Un studiu recent arată că ţesutul adipos brun, cunoscut sub numele de „grăsime brună“ se află la un nivel mai ridicat la persoanele care prezintă indicaţii foarte timpurii de tulburări metabolice. Studiul sugerează că grăsimea brună activă este recrutată pentru a contracara stările „pre-prediabetice“, şi ar putea servi ca un mecanism de protecţie de primă linie împotriva anomaliilor metabolice sau hormonale foarte timpurii.
Grăsimea brună este un tip de grăsime care se activează atunci când temperatura corpului scade, producând căldură pentru a încălzi corpul.
Studiile de până acum au demonstrat că grăsimea brună consumă glucoză şi acizi graşi, şi ar putea fi o posibilă ţintă pentru tratamentul obezităţii şi al altor tulburări metabolice.
„Scopul principal al acestui studiu a fost acela de a evalua dacă există diferenţe între nivelurile de glucoză, insulină, lipide şi alţi metaboliţi de bază, între subiecţii cu cantităţi diferite de grăsime brună. Totodată, am examinat probele de sânge ale pacienţilor şi stilul de viaţă pentru a evalua asocierea acestora cu nivelurile de grăsime brună“, a declarat John P. Crandall, coordonator în cercetarea clinică la Institutul de Radiologie Mallinckrodt de la facultatea de medicină a universităţii Washington din St. Louis, Missouri.
Treizeci şi patru de voluntari, adulţi sănătoşi cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani şi cu un indice de masă corporală (IMC) cuprins între 18 - 25, au fost înscrişi într-un studiu prospectiv.
Cercetătorii au prelevat probe de sânge şi au condus interviuri despre stilul de viaţă al participanţilor.
Pentru a activa grăsimea brună, participanţii au purtat costume care pot scădea temperatura corpului până la punctul de frison.
După două ore, subiecţii şi-au scos costumele şi au fost scanaţi cu FDG PET/CT (fluorordesoxiglucoză, o moleculă de glucoză marcată radioactiv cu fluor care permite vizualizarea activităţii metabolice, fiind un marcator pentru acizii graşi).
Cercetătorii au prelevat probe de sânge şi după îndepărtarea costumelor de scădere a temperaturii.
Grăsimea brună activată a fost analizată pentru fiecare subiect, iar nivelurile de glucoză, insulină, lipide şi alte niveluri de metaboliţi au fost corelate cu volumul şi intensitatea grăsimii brune active. Participanţii au fost clasificaţi ca având niveluri ridicate sau scăzute de grăsime brună.
Un nivel mai ridicat de grăsime brună activată a fost asociat cu o disfuncţie metabolică timpurie.
Nivelurile de glucoză, insulină, hormon de stimulare tiroidiană şi trigliceride au fost semnificativ mai mari în grupul care prezenta mai multă grăsime brună decât la grupul cu un nivel scăzut de grăsime brună.
Cercetătorii au constatat că există şi o diferenţă semnificativă a IMC. Subiecţii cu un nivel ridicat de grăsime brună au avut un IMC mai mare decât subiecţii cu un nivel scăzut de grăsime brună.
La aceştia din urmă a existat o probabilitate mai mare de a raporta un regim alimentar controlat şi antrenamente fizice în mod regulat.
„Studiul nostru sugerează că ţesutul adipos brun poate influenţa considerabil şi poate fi influenţat de starea generală de sănătate metabolică. Imagistica cu FDG rămâne cea mai utilă metodă non-invazivă pentru studierea grăsimii brune la om. Descoperirile noastre arată că imagistica moleculară poate fi utilă pentru identificarea pacienţilor expuşi riscului de a dezvolta tulburări metabolice şi sugerează că activarea grăsimii brune este un mecanism de adaptare metabolică în pre-prediabet. Studii suplimentare pe populaţii mai mari sunt justificate pentru a confirma şi extinde aceste constatări“, a declarat dr. Richard L. Wahl, directorul Institutului de Radiologie Mallinckrodt şi preşedintele departamentului de radiologie a facultăţii de medicină din cadrul universităţii din Missouri.
Studiul a fost publicat în The Journal of Nuclear Medicine.
