Indicele de masă corporală (IMC) este în prezent indicatorul oficial pentru calcularea greutăţii corporale ideale, în funcţie de înălţime. Potrivit unui studiu recent însă, IMC nu este suficient de precis în depistarea obezităţii la majoritatea persoanelor.
În urmă cu aproximativ 200 de ani, un matematician şi statistician belgian pe nume Adolphe Quetelet, încercând să descrie caracteristicile „omului normal", a observat că greutatea corporală a adulţilor, exprimată în kilograme, este aproximativ proporţională cu pătratul înălţimii acestora în metri - o măsurătoare care a ajuns să fie denumită indicele Quetelet.
Abia în 1972, când fiziologul dr. Ancel Keys a propus-o ca o estimare a grăsimii corporale, aceasta a primit un nume mai cunoscut: indicele de masă corporală, sau IMC.
Indicele de masă corporală (IMC) este un indicator al categoriilor de greutate care variază de la subponderalitate la obezitate şi este utilizat pe scară largă pentru a evalua riscul diferitelor afecţiuni. Acesta se calculează prin împărţirea greutăţii unei persoane la pătratul înălţimii acesteia (greutate / înalţime2).
Acum, IMC este folosit peste tot, mai ales ca instrument de depistare a obezităţii. Astfel, un IMC mai mic de 18,5 indică o persoană „subponderală", o „greutate sănătoasă" este considerată până la 24,9, „supraponderalii" se situează între 25 şi 29,9, iar „obezitatea" este indicată de un IMC de 30 şi peste.
Un IMC > 30 creşte exponenţial riscul de complicaţii şi patologii asociate, dintre care cele mai grave sunt diabetul zaharat şi bolile cardiovasculare.
Cu toate acestea, tot mai multe cercetări sugerează că IMC este insuficient pentru a prezice procentul de grăsime corporală.
Acest lucru se întâmplă deoarece IMC nu ţine cont de distribuţia grăsimii în jurul corpului, de masa musculară, de densitatea osoasă şi de diferenţele rasiale şi sexuale.
În Statele Unite, IMC este utilizat pentru a determina eligibilitatea pentru medicamente pentru pierderea în greutate şi poate afecta accesul la intervenţiile chirurgicale de înlocuire a articulaţiilor şi la tratamentele de fertilitate.
„Este uşor de calculat şi, în esenţă, nu costă nimic, aşa că acest lucru îl face foarte greu de înlocuit", a declarat pentru CNN dr. Jamy Ard, profesor de epidemiologie şi prevenţie la facultatea de medicină a universităţii Wake Forest.
Există însă tot mai multe voci, care susţin înlocuirea IMC ca măsură a riscului individual de sănătate în mod exclusiv.
La începutul lunii iunie, Asociaţia Medicală Americană (AMA) a adoptat o nouă politică privind acest indice, notând „limitările semnificative asociate cu utilizarea pe scară largă a IMC în mediul clinic" şi citând „răul său istoric" şi „utilizarea pentru excluderea rasială".
„IMC se bazează în principal pe date colectate de la generaţiile anterioare de populaţii albe non-hispanice", a scris AMA.
Şi în timp ce este „corelat în mod semnificativ cu cantitatea de masă adipoasă din populaţia generală", a spus asociaţia, acesta "„şi pierde predictibilitatea atunci când este aplicat la nivel individual".
Într-un studiu recent, cercetătorii şi-au propus să investigheze acurateţea indicelui de masă corporală (IMC) în depistarea obezităţii (procentului de grăsime corporală) în rândul adulţilor cu vârste cuprinse între 20 şi 59 de ani.
Cercetătorii au constatat că IMC a prezis mai puţin de jumătate dintre persoanele cu obezitate, aşa cum a fost estimat de procentul de grăsime corporală.
În timp ce doar 36% dintre participanţi au fost clasificaţi ca fiind obezi în funcţie de IMC, aproape 3 din 4 au fost consideraţi obezi în funcţie de măsurile privind procentul total de grăsime corporală.
Constatările indică faptul că ar trebui considerate şi alte măsurători suplimentare, în plus faţă de IMC, pentru a calcula greutatea sănătoasă.
Cunoaşterea limitărilor IMC ca indicator de sănătate ar putea informa strategii mai eficiente de evaluare a greutăţii şi a stării generale de sănătate.
„Studiul subliniază limitările IMC ca unică măsură a sănătăţii, evidenţiind o posibilă nevoie de un sistem mai cuprinzător. Un astfel de sistem ar trebui să ia în considerare eventualele disparităţi de rasă sau etnice pentru o evaluare mai precisă a sănătăţii fiecărui individ", a declarat dr. Wang Lushun, chirurg ortoped senior consultant în Singapore, neimplicat în studiu.
Cercetătorii şi-au prezentat recent concluziile la ENDO 2023, reuniunea anuală a Societăţii americane de Endocrinologie, care a avut loc între 15-18 iunie, în Chicago.
Utilizarea IMC ca indicator al obezităţii
Pentru studiu, cercetătorii au analizat date de la 9.784 de participanţi cu o vârstă medie de 39 de ani din cadrul Studiului NHANES (National Health and Nutrition Examination Survey ), în perioada 2011-2018.
Datele au inclus IMC şi procentul de grăsime corporală calculat prin absorbţie cu raze X cu dublă energie (DEXA).
Rezultatele IMC au fost grupate în categorii specifice fiecărei etnii.
S-a constatat că, 36% dintre participanţi au avut un IMC de 30 sau mai mare, indicând obezitate.
Cu toate acestea, atunci când au fost evaluaţi în funcţie de procentul de grăsime corporală, 74% dintre participanţi au fost consideraţi obezi.
Mulţi participanţi cu un IMC pentru o greutate sănătoasă (18,5- 24,9) au fost clasificaţi ca fiind obezi atunci când a fost luat în considerare procentul de grăsime corporală, inclusiv:
- 27% dintre persoanele de culoare non-hispanice;
- 44% dintre persoanele albe non-hispanice;
- 49% dintre persoanele hispanice;
- 49% dintre asiatici;
„A fost foarte interesant de văzut că persoanele de culoare non-hispanice cu exces de greutate au avut şanse cu 58% mai mici de obezitate în comparaţie cu persoanele albe non-hispanice. Acest lucru s-ar putea datora distribuţiei genetice tipice a greutăţii", a declarat dr. Erkeda de Rouen, medic certificat în medicina de familie, a diversităţii şi a stilului de viaţă, care nu a fost implicată în studiu.
Dr. Shannon Aymes, profesor asistent de medicină, care se ocupă de gestionarea greutăţii la facultatea de medicină a UNC (Universitatea California din San Francisco, Statele Unite), a declarat că foloseşte IMC împreună cu alte criterii, cum ar fi Sistemul de clasificare a obezităţii din Edmonton, combinate cu o vizită la cabinet a pacientului de până la o oră, pentru a elabora un plan pentru fiecare pacient.
„Obezitatea, la fel ca toate bolile, este complexă şi nu poate fi surprinsă cu o singură măsurătoare", a spus ea, subliniind că există diferite niveluri de severitate.
„Există persoane cu un IMC ridicat care nu au nicio dovadă de boală asociată în mod obişnuit cu o greutate mai mare, cum ar fi hipertensiunea, apneea obstructivă de somn şi diabetul zaharat de tip 2".
„Dar există unele persoane cu un IMC modest ridicat", a continuat ea, „care au tulburări metabolice care pot răspunde la pierderea în greutate".
Noua politică a AMA recunoaşte aceste limitări, menţionând că IMC nu face diferenţa între masa corporală slabă şi cea grasă şi subliniază că nu ţine cont de diferenţele dintre grupurile rasiale şi etnice, sexe şi persoane de vârste diferite.
Femeile tind să aibă mai multă grăsime corporală decât bărbaţii, de exemplu, iar asiaticii au mai multă grăsime corporală decât albii, potrivit unui raport care susţine schimbarea politicii AMA.
De asemenea, IMC nu ţine cont de zona în care oamenii depozitează grăsime, lucru care a devenit un marker clar al riscului pentru sănătate în ultimele decenii, spune dr. Ethan Weiss, cardiolog specialist în prevenţie la UNC.
„Dacă aveţi multă grăsime în zona abdomenului şi în jurul organelor, sau grăsime viscerală, practic, este un lucru rău", a explicat el. „Dacă aveţi grăsime în şolduri şi în picioare, în coapse şi în partea din spate, de fapt, nu numai că nu e rău, ci este chiar bine", a declarat medicul pentru CNN.
Altfel spus, a precizat el, a avea un corp „în formă de măr" „reprezintă un factor de risc mai mare decât corpul în formă de pară".
Şi diferite grupuri tind să depună grăsimea în mod diferit: Femeile de culoare, a spus Ard, tind să transporte mai multă grăsime corporală în jurul şoldurilor şi coapselor, în comparaţie cu femeile albe, care depozitează mai multă grăsime în centru, în jurul taliei, ceea ce creşte riscul de boli de inimă şi diabet de tip 2, la acelaşi IMC.
Acesta este punctul în care dependenţa de IMC poate dezavantaja anumite grupuri, a explicat medicul.
„Dacă IMC este folosit pentru a ajuta la determinarea ratelor de asigurare de viaţă, de exemplu, s-ar putea ca femeile de culoare care au o dimensiune corporală mai mare, dar sunt sănătoase din punct de vedere metabolic, să primească prime mai mari în comparaţie cu alte femei care ar putea avea un IMC mai mic, dar care au grăsime corporală în diferite regiuni", a specificat medicul.
„Nu cred că IMC ca măsură în sine este rasistă", a continuat el. „În general, nu este în regulă, din punct de vedere ştiinţific, să extrapolezi rezultatele de la un grup la altul fără a valida obiectivul ştiinţific în populaţia ţintă".
AMA sugerează că, alături de IMC, ar putea fi folosite şi alte măsurători ale riscului pentru sănătate, cum ar fi circumferinţa taliei, măsurătorile grăsimii viscerale, compoziţia corporală şi factorii genetici şi metabolici.
Limitările studiului
„Deşi scanările DEXA sunt destul de sofisticate, ele nu pot diferenţia grăsimea subcutanată, de cea intramusculară, de cea viscerală. Grăsimea viscerală este, în general, cea mai dăunătoare, aşa că studiile viitoare ar trebui să o măsoare selectiv cu ajutorul unor scanări RMN sau CT", a declarat dr. Aayush Visaria, medic rezident de medicină internă şi cercetător în domeniul sănătăţii publice la facultatea de medicină Rutgers Robert Wood Johnson, unul dintre autorii studiului
„În studiul noistru care a analizat diferenţele rasiale/etnice, nu am luat în considerare posibilii factori de confuzie, cum ar fi obiceiurile alimentare, modelele de activitate fizică, sănătatea somnului, toate acestea putând creşte riscul de obezitate şi putând determina diferenţele observate între rase/etnii", a precizat el.
De asemenea, cercetătorii au inclus o gamă largă de participanţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani, dar nu au dezvăluit distribuţia vârstei lor. Pe măsură ce vârsta creşte, metabolismul face contrariul, spun specialiştii.
Disparitatea de gen ar fi putut, de asemenea, să afecteze compoziţia corporală, femeile având, de obicei, mai mult ţesut adipos în zona coapselor şi a taliei.
„În timp ce distribuţia pe sexe a fost echilibrată, dimensiunea eşantionului pentru rasă/etnie a fost distorsionată, albii nehispanici reprezentând 61% din eşantion. Acest lucru ridică îngrijorări cu privire la generalizarea constatărilor la populaţia mai mare a SUA, în special pentru minorităţile etnice. Prin urmare, trebuie să fim precauţi atunci când extrapolăm constatările studiului la grupurile etnice subreprezentate", a declarat dr. Yvonne Covin, un medic de medicină internă din Dallas, Texas, care nu a fost implicat în studiu
Doar IMC nu este suficient pentru a evalua riscul de obezitate
„Multe iniţiative de sănătate a populaţiei folosesc IMC pentru a măsura succesul programului - constatările noastre sugerează că ar putea fi nevoie de o evoluţie spre suplimentarea IMC cu alte instrumente pentru a măsura cu adevărat masa adipoasă", a declarat dr. Visaria.
„Studiul arată că ne scapă un procent mare de persoane care ar putea avea un risc mai mare de afecţiuni de sănătate care sunt asociate cu obezitatea, cum ar fi diabetul, hipertensiunea şi cancerul, având în vedere varietatea de persoane care au fost clasificate ca fiind obeze folosind IMC. Ar trebui să folosim alte măsurători, cum ar fi compoziţia grăsimii corporale, pentru a determina depistările şi intervenţiile pentru pacienţi", a declarat la rândul său, dr de Rouen.
„Deşi DEXA pentru analiza grăsimii corporale nu este utilizat pe scară largă în practica clinică de rutină, acest studiu întăreşte importanţa luării în considerare a compoziţiei grăsimii corporale pentru consiliere şi screening-uri preventive", a declarat dr. Covin.
Potrivit acesteia, studiul pune la îndoială convenţiile care se concentrează pe modificările stilului de viaţă şi screening-urile preventive la pacienţii cu IMC [mai mare sau egal cu] 30.
„Acest studiu evidenţiază necesitatea ca medicii să acorde atenţie pacienţilor cu IMC normal pentru detectarea timpurie a grăsimii corporale centrale pentru o intervenţie promptă", a concluzionat ea.
