Eforturile actuale de prevenire a consumului de alcool ignoră riscul genetic al individului, dar o nouă cercetarea sugerează că rezultatele testelor ADN ar putea, în cele din urmă, să îmbunătăţească prevenirea şi tratamentul şi să îmbunătăţească rezultatele.
O echipă de cercetători americani de la universitatea Rutgers a efectuat un studiu experimental, recrutând 325 de studenţi, cărora le-au oferit diferite niveluri de informaţii despre tulburările legate de consumul de alcool şi despre modul în care genetica afectează riscul de dependenţă.
Participanţii au fost întrebaţi cum ar reacţiona dacă ar afla că au tendinţe genetice ridicate, medii sau scăzute către alcoolism.
Rezultatele au oferit indicii semnificative pentru utilizarea scorurilor reale de risc genetic în efortul de a preveni dependenţa de alcool.
În primul rând, participanţii au înţeles ce indicau aceste scoruri; ei au recunoscut că scorurile de risc genetic mai mari însemnau o probabilitate mai mare de a dezvolta probleme cu alcoolul.
În al doilea rând, majoritatea participanţilor au declarat că ar bea mai puţin şi ar lua alte măsuri pentru a preveni dependenţa dacă scorurile lor reale ar indica un risc ridicat.
„Există o mulţime de paşi între descoperirea genelor legate de dependenţă şi utilizarea eficientă a informaţiilor genetice în prevenire şi tratament", a declarat Danielle Dick, director al Centrului de cercetare a dependenţei de la Rutgers şi autor principal al studiului publicat în American Journal of Medical Genetics.
Potrivit autorilor studiului experimental, aceste rezultate ar putea fi folosite de cercetările viitoare bazate pe date genetice reale şi pe integrarea informaţiilor genetice pentru eforturile de prevenţie şi intervenţie.
Mai multe studii anterioare indică faptul că riscul de dependenţă este aproximativ pe jumătate genetic, dar nu există o singură genă a dependenţei care să fie prezentă sau absentă, a explicat Danielle Dick.
Ea a subliniat însă că, există în schimb mii de gene care interacţionează, astfel încât riscul genetic al fiecărei persoane se încadrează undeva pe un continuum.
Riscul nu este distribuit în mod egal de-a lungul acestui continuum: Este distribuit într-o curbă în formă de clopot.
Un număr mic de persoane au un risc genetic ridicat sau scăzut (la capetele de coadă ale curbei), dar majoritatea oamenilor se încadrează în mijlocul curbei, a spus ea.
Cunoaşterea nivelului de risc genetic al unei persoane poate ajuta oamenii să facă cele mai bune alegeri pentru sănătatea şi bunăstarea lor, cred autorii studiului.
Persoanele cu un risc genetic mai ridicat au mai multe şanse de a dezvolta probleme legate de consumul de alcool, astfel încât acestea pot lua măsuri de precauţie în ceea ce priveşte consumul.
În ciuda complexităţii relative a calculării riscului, participanţii la studiu şi-au format impresii relativ precise cu privire la riscul de dependenţă asociat cu diverse rezultate genetice.
Cercetările viitoare vor investiga dacă alte populaţii înţeleg scorurile de risc la fel de bine ca studenţii universitari din acest studiu.
O altă constatare importantă a stuciului a fost aceea că indivizii au raportat că ar experimenta o suferinţă moderată dacă ar afla că prezintă un risc genetic ridicat de dependenţă.
Acest lucru sugerează că furnizorii ar trebui să fie atenţi la modul de returnare a rezultatelor genetice cu risc ridicat şi să ia în considerare posibilitatea de a însoţi aceste informaţii cu consiliere psihologică.
În mod încurajator, pe măsură ce indivizii au primit niveluri din ce în ce mai mari de risc genetic, au raportat, de asemenea, intenţii mai mari de a căuta informaţii suplimentare, cum ar fi discuţia cu un furnizor de asistenţă medicală şi implicarea în practici de reducere a riscurilor.
„În general, rezultatele încurajează puternic ideea că scorurile reale de risc genetic se pot dovedi utile în prevenirea şi tratarea dependenţei de alcool", a menţionat Danielle Dick.
Ea a arătat că, înţelegerea rezultatelor testelor a fost ridicată, iar suferinţa psihologică a rămas la niveluri controlabile.
„Marea majoritate a indivizilor au indicat că ar lua măsuri pentru a-şi reduce riscul dacă ar afla că prezintă un risc genetic ridicat şi, din fericire, nu a existat niciun indiciu că oamenii ar interpreta scorurile de risc scăzut ca pe o invitaţie la a lua mai puţine măsuri de precauţie", a precizat ea.
Autorii au subliniat faptul că se ştiu prea puţine lucruri despre modul în care informaţiile genetice vor afecta comportamentul din lumea reală.
Majoritatea genelor cunoscute ale dependenţei au fost descoperite în ultimii ani, iar multe altele rămân încă să fie descoperite.
Niciun serviciu comercial de testare genetică nu oferă informaţii despre riscul de dependenţă, astfel încât foarte puţini oameni au primit vreodată informaţii autentice despre tendinţa lor genetică spre dependenţă.
Mai mult, intenţiile declarate diferă adesea de acţiunile ulterioare.
„A existat speranţa că informaţiile convingătoare despre riscul genetic ridicat ar determina oamenii să îşi schimbe comportamentul, dar nu am văzut că acest lucru s-a întâmplat în cazul altor aspecte ale sănătăţii", a precizatx Danielle Dick.
Studiile iniţiale sugerează că primirea de informaţii genetice pentru boli de inimă, cancer pulmonar şi diabet nu îi determină pe oameni să îşi schimbe comportamentul.
Să-i determini pe oameni să îşi modifice comportamentul este greu, crede ea.
„A le oferi informaţii valide despre riscuri este doar primul pas. Apoi trebuie să punem persoanele în legătură cu resursele şi sprijinul necesar pentru a le ajuta să-şi reducă riscul. La acest lucru lucrăm în prezent împreună cu echipa, ajutându-i pe oameni să înţeleagă riscul de dependenţă şi modul în care pot reduce acest risc şi pot evita apariţia problemelor", a mai precizat cercetătoarea.
