Un regim de 12 săptămâni de tratament topic pentru roşeaţă facială şi piele sensibilă calmează pielea inflamată şi este bine tolerat, arată un studiu efectuat de o echipă de dermatologi americani.
Dr. Ellen O. Turner de la centrul de dermatologie din Dallas a efectuat un studiu clinic deschis, de 12 săptămâni, pentru a examina eficacitatea şi tolerabilitatea unui regim facial topic pentru roşeaţă facială şi piele sensibilă.
În studiu au fost înscrişi indivizi sănătoşi, bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 25 şi 60 de ani, cu piele de la I la VI pe scala Fitzpatrick, care căutau tratament pentru roşeaţă facială moderată sau severă.
Scala Fitzpatrick reprezintă o metodă de clasificare a tonurilor pielii umane, care include şase culori şi este folosită de dermatologi încă din anii ’70. Dr. Thomas Fitzpatrick, dermatolog la universitatea Harvard, este cel care a inventat scala Fitzpatrick.
Tratamentul din recentul studiu a fost aplicat zilnic, dimineaţa şi seara.
Dr. Turner a constatat că:
- în săptămânile 8 şi 12, scorul mediu general pe scala pentru roşeaţă s-a îmbunătăţit cu 34% şi, respectiv, 25%;
- o îmbunătăţire uşoară sau moderată a fost observată pe scorul scalei de îmbunătăţire globală începând cu săptămâna a doua;
- până în săptămâna 12, mai mult de 50% dintre participanţii la studiu au înregistrat o îmbunătăţire semnificativă;
- toţi participanţii au fost de acord că până în săptămâna 12, pielea lor arăta şi se simţea mai sănătoasă iar roşeaţa facială pe care o prezentau a fost mai puţin vizibilă, pielea părând mai puţin inflamată, şi existând o îmbunătăţire în aspectul general al pielii;
- regimul de tratament a fost bine tolerat;
„Rezultatele studiului de 12 săptămâni au arătat că regimul de tratament conceput pentru a neutraliza roşeaţa pielii, a calma pielea inflamată şi pentru a oferi protecţie solară a fost bine tolerat şi a îmbunătăţit simptomele vizibile şi fizice ale pielii sensibile”, a scris dr.Turner în studiul publicat în Journal of Cosmetic Dermatology.
Cercetarea a fost finanţată de Colorescience, producătorul produselor utilizate în studiu.