Rolul neurochirurgiei în rezolvarea patologiei vertebro-spinale

Rolul neurochirurgiei în rezolvarea patologiei vertebro-spinale

Neurochirurgia este specialitatea chirurgicală care asigură tratamentul chirurgical sau non-chirurgical al afecţiunilor sistemului nervos central şi periferic. Pentru afecţiunile cu localizare cranio-cerebrală şi vertebro-spinală, un tratament de succes începe obligatoriu cu un diagnostic cert, realizat pe baza unor investigaţii imagistice de mare acurateţe (imagistică prin rezonanţă magnetică, computer tomograf, PET-CT etc.). La Spitalul Clinic SANADOR, cu ajutorul echipamentelor ultraperformante, se poate efectua inclusiv RMN funcţional, o investigaţie extrem de utilă pentru pregătirea intervenţiilor pe creier.

Medicul neurochirurg este specialistul care urmează o pregătire temeinică şi riguroasă pe parcursul mai multor ani pentru a diagnostica şi trata o gamă foarte variată de afecţiuni ale sistemului nervos. Neurochirurgul nu tratează doar pacienţii cu traumatisme sau tumori craniene, care necesită intervenţii pe creier, ci şi pe cei care suferă de dureri cronice de spate sau gât, de nevralgii trigeminale sau chiar de boala Parkinson. Neurochirurgia abordează şi tratează afecţiuni ale parenchimului cerebral, craniului, măduvei spinării, coloanei vertebrale, foiţelor meningeale, nervilor cranieni, spinali şi periferici, ale structurilor vasculare intra- şi extracraniene, precum şi tratamentul afecţiunilor glandei hipofize.

Traumatismele vertebro-medulare, tumorile vertebrale şi spinale intramedulare, hernia de disc cervicală sau lombară, stenozele de canal vertebral sau malformaţiile arterio-venoase spinale reprezintă principalele patologii vertebro-spinale care îşi găsesc rezolvarea prin intervenţii neurochirurgicale.

Diagnosticul patologiei vertebro-spinale

Diagnosticul de fineţe al leziunilor vertebro-spinale se stabileşte doar de către medicul neurochirurg. Medicul evaluează simptomele print-o examinare fizică şi anamnestică riguroasă, iar diagnosticul este stabilit prin coroborarea examenului neurologic cu datele obţinute prin examinarea imagistică. Diagnosticarea imagistică de precizie a herniilor de disc sau a tumorilor vertebrale este esenţială pentru corectitudinea localizării procesului patologic şi pentru stabilirea raporturilor acestuia cu alte structuri nervoase sau osoase din vecinătate – măduvă, nervi spinali, vertebre etc.


Imagistica medicală are, în prezent, o importanţă deosebită în diagnosticul de certitudine al patologiei vertebrale spinale, oferind informaţii medicale deosebit de valoroase despre raporturile anatomice şi localizarea leziunilor. Examinarea imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN) este investigaţia preferată pentru diagnosticul leziunilor coloanei vertebrale (hernie de disc, fractură vertebrale, tumori), deoarece generează imagini de o precizie remarcabilă, net superioare celor obţinute prin tomografie computerizată sau radiologie. De asemenea, imagistica RMN prezintă numeroase avantaje pentru pacient: este neinvazivă, neiradiantă, poate fi repetată la nevoie, nu are efecte secundare cunoscute şi are nevoie de o durată scurtă de timp pentru examinare.

Tratamentul traumatismelor vertebro-spinale

Patologia neurochirurgicală necesită o abordare minuţioasă, de mare fineţe şi de aceea atât experienţa operatorie a neurochirurgului, cât şi echipamentul operator din dotare sunt elemente de o foarte mare importanţă pentru reuşita intervenţiilor chirurgicale. Neurochirurgia modernă se aliniază cu celelalte specialităţi chirurgicale şi foloseşte tehnici operatorii minim invazive, atunci când acest lucru este posibil, pentru a trata în condiţii de siguranţă patologia vertebro-spinală.

Tratamentul neurochirurgical clasic al traumatismelor vertebro-spinale implică realizarea unor incizii largi şi stabilizarea chirurgicală deschisă a vertebrei tasate sau fracturate, cu decompresia elementelor nervoase şi fixarea coloanei vertebrale cu ajutorul tijelor şi al şuruburilor metalice.

Tratamentul neurochirurgical minim invaziv este, la momentul actual, de primă intenţie în traumatismele vertebrale cu fractură şi tasare. În astfel de cazuri, pentru a reda stabilitatea şi integritatea coloanei vertebrale, se practică o serie de intervenţii chirurgicale minim invazive precum vertebroplastia percutană cu injectare de ciment special în corpii vertebrali sau fixarea percutanată a coloanei vertebrale prin introducerea de şuruburi şi tije metalice prin piele.

Tratamentul herniei de disc

Hernia de disc este o afecţiune degenerativă a coloanei vertebrale, foarte frecvent diagnosticată de medicii neurochirurgi la persoanele cu vârsta peste 40 de ani. Hernia de disc are o evoluţie imprevizibilă şi se traduce clinic prin apariţia unor dureri de spate foarte intense. Hernia de disc cervicală sau lombară se poate trata chirurgical cu ajutorul microchirurgiei spinale şi al tehnicilor minim invazive spinale, efectele distructive ale intervenţiei asupra ţesuturilor din jur fiind reduse până la eliminare.

Hernia de disc lombară sau cervicală se operează, în prezent, cu ajutorul microscopului operator, un sistem ultraperformant de vizualizare, care permite medicului efectuarea de mişcări precise, cu extragerea în siguranţă a fragmentului de disc herniat, fără lezarea structurilor anatomice învecinate. Operaţiile asistate microscopic durează mult mai puţin ca operaţiile clasice şi sunt mai puţin invazive, ceea ce reduce durata de spitalizare la aproximativ 2 zile şi permite pacientului să se mobilizeze la numai 3–4 ore după intervenţia chirurgicală.

Neurochirurgie şi tehnologie de performanţă la SANADOR

Spitalul Clinic SANADOR, cel mai mare spital privat multidisciplinar din România, pune la dispoziţia pacienţilor un departament de neurochirurgie modern, comparabil din punctul de vedere al tehnologiilor şi al standardelor de calitate cu orice centru de prestigiu din străinătate. Intervenţiile neurochirurgicale se desfăşoară în săli de operaţie moderne, cu sisteme de neuronavigaţie avansate pentru ghidarea imagistică intraoperatorie, cu microscopul operator de mare precizie Zeiss Kinevo 900 şi cu monitorizare intra- şi postoperatorie continuă, pentru siguranţa pacientului.


La SANADOR, investigaţiile imagistice sunt realizate cu echipamente ultraperformante, de ultimă generaţie, utilizând tehnologii medicale avansate şi software inteligent. Pentru RMN, dotările includ două echipamente de ultimă generaţie, cu puterea de 3 Tesla: RMN Siemens Magnetom Skyra 3T, la Spitalul Clinic SANADOR, şi RMN Siemens Magnetom Vida 3T, în Clinica SANADOR Floreasca. Pentru CT, SANADOR dispune de o serie de echipamente de ultimă generaţie CT Siemens Somatom Definition Edge 128 slice, cu o rezoluţie spaţială de până la 0,3 mm, cu putere diagnostică foarte mare.

viewscnt