Trei consultaţii gratuite în pachetul de prevenţie pentru românii peste 40 ani

Trei consultaţii gratuite în pachetul de prevenţie pentru românii peste 40 ani

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe, a explicat pe larg ce aduce nou Contractul-Cadru 2021-2022 privind acordarea asistenţei medicale astăzi în cadrul unei conferinţe de presă. Pachetul de prevenţie pentru adulţii de peste 40 de ani, despre care preşedintele a vorbit şi în cadrul unui interviu video pentru 360medical.ro recent, va conţine analize gratuite şi 3 consultaţii acordate de către medicii de familie. De asemenea, şeful Casei a precizat că de abia după ce Contractul-Cadru va fi publicat în Monitorul Oficial, se va stabili şi calendarul pe etape privind contractarea de către furnizorii noi, asta în urma sesizărilor făcute de noile clinici îngrijorate de termenele contractării care fuseseră amânate.

Pachetul de prevenţie adresat românilor cu vârste peste 40 ani va cuprinde trei consultaţii: una de evaluare a factorilor de risc ai pacientului, a doua consultaţie prin care medicul efectuează ceea ce se numeşte intervenţia asupra factorilor de risc şi a treia consultaţie de monitorizare.

,,Urmărim să facem paşi fermi către inversarea piramidei serviciilor de asistenţă medicală, în sensul creşterii ponderilor serviciilor acordate în segmentul de prespital. Vrem să creştem ponderea serviciilor acordate la nivelul medicinei primare şi al ambulatoriului de specialitate. Este vorba despre un pachet comprehensiv de prevenţie care are ca ţintă principală adulţii peste 40 de ani. Acest pachet cuprinde trei componente care sunt interdependente. Sunt de fapt trei consultaţii grupate. Prima consultaţie este una de evaluare a factorilor de risc ai pacientului. A doua consultaţie este una prin care medicul efectuează ceea ce se numeşte intervenţia asupra factorilor de risc. A treia consultaţie este una de monitorizare", a declarat Adrian Gheorghe, în cadrul conferinţei de presă susţinute astăzi.

Sumele destinate acestui pachet preventive vor fi suplimentate, astfel încât pacienţii care trec prin acest proces al consultaţiei preventive ,,să nu întâmpine niciun obstacol în efectuarea analizei prescrise de medic".

O mare problemă până acum o reprezenta epuizarea fondurilor, în special pentru analizele de laborator, de aceea preşedintele CNAS a dat asigurări că dacă medicul de familie va prescrie investigaţiile, de exemplu analize de laborator ca parte a evaluării pe care o face, aceste consultaţii vor fi decontate din fond peste valoarea de contract pe care o au furnizorii de paraclinice.

Noul Contract-cadru 2021-2022 intră în vigoare de la 1 iulie, iar furnizorii noi vor contracta de la 1 august, aşa cum am şi anunţat recent pe siteul 360medical.ro. Calendarul pe etape privind contractarea de către furnizorii noiva fi stabilit după ce Contractul-Cadru va fi publicat în Monitorul Oficial. ,,În primă fază vor face acte adiţionale pentru cei care au contract cu Casa, pentru luna iulie, iar contractarea pentru noul contract va fi în acelaşi timp pentru toată lumea”, a precizat preşedintele CNAS.

De săptămâna viitoare va începe un proces de consultare cu toţi factorii din sănătate, urmând a se centraliza propuneri de "ajustare, modificare" a contactului-cadru pentru anii viitori. ,,Vom primi aceste propuneri pa parcursul lunii iulie şi august, pentru ca începând cu luna septembrie să organizăm consultări tehnice şi grupuri de lucru care să lucreze pe marginea propunerilor pe care le primim în acest interval", a declarat Adrian Gheorghe.

Alte prevederi din noul contract-cadru le găsiţi Noul Contract-cadru 2021-2022 în vigoare de la 1 iulie. Furnizorii noi în contract de la 1 august

viewscnt