Studiu: Ce riscă adulţii care sar peste micul dejun

Studiu: Ce riscă adulţii care sar peste micul dejun

Adulţii care renunţă la masa de dimineaţă vor pierde substanţele nutritive cheie care sunt cele mai abundente în alimentele ce alcătuiesc micul dejun. O analiză a peste 30.000 de adulţi americani a arătat că omiterea micului dejun şi lipsa calciului din lapte, a vitaminei C din fructe şi a fibrelor, a vitaminelor şi mineralelor găsite în cerealele îmbogăţite i-a lăsat pe adulţi mai săraci în aceşti nutrienţi întreaga zi.

Universitatea de Stat din Ohio a inclus 30.889 în studiu de adulţi cu vârsta de peste 19 ani. În opinia cercetătorilor americani calciul, potasiul, fibrele şi vitamina D sunt considerate „componente dietetice de sănătate publică” pentru populaţia generală, la care se adaugă fier pentru femeile însărcinate, lipsa acestor nutrienţi fiind asociată cu probleme de sănătate.

,,Ceea ce vedem este că, dacă nu mâncaţi alimentele care sunt consumate în mod obişnuit la micul dejun, aveţi tendinţa de a nu le consuma nici în restul zilei", a spus Christopher Taylor, profesor de dietetică medicală la Colegiul de Medicină de la Universitatea de Stat din Ohio şi autor principal al studiului.

Majoritatea cercetărilor legate de micul dejun s-au concentrat asupra efectelor mesei de dimineaţă ratate asupra copiilor de vârstă şcolară, efecte care includ dificultăţi de concentrare şi probleme de comportament. 15,2% dintre participanţi sau 4.924 de adulţi, au raportat că au sărit peste micul dejun.

Cercetătorii au constatat că adulţii care au sărit peste micul dejun au consumat mai puţine vitamine şi minerale decât persoanele care au luat micul dejun. Diferenţele cele mai pronunţate au fost pentru folat, calciu, fier şi vitaminele A, B1, B2, B3, C şi D.

Comparativ cu Indicele Alimentaţiei Sănătoase-2015, care evaluează cât de bine se aliniază un set de alimente la recomandările federale, cei care au renunţat la micul dejun au avut, de asemenea, o dietă globală de calitate mai slabă decât cei care au luat micul dejun.

Aceştia erau mai predispuşi decât cei care mâncau dimineaţă să consume mai multe zaharuri adăugate, carbohidraţi şi grăsimi totale pe parcursul zilei - în parte din cauza nivelurilor mai ridicate de gustări.

„Gustarea contribuie, practic, la aportul de calorii al unei mese pentru persoanele care au omis micul dejun. Oamenii care au luat micul dejun au consumat mai multe calorii totale decât cei care nu au luat micul dejun, dar prânzul, cina şi gustările au fost mult mai mari pentru persoanele care au sărit peste micul dejun şi au avut tendinţa de a avea o dietă mai slabă”, a spus Taylor.  În opinia cercetătorului, cei care au sărit peste micul dejun au avut un profil nutritiv diferit, iar tiparul lor de aport alimentar a arătat că au pierdut acele substanţe nutritive pe care le-au practic nu le-au luat la micul dejun.

viewscnt