Studiu: Migrenele nu sunt asociate cu riscul de cancer pentru majoritatea tipurilor de afecţiuni oncologice

Studiu: Migrenele nu sunt asociate cu riscul de cancer pentru majoritatea tipurilor de afecţiuni oncologice

Pentru cele mai multe tipuri de cancer, nu există nici o asociere între migrenă şi riscul de cancer, potrivit unui studiu publicat luna trecută în Headache: The Journal of Head and Face Pain.

O echipă de cercetători de la Spitalul Universităţii Pennsylvania din Philadelphia, condusă de dr. Holly Elser, a efectuat un studiu de cohortă la nivel naţional folosind date colectate în registrele daneze de populaţie între anii 1995 - 2017, pentru a examina riscul de cancer în rândul persoanelor diagnosticate cu migrenă în comparaţie cu populaţia generală.

În total, 72.826 de pacienţi au fost identificaţi în spital pentru prima dată cu un diagnostic de migrenă. Cercetătorii au descoperit că în rândul persoanelor diagnosticate cu migrenă, au fost observate 3.090 de cazuri de cancer, comparativ cu 3.108 cazuri aşteptate (un raport standard de incidenţă [SIR] de 0,99, cu un interval de incredere de 95%). Din 1995 până în 2017, incidenţa cumulată a tuturor tipurilor de cancer a fost de 9,47% în rândul celor diagnosticaţi pentru prima dată cu migrene. Pentru cele mai multe tipuri de cancer, inclusiv cancere asociate cu probleme hormonale, cancere asociate cu fumatul, cancere hematologice, şi cancere asociate cu sistemul imunitar, raportul SIR nu a relevat nicio asociere semnificativă.

SIR a fost însă observat ca semnificativ pentru cancere gastro-intestinale (un indice de 0.78 cu un interval de încrederede 95%) şi cancere de origine neurologică (cu un indice de 1.57, cu un interval de încredere de 95%).

„Deşi este posibil ca aceste constatări să reflecte o diferenţă reală a riscului de cancer, în absenţa oricărui mecanism biologic cunoscut care să lege migrenele de aceste tipuri de cancer, rezultatele reflectă cel mai probabil o diferenţă în utilizarea medicamentelor, factori de risc comuni, o tendinţă de subiectivitate asociată la detectarea bolii în cazul pacienţilor cu migrene, sau cauzalitate inversă, atunci când cancerul provoacă dureri de cap cu caracteristici migrenoase“, au scris autorii studiului.

viewscnt