Peste un sfert dintre medicii care profesează în Statele Unite s-au născut într-o altă ţară, iar un nou studiu sugerează că numeroşi asistenţi medicali, stomatologi sau farmacişti sunt şi ei imigranţi.
Cercetătorii care au analizat datele recensământului din SUA cu privire la 164.000 de profesionişti din domeniul sănătăţii au constatat că aproape 17% nu s-au născut în Statele unite şi aproape 5% nu sunt cetăţeni americani.
Sistemul american de sănătate se bazează foarte mult pe persoanele care s-au născut în alte ţări, a spus autorul studiului Dr. Anupam Jena de la Harvard Medical School şi Massachusetts General Hospital din Boston, citat de Reuters.
Cercetările trecute s-au concentrat asupra medicilor care s-au pregătit în străinătate, ”dar studiile noastre arată că imigranţii calificaţi din alte ţări contribuie în mod semnificativ la aproape orice ocupaţie din industria medicală”, a punctat dr. Jena.
Aproximativ 29% dintre medici s-au născut în alte ţări, iar aproape 7% nu sunt cetăţeni americani, arată studiul. În ceea ce îi priveşte pe stomatologi, aproximativ 24% dintre aceştia sunt imigranţi în SUA, iar 4% nu au cetăţenie americană.
În rândul farmaciştilor, 20% s-au născut în altă ţară şi aproape 4% nu sunt cetăţeni americani, iar 16% dintre asistenţii medicali sunt imigranţi şi 3% au o altă cetăţenie decât cea a SUA.
Asia trimite cei mai mulţi profesionişti în sectorul sănătăţii în SUA, reprezentând aproximativ 6% din totalul forţei de muncă din domeniu, urmată de Mexic, America Centrală şi Caraibe, de unde provin aproximativ 5% din lucrătorii din domeniul sănătăţii.
Sondajul a fost efectuat în 2016 prin poştă, telefon şi prin interviuri de către Biroul de recensământ din SUA, iar concluziile sale au fost prezentate în publicaţia JAMA în 4 decembrie.
Autorii studiului consideră că este posibil că unii angajaţi din domeniul sănătăţii să nu-şi dezvăluie statutul de imigrant sau cetăţenia, astfel că sondajul ar putea subestima proporţia imigranţilor în acest sector.