Companiile din Emiratele Arabe Unite (EAU) vor să investească în domeniul sănătăţii în România. Reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii din EAU au discutat deja cu omologii lor români despre construirea unor spitale private în România, potrivit ambasadorului Emiratelor Arabe Unite la Bucureşti.
”Un domeniu interesant pentru investiţiile emirateze în România este şi sănătatea. Oficiali ai Ministerului Sănătăţii din EAU au vizitat România pentru a identifica oportunităţile de investiţii de aici. Vrem să intrăm în sectorul de sănătate din România, prin construcţia de spitale private în toată ţara. Vrem să găsim cele mai bune modalităţi de a lucra în acest sector în beneficiul ambelor părţi”,a declarat dr. Ahmed Abdullah Bin Saeed Al Matrooshi, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România într-un interviu pentru financialintelligence.ro.
Primele discuţii despre investiţiile emirateze în domeniul sănătăţii din România au avut loc înoctombrie 2018 cu ocazia vizitei de lucru pe care premierul Viorica Dăncilă a efectuat-o în Emiratele Arabe Unite.
La acel moment, autorităţile celor două state au agreat instituirea unui cadru mai strâns de colaborare şi coordonare la nivel guvernamental şi s-a convenit ridicarea relaţiei bilaterale la nivel de parteneriat economic strategic.
Premierii României şi Emiratelor Arabe Unite au adoptat atunci ”Declaraţia comună privind stabilirea unui parteneriat strategic economic între Guvernul României şi Guvernul EAU”, în baza căreia se va stabili viitoarea cooperare între cele două state în toate domeniile de interes comun printre care şi cel al sănătaţii.
Din delegaţia premierului român a făcut atunci parte şi ministrul Sănătaţii, Sorina Pintea.