România suspendă vaccinarea împotriva Covid-19 cu un lot de vaccinuri AstraZeneca, în urma unor evenimente raportate în Italia, a anunţat Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).
Joi, Italia a luat decizia de a suspenda vaccinarea cu serul AstraZeneca din lotul ABV 2856, după ce doi bărbaţi, în vârstă de 43, respectiv 50 de ani, au decedat la câteva zile după ce li s-a administrat prima doză de vaccin AstraZeneca.
Autorităţile italiene au luat decizia ca măsură de precauţie, nefiind vreo dovadă privind asocierea între vaccinare şi decesul persoanelor respective.
România a recepţionat 81.600 doze de vaccin AstraZeneca din lotul ABV 2856 în data de 7 februarie, din care au fost administrate până acum 77.049 de doze.
Într-o şedinţă care a avut loc joi seară, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, CNCAV, INSP şi ANMDMR au decis suspendarea vaccinării cu restul vaccinurilor din lotul respectiv.
"Ca măsură de extremă precauţie s-a hotărât carantinarea temporară a dozelor rămase până la finalizarea evaluării Agenţiei Europene a Medicamentului. Se continuă vaccinarea cu toate celelalte vaccinuri de la compania farmaceutică AstraZeneca din celelalte loturi existente în momentul de faţă în România. Se înlocuiesc cele 4.257 doze neutilizate existente în centrele de vaccinare, astfel încât procesul de imunizare să nu fie afectat", a precizat CNCAV.
Această decizie a fost luată "ca o măsură de precauţie extremă, fără să existe în acest moment în România niciun argument ştiinţific care să fi impus această hotărâre", "exclusiv pe baza evenimentului raportat în Italia", a precizat instituţia.
În schimb, dintr-un alt lot suspendat în Austria şi în alte state euroepne, ABV 5300, nu au ajuns în România doze de vaccin.
Experţii Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) au demarat o evaluare a loturilor de vaccin AstraZeneca a căror utilizare a fost suspendată, însă primele date preliminare nu indică o legătură între vaccin şi problemele de sănătate semnalate.