Mai mult de 10% dintre cazurile de recidivă ale carcinomului ductal in situ (CDIS), de la nivelul sânului sunt tumori „de novo“ care apar independent de leziunea primară şi au suferit modificări genetice distincte, potrivit datelor prezentate în cadrul reuniunii anuale a Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR 2022), care are loc în perioada 8-13 aprilie în Statele Unite.
„CDIS este o leziune precanceroasă care recidivează la aproximativ 25% dintre paciente, iar jumătate dintre aceste recidive sunt cancere invazive cu eventuale consecinţe care pun viaţa în pericol“, a declarat Tanjina Kader, cercetător postdoctoral la centrul de cancer Peter MacCallum din Melbourne, Australia.
Potrivit cercetătoarei, se consideră că toate recidivele sunt legate de tumora primară iar un biomarker genetic care să estimeze care pacienţi sunt cel mai probabil să experimenteze o recidivă este considerat că ar putea ajuta la detensionarea tratamentului pentru cei care nu se vor afla într-o astfel de situaţie.
Cu toate acestea, nu s-a dovedit niciodată că toate tumorile secundare care apar în acelaşi sân (ipsilateral), sunt direct legate de tumora originală.
„Ştiind cât de frecvente sunt tumorile primare noi ne va ajuta să determinăm dacă un biomarker tumoral poate fi folosit sau nu pentru a anticipa şansa apariţiei unei tumori ipsilaterale ale sânului, deoarece un astfel de biomarker s-ar putea să nu fie eficient în prognozarea tumorilor noi, neînrudite“, a spus Kader.
Cercetătorii au adunat un set de 65 de cazuri de CDIS primar cu recidive, pentru a explora modificările genetice ale acestora, cu scopul de a înţelege cât de des o recidivă poate fi o tumoră nouă, întrucât astfel de informaţii ar putea afecta îngrijirea pacientului.
Studiul a inclus şi un set de 29 de cazuri de CDIS nerecurente, tratate local cu o excizie extinsă.
Oamenii de ştiinţă au efectuat secvenţierea ADN-ului pentru a obţine informaţii despre mutaţiile şi modificările numărului de copii ale genelor.
Ei au folosit apoi mai multe abordări statistice pentru a explora datele şi pentru a efectua analize filogenetice ale probelor tumorale.
Acest tip de analiză le-a permis să stabilească dacă CDIS primar şi recidivele tumorale au avut aceleaşi evenimente genetice care conduc cancerul şi dacă au derivat dintr-o celulă comună.
„Este similar cu realizarea arborelui genealogic al tumorilor folosind evenimentele genetice. Putem estima cât de îndepărtat sunt înrudite între ele CDIS primare şi perechile recidivantă şi dacă e posibil să aibă o celulă originală comună, şi astfel, putem urmări modul în care perechile tumorale au evoluat de-a lungul timpului“, a spus Kader.
Rezultatele au arătat că, în timp ce majoritatea recidivelor au fost clonale (derivate dintr-o celulă comună şi împărtăşind aceleaşi evenimente genetice ale tumorii originale), 12% dintre tumorile care au recidivat au fost leziuni primare noi care s-au dezvoltat „de novo“, fără legătură cu CDIS original.
‚Aceste constatări pot influenţa modul în care pacienţii sunt gestionaţi în clinică. De exemplu, apariţia unei noi leziuni primare la acelaşi pacient sugerează un mediu (sân) cu risc ridicat în care se pot dezvolta noi tumori de-a lungul anilor. Astfel de pacienţi ar fi candidaţi pentru o intervenţie chirurgicală preventivă de îndepărtare a sânilor, chiar dacă tumora este mică, şi ar putea fi trimişi la teste genetice pentru a stabili dacă au vreo predispoziţie genetică“, a precizat Kader.
Cercetătorii au mai descoperit că anumite variaţii ale genei TP53 au fost detectate frecvent în recidivele asociate leziunii primare, dar că aceste variaţii genetice nu au fost frecvente în cazurile CDIS primare care nu au recidivat şi nici în cele care au avut recidive independente, (neclonale).
„Datele rezultate de la 12% dintre pacienţii din cohorta noastră, care au dezvoltat tumori primare noi, independente, au ridicat întrebarea dacă utilizarea acestor biomarkeri genetici pentru prognoza recidivelor este o idee bună. Faptul că aceşti pacienţi nu au avut unul dintre evenimentele genetice care sunt mai frecvente în CDIS recidivante ar putea sugera un risc scăzut, ceea ce nu ar duce la tratamentul necesar“, a menţionat Kader.
Concluziile studiului, a remarcat cercetătoarea, sugerează în general că, atunci când pacienţii au o recidivă aparent cauzată de CDIS, decizia de tratament ar trebui să determine şi dacă leziunea nou apărută este legată sau nu de tumora originală, întrucât femeile care dezvoltă un al doilea CDIS independent, sau cancer, sunt mai predispuse la un risc mai mare de a dezvolta din nou tumori.
„Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a înţelege biologia recidivelor CDIS, progresia de la CDIS la boala invazivă şi rolul jucat de micromediul tumoral şi de sistemul imunitar“, a adăugat Kader.
Potrivit autorilor, limitările acestui studiu au inclus faptul că analiza filogenetică s-a bazat doar pe modificări cromozomiale, care reprezintă principalele modificări genetice observate în cancerul de sân, iar o analiză filogenetică completă, care să ia în considerare toate mutaţiile specifice tumorii, nu a putut fi efectuată, din cauza lipsei informaţiilor genetice de bază din celulele normale.
Dar chiar şi aşa, autorii au reuşit să identifice cele mai relevante mutaţii care conduc cancerul de sân, cum ar fi cele din genele TP53 sau PIK3CA.
