Tratamentul minim invaziv al afecţiunilor cardiovasculare, la Spitalul Clinic SANADOR

Tratamentul minim invaziv al afecţiunilor cardiovasculare, la Spitalul Clinic SANADOR

Chirurgia cardiovasculară minim invazivă este, în prezent, cea mai avansată opţiune de tratament chirurgical pentru unele afecţiuni ale inimii şi vaselor mari de sânge. Spre deosebire de operaţiile clasice, care presupun o incizie de mari dimensiuni şi deschiderea sternului, intervenţiile minim invazive se realizează cu ajutorul unor instrumente chirurgicale performante, care sunt introduse prin mici incizii în spaţiile intercostale. Acest lucru permite o recuperarea mai rapidă a pacientului, cicatrici mai puţin vizibile şi un risc complicaţii postoperatorii semnificativ redus.

Abordarea minim invazivă nu este însă recomandată în orice situaţie, de aceea echipa medicală va analiza fiecare caz în parte şi va decide care este cea mai potrivită metodă de tratament, în funcţie de specificul afecţiunii şi de starea generală de sănătate a pacientului. De aceea, înainte de orice operaţie cardiovasculară, sunt necesare mai multe teste şi investigaţii imagistice: analize de laborator, ecografie cardiacă, coronarografie, angio CT coronarian, angio RMN, dar şi alte tehnici imagistice care pot fi recomandate de medicul cardiolog, pentru stabilirea unui diagnostic clar.

Procedurile cardiovasculare minim invazive necesită medici supraspecializaţi, dar şi o echipă operatorie foarte bine pregătită. Spitalul Clinic SANADOR dispune de un Centru de excelenţă în chirurgia cardiovasculară minim invazivă, care asigură pacienţilor intervenţii chirurgicale performante, realizate de medici cu experienţă îndelungată şi pregătire în centre de referinţă internaţionale. Operaţiile pot fi realizate prin minitoracotomie sau prin chirurgie endoscopică, cu echipamente endoscopice de ultimă generaţie 3D şi 4K, în primul bloc operator complet digitalizat din România, inaugurat recent la Spitalul Clinic SANADOR.

Afecţiuni cardiace cu indicaţie de tratament chirurgical minim invaziv

În prezent, chirurgia cardiovasculară minim invazivă poate fi folosită cu succes pentru tratamentul unor boli grave, complexe, care în trecut puteau fi tratate numai prin operaţii ample, deschise, cu risc mare de complicaţii şi deces. Astfel, abordarea minim invazivă poate fi folosită în următoarele afecţiuni:

  • Insuficienţă şi stenoză mitrală sau aortică – se poate realiza protezarea valvei aortice sau protezarea/plastia valvei mitrale;
  • Boli ale valvei tricuspide – se efectuează plastia de valvă tricuspidă;
  • Defect septal atrial – sunt închise defectele de sept atrial printr-o procedură minim invazivă;
  • Anevrism de aortă ascendentă – este înlocuit un segment de aortă ascendentă cu o endoproteză sintetică;
  • Tumori cardiace benigne (mixom cardiac) – se realizează ablaţia formaţiunilor tumorale;
  • Leziuni coronariene – se obţine revascularizarea miocardului prin bypass aortocoronarian (minitoracotomie) sau prin angioplastie coronariană;
  • Endocardită infecţioasă.

În cazuri mai complexe, pot fi efectuate intervenţii hibride, prin intermediul cărora se pot rezolva mai multe afecţiuni cardiovasculare la acelaşi pacient şi în acelaşi timp operator. Astfel de operaţii implică o bună colaborare între chirurgii cardiovasculari specializaţi în proceduri minim invazive şi cardiologii intervenţionişti, care vor folosi abordul endovascular, transcaterer.

În Secţia de Chirurgie Cardiovasculară din Spitalul Clinic SANADOR, pacienţii care au nevoie de tratament chirurgical pentru afecţiunile cardiovasculare beneficiază de proceduri moderne, minim invazive, realizate cu echipamente medicale de ultimă generaţie, în condiţii de siguranţă maximă şi confort sporit. La SANADOR, chirurgii cardiovasculari supraspecializaţi în tratamente minim invazive realizează cu succes o gamă variată de intervenţii, printre care: bypass aortocoronarian, reconstrucţii şi înlocuiri valvulare, chirurgia aortei toracice, tratamentul complicaţiilor infarctului de miocard.

În colaborare cu echipa specializată în cardiologie intervenţională, la Spitalul Clinic SANADOR sunt realizate şi proceduri endovasculare – implantarea de valve transcateter, stenturi şi grafturi endoaortice, intervenţii efectuate cu ajutorul angiograful mobil Ziehm Vision RFD Hybrid Edition în primele săli hibride mobile din România, inaugurate recent la SANADOR, în noul bloc operator. De asemenea, cele două laboratoare de angiografie şi cateterism cardiac dispun de angiografe ultraperformante, Philips Azurion 7.

Tehnici minim invazive în chirurgia cardiovasculară

Intervenţiile minim invazive de chirurgie cardiovasculară pot fi realizate în mai multe moduri:

  • Prin chirurgie toracoscopică (sau minitoracotomie): procedura presupune introducerea unui instrument lung şi subţire (video toracoscop) prevăzut cu o cameră video, printr-o mică incizie, şi efectuarea tratamentului necesar cu ajutorul unor instrumente chirurgicale speciale, care vor fi inserate prin alte mici incizii în spaţiile intercostale.
  • Prin chirurgie robotică: tehnica este similară chirurgiei toracoscopice, dar în acest caz chirurgul va folosi o consolă pentru a controla braţele robotice care manevrează instrumentele chirurgicale, putând realiza astfel tratamente mai precise şi mai sigure, cu o mai bună vizualizare a câmpului operator.
  • Prin chirurgie cardiacă endoscopică: chirurgul va realiza mici incizii sub sân sau în spaţiile intercostale, pentru a introduce instrumentele chirurgicale şi o cameră endoscopică 3D, care îi permite o vizualizare tridimensională a câmpul operator. În acest fel, purtând ochelari speciali 3D, medicul poate vedea pe monitor, tridimensional, toate structurile anatomice de la nivelul cordului. Această metodă implică o afectare minimă a ţesutului, o incizie de dimensiuni şi mai mici decât în cazul celorlalte tehnici disponibile, iar pacientul rămâne cu o cicatrice minusculă, foarte puţin vizibilă, având în vedere că este localizată sub sân.

La Spitalul Clinic SANADOR, pentru cazurile cardiovasculare mai complexe, medicii folosesc un sistem avansat de simulare şi printare 3D, pentru a realiza un mulaj al inimii pacientului, înainte de operaţie. În acest fel, ei pot decide care este cea mai potrivită strategie operatorie – prin minitoracotomie sau prin chirurgie endoscopică.

Cum decurge o intervenţie minim invazivă de chirurgie cardiovasculară?

Înainte de operaţie, pacientul  va efectua un set complet de analize de laborator şi investigaţii imagistice, cum se întâmplă în cazul oricărei intervenţii chirurgicale. În acest fel, echipa medicală se va asigura că bolnavul poate suporta în siguranţă operaţia şi anestezia generală.

Procedura în sine presupune realizarea unor mici incizii în spaţiile intercostale şi inserarea instrumentelor chirurgicale, care vor fi ghidate spre inimă, pentru tratarea afecţiunii. În timpul intervenţiei, inima pacientul va fi oprită, iar funcţia cardiacă va fi preluată de un aparat special, o maşină de inimă şi plămân artificial. În acest scop, medicul va realiza o incizie de aproximativ 2 cm în zona inghinală, în artera şi vena femurală, prin care va introduce canule ghidate eco-transesofagian, pentru a conecta pacientul la dispozitivul care îl va menţine în viaţă pe durata operaţiei.

În funcţie de complexitatea tratamentului necesar, durata unei intervenţii minim invazive de chirurgie cardiovasculară poate să varieze de la 2 ore până la 6 ore. Ulterior, pacientul va fi transferat pe Secţia de Terapie Intensivă, unde va fi atent monitorizat. La Spitalul Clinic SANADOR este implementat sistemul fast-track de îngrijire postoperatorie, care înseamnă detubarea pacientului în primele 8 ore de la operaţie şi mutarea lui rapidă pe secţia de specialitate, pentru o recuperare mai uşoară.

Spitalul Clinic SANADOR dispune de o secţie specială de terapie intensivă pentru chirurgia cardiovasculară, o premieră pentru România, datorită echipamentelor performante, integrate informatic într-o platformă digitală. Pentru cazurile foarte grave, medicii specializaţi în asistarea pacienţilor aflaţi în stare critică pot folosi un „plămân artificial” – dispozitiv de oxigenare extracorporală cu membrană (ECMO), care permite menţinerea în viaţă a pacienţilor critici, până la stabilizarea lor.

viewscnt