Identificarea mecanismului care duce la pierderea materialului osos ar putea indica un nou tratament pentru osteoporoză, „boala oaselor fragile“. Descoperirea aparţine unei echipe de cercetători americani de la Universitatea din Virginia şi sugerează un posibil răspuns şi pentru rezultatele dezamăgitoare înregistrate anterior în încercarea dezvoltării unor tratamente pentru această boală.
Osteoporoza afectează peste 200 de milioane de oameni din întreaga lume şi provoacă fracturi osoase la 1 din 3 femei şi 1 din 5 bărbaţi cu vârsta peste 50 de ani. Pierderea osoasă este, de asemenea, întâlnită în artrita reumatoidă, o afecţiune inflamatorie dureroasă care afectează până la 1% dintre indivizii din întreaga lume, şi mai mult de 1,3 milioane de americani.
Descoperirile cercetătorilor de la Şcoala de Medicină a Universităţii din Virginia şi ale colaboratorilor lor ajută la explicarea motivului pentru care celulele osoase specializate numite osteoclaste încep să descompună mai mult os decât produce organismul. Lărgind aria cercetărilor oamenii de ştiinţă ar putea reuşi într-o zi să afle cauzele care stau la baza acestui mecanism pentru a putea preveni şi trata pierderea masei osoase.
„Degradarea şi ulterior repararea osoasă sunt reglate fin prin interacţiuni complexe între celulele care degradează osul, osteoclastele, şi cele care produc matricea osoasă nouă. Prin urmare, simpla eliminare a osteoclastelor nu este întotdeauna cea mai bună abordare pentru a trata pierderea osoasă patologică. În schimb, am găsit un ’nod de semnalizare‘ în osteoclaste care reglează funcţia lor de degradare a osului, fără a le reduce numărul", spune cercetătorul Sanja Arandjelovic, doctor în medicină, la Departamentul de Medicină din cadrul Universităţii Virginia şi al Centrului de Imunologie Carter al UVA.
"În acest studiu am identificat factori neapreciaţi anterior care contribuie la funcţia osteoclastelor care este cu adevărat interesantă şi deschide noi căi de cercetare", completează prof. dr. Kodi Ravichandran, preşedintele Departamentului de Microbiologie, Imunologie şi Biologie a Cancerului de la UVA.
Oamenii de ştiinţă sunt dornici să înţeleagă ce cauzează pierderea osoasă pentru a putea dezvolta noi modalităţi de a o trata şi preveni. În acest studiu echipa de cercetare a găsit un contribuitor important, o proteină celulară numită ELMO1, care promovează activitatea osteoclastelor cauzând eliminarea masei osoase.
Deşi osteoclastele par să joace rolul de "băieţi răi" în pierderea osoasă, în mod normal ele deţin un rol critic pentru sănătatea oaselor, deoarece elimină suficientă masă osoasă pentru a stimula creşterea oaselor noi. Problema apare atunci când osteoclastele devin prea agresive şi elimină mai mult os decât poate produce corpul. În acest context, densitatea osoasă suferă şi oasele devin mai fragile.
Degradarea excesivă a oaselor este probabil influenţată de factori genetici, spun cercetătorii. Ei arată că multe dintre genele şi proteinele legate de ELMO1 au fost asociate cu tulburări osoase şi ale funcţiilor osteoclastelor.
Încurajator, cercetătorii au reuşit să prevină pierderea osoasă la şoarecii de laborator prin blocarea ELMO1, inclusiv în două modele diferite de artrită reumatoidă. Clinicienii sugerează că ar putea fi în măsură să ţintească şi la oameni această proteină, ca o modalitate de a trata sau preveni pierderea osoasă cauzată de osteoporoza si AR.
Cercetătorii spun că eforturile anterioare de a trata osteoporoza prin ţintirea osteoclastelor au avut doar un succes moderat şi oferă o potenţială explicaţie pentru acest motiv: osteoclastele nu numai că îndepărtează masa osoasă, dar mobilizează şi alte celule pentru a le ajuta în acest proces. Prin urmare, ţintirea ELMO1 ar putea oferi o opţiune mai bună decât ’războiul‘ dus împotriva osteoclastelor, susţin specialiştii.
„ Am folosit o peptidă pentru a ţinti activitatea ELMO1 şi am reuşit să inhibăm degradarea matricei osoase în osteoclastele cultivate fără a le afecta numărul. Sperăm că aceşti noi reglatori pentru osteoclaste, identificaţi în studiul nostru, vor putea fi dezvoltaţi în tratamente viitoare pentru pierderile osoase în exces, cum se întâmplă în osteoporoză şi artrită", concluzionează prof. dr. Ravichandran.
