Chiar dacă pentru unele persoane este inconfortabilă, purtarea măştii nu limitează fluxul de oxigen în plămâni nici măcar la cei cu boli pulmonare, arată un nou studiu realizat de cercetători americani.
Cercetătorii au evaluat efectul purătorii unei măşti chirurgicale asupra schimbului de gze din plămâni – procesul prin care organismul uman introduce oxigen în sânge şi elimină dioxid de carbon.
Studiul, prezentat recent în publicaţia Thorax, a inclus 15 medici sănătoşi şi 15 veterani din armată care suferă de afecţiuni cronice la nivelul plămânilor. Cei 30 de participanţi au mers, având măşti chirurgicale pe faţă, timp de 6 minute cu o frecvenţă ridicată a paşilor (mers grăbit) pe o suprafaţă dură şi plată.
Cercetătorii au măsurat nivelul de oxigen şi de dioxid de carbon din sânge înainte şi după testul de mişcare. Rezultatele studiului arată că nici medicii sănătoşi, nici pacienţii cu afecţiuni pulmonare nu au înregistrat diferenţe majore ale nivelului de oxigen şi de CO2 nici imediat după testul de mişcare, nici după 30 de minute.
Potrivit cercetătorilor, chiar dacă unele persoane simt un disconfort atunci când poartă mască, acesta nu provine de la un nivel ridicat de CO2 sau de la un nivel insuficient de oxigen, ci de la iritarea nervilor faciali de către mască, de la creşterea temperaturii aerului inhalat sau de la apariţia unei senzaţii de claustrofobie.
Totuşi, un astfel de discomfort nu prezintă îngrijorări legate de siguranţa persoanelor, mai arată studiul.