Chimioterapia nu cauzează doar degradarea muşchilor, ci poate afecta şi procesul de producere a proteinelor, indică un nou studiu.
Cercetări anterioare arătaseră că tratamentele cu chimioterapie pot declanşa pierderea masei musculare la pacienţii cu cancer, dar un nou studiu al unei echipe de la Penn State, SUA, a constatat că tratamentul poate afecta, de asemenea, şi modul în care organismul dezvoltă masă musculară nouă, chiar la doze mai mici de terapie decât se credea anterior, acest fapt putând avea implicaţii în aplicarea tratamentului, cred cercetătorii.
Potrivit unor cercetări anterioare, se ştia că medicamentele chimioterapice pot afecta mitocondriile din celule, fapt ce poate cauza pierderea ţesutului muscular prin procesul de stres oxidativ.
Cercetătorii au studiat acum trei medicamente chimioterapice diferite în culturi de celule musculare, la niveluri mult mai scăzute pentru a putea declanşa stresul oxidativ. Ei au descoperit că celulele musculare au fost afectate şi în cazul acestor doze mici, ba mai mult, au observat că medicamentele au interferat cu sinteza proteinelor musculare (MPS), procesul prin care organismul construieşte muşchi.
Gustavo Nader, profesor de kinesiologie, a declarat că, deşi descoperirile trebuie confirmate la om, acestea ar putea avea implicaţii, pe viitor, în tratamentul cancerului şi terapiile de reabilitare.
„Este posibil ca la un moment dat, aplicarea tratamentelor pentru cancer să ţină cont de faptul că, unele medicamente chimioterapice administrate chiar şi în doze mici, pot promova în continuare pierderea ţesutului muscular. Tumora te face deja să te simţi slăbit, contribuind la pierderea masei musculare, iar medicamentele chimio ajută tumora să realizeze asta", spune prof. Nader.
În plus, cercetătorul a mai spus că rezultatele, publicate recent în American Journal of Physiology-Cell Physiology, au, de asemenea, potenţialul de a schimba modul în care specialiştii din domeniul sănătăţii privesc modul în care chimioterapia afectează organismul pacienţilor.
„Pentru o lungă perioadă de timp, specialiştii au crezut că pierderea masei musculare din timpul chimioterapiei era legată de degradarea proteinelor care existau deja în muşchi. Şi astfel, foarte multe cercetări şi tratamente din trecut au avut scopul de a preveni degradarea proteinelor. Dar studiul nostru arată că există şi o problemă cu sinteza proteinelor, respectiv cu producerea de noi proteine musculare", a mai spus Nader.
De asemenea, cercetătorul crede că, în plus faţă de implicaţiile asupra tratamentelor de chimioterapie, descoperirile ar putea schimba, în cele din urmă, modul în care profesioniştii din domeniul sănătăţii privesc alte tratamente non-farmaceutice şi programe anti-cancer.
Pacienţii cu cancer sunt adesea sfătuiţi să facă exerciţii fizice, pentru a reconstrui masa musculară pe care o pierd din cauza bolii şi tratamentului. Dar, spun cercetătorii, dacă chimioterapia afectează şi modul în care organismul construieşte masă musculară nouă, acest lucru va trebui luat în considerare în proiectarea programelor de exerciţii fizice.
„Dacă faci chimioterapie şi în acelaşi timp urmezi un program fizic de reabilitare, este posibil ca tratamentul să împiedice obţinerea unui progres. În timpul exerciţiilor fizice, muşchii trebuie să facă ribozomi, care apoi construiesc noi proteine. Dar dacă medicamentul blochează acest lucru, reabilitarea ar putea să nu aibă succes. Implicaţiile acestor descoperiri ar putea fi uriaşe şi cred că acum începem să vedem vârful aisbergului", a mai spus Nader.
Pentru studiu, cercetătorii au analizat efectele a trei medicamente chimioterapice utilizate în mod frecvent, paclitaxel, doxorubicină şi marizomib, asupra celulelor musculare cultivate de ei în laborator. Ei au aplicat doze suficiente din fiecare medicament pentru a afecta celulele, fără a declanşa stresul oxidativ, un proces despre care se ştie că afectează celulele musculare. Medicamentele au fost aplicate celulelor pentru un interval de timp de până la 48 de ore şi, în toate cele trei cazuri, procesul de fabricare a ribozomilor noi a fost afectat. Deoarece ribozomii sunt esenţiali pentru sinteza proteinelor, aceste noi descoperiri arată cum chimioterapia afectează producerea de proteine musculare.
„Am ales să facem acest studiu pe celulele crescute în laborator, deoarece într-un organism viu, chimioterapia afectează (pe lângă celulele musculare) şi alte celulele, cum ar fi cele din pancreas şi ficat, care pot declanşa apoi procese proprii, care la rândul lor pot afecta şi ele celulele musculare. Ne-am dorit un mediu foarte controlat, format doar din celule musculare şi medicamente pentru chimioterapie, astfel încât să putem examina foarte precis modul în care acestea interacţionează", a explicat Nader.
Centrele Naţionale de Sănătate din Statele Unite au contribuit la susţinerea acestei cercetări.