţă pentru pacienţi, cu ajutorul echipamentului RMN 3T Siemens Magnetom Skyra, de ultimă generaţie.

viewscnt