Integraturul turc de servicii medicale Medproper şi-a deschis reprezentanţă la Bucureşti pentru pacienţi români care vor să se trateze la spitale din Istanbul

Integraturul turc de servicii medicale Medproper şi-a deschis reprezentanţă la Bucureşti pentru pacienţi români care vor să se trateze la spitale din Istanbul

Integraturul turc de servicii medicale Medproper şi-a deschis joi o reprezentanţă la Bucureşti, care oferă pachete de servicii pacienţilor români care vor să se trateze la clinici din Istanbul. Medproper România oferă servicii integrate de sănătate şi îngrijire medicală în parteneriat cu fundaţia Vehbi Koç, care deţine American Hospital şi Spitalul Universitar Koç în Istanbul.

Fundaţia Vehbi Koç a fost înfiinţată în 1969 de către antreprenorul şi filantropul turc cu acelaşi nume şi care se ocupă de dezvoltarea educaţiei, culturii şi sănătaţii.

"Serviciile integrate ale Medproper România au fost create pentru a oferi îngrijire pacienţilor şi pentru a-i degreva pe aceştia de de orice alte griji pentru a se putea concentra doar asupra însănătoşirii", a declarat joi reprezentantul companiei, Roxana Ilinca, la conferinţa de presă dce lansare a Medproper în România. 

Pacienţii care apelează la serviciile Medproper România au acces la un pachet de la servicii care include obţinerea vizei şi a biletului de avion, asigurarea cazării pentru însoţitori în apartamente proprii, găsirea clinicii potrivite sau asigurarea comunicării cu medicul prin însoţitori vorbitori de limbă română, care stau la dispoziţia pacienţilor şase zile pe săptămână.

Serviciile Medproper cuprind şi monitorizarea post-tratament a celor care s-au tratat în clinicile turceşti.

Medproper are două birouri în România, la Bucureşti şi Constanţa, fiind prezent şi în Republica Moldova, Rusia, Bulgaria, Serbia, Kosovo şi SUA.

Potrivit reprezentanţilor companiei, American Hospital şi Spitalul Universitar Koç au dotări tehnologice de ultimă generaţie şi tratează circa 500.000 de pacienţi pe an.

Domeniul de excelenţă al clinicilor din Istanbul este oncologia şi în special oncopediatria. Costul unui tratament la clinicile turceşti este mai mic cu până la 50% faţă de nivelul din spitalele din Israel, Austria sau Germania, potrivit reprezentanţilor fundaţiei Vehbi Koç.

viewscnt