MedLife se pregăteşte de noi achiziţii, majorând cu 10 milioane euro o linie de credit de la BCR

MedLife se pregăteşte de noi achiziţii, majorând cu 10 milioane euro o linie de credit de la BCR

Compania privată de servicii medicale MedLife, controlată de familia Marcu, cere acţionarilor să extindă o linie de credit de la BCR cu 10 milioane euro, până la 80 milioane euro, în principal pentru noi achiziţii, arată convocatorul adunării generale a acţionarilor din 8 octombrie, transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Astfel, conducerea companiei solicită "Autorizarea Consiliului de Administraţie al Societăţii, pentru a negocia cu Banca Comercială Română S.A, precum şi cu alte entităţi (...), prelungirea duratei de rambursare, rearanjarea termenelor şi condiţiilor aferente, refinanţarea facilităţilor existente şi majorarea limitei de credit, până la un prag maximal de 80 milioane euro, (...) cu scopul, printre altele, de a achiziţiona acţiuni / părţi sociale în societăţi noi, precum şi pentru achiziţii suplimentare de acţiuni / părţi sociale în societăţile grupului", arată convocatorul.

Conducerea MedLife mai cere acţionarilor să aprobe autorizarea cumpărării, de către companie, a unui număr maxim de 868.000 acţiuni proprii, pentru o perioada maximă de 18 luni, la un preţ pe acţiune cuprins între 10 RON şi 50 RON, valoarea nominală a acţiunilor proprii astfel dobândite neputând depăşi pragul de 10% din capitalul social subscris al Societăţii.

Acţiunile cumpărate de către companie vor fi oferite foştilor sau actualilor membri ai conducerii sau foştilor sau actualilor angajaţi ai grupului, potrivit convocatorului.

În primul semestru din 2018, MedLife a preluat trei operatori medicali, respectiv clinicile şi spitalul Polisano, Ghencea Medical Center şi Solomed Group.

Recent, compania MedLife şi alte două firme pe care le controlează au fost sancţionate de Consiliul Concurenţei cu amenzi în valoare totală de 865.120 lei (186.000 euro) pentru nereguli în piaţa serviciilor de prelevare, procesare si stocare de celule stem.

MedLife a înregistrat în prima jumătate a acestui an o cifră de afaceri de 373,5 milioane lei (80,3 milioane euro), în creştere cu 24,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, însă profitul net a scăzut cu 5,1%, la 6,07 milioane lei, potrivit raportului financiar al grupului.

Compania MedLife este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi are o valoare totală de piaţă de 609 milioane lei (131 milioane euro), calculat la ultimul preţ de închidere a şedinţei bursiere.

viewscnt