Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca a afişat luni rezultatele examenului de admitere din acest an, care a avut loc în perioada 24-25 iulie.
Probele scrise au avut loc atât în amfiteatrele universităţii, cât şi la Sala Sporturilor Horia Demian, la Sala Polivalentă BTarena şi la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB.
În total, s-au amenajat 15 săli de examen, în organizarea examenului de admitere fiind implicate peste 400 de cadre didactice, studenţi şi personal administrativ din cadrul universităţii.
“Avem deja experienţa anului trecut în organizarea examenului de admitere şi a celui de rezidenţiat, în condiţiile speciale impuse de pandemie. Mă bucur că am reuşit să le oferim candidaţilor condiţii excelente, astfel încât să se simtă în siguranţă şi să se poată concentra la rezolvarea grilelor de concurs”, a afirmat rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, prof. dr. Anca Dana Buzoianu.
La examen au concurat 1.700 de candidaţi pentru 714 locuri la buget (dintre care 24 de locuri au fost pentru românii de pretutindeni) şi 255 de locuri cu taxă. De asemenea, 4 candidaţi au fost admişi fără concurs, la programul de studiu Medicină, în calitate de olimpici cu performanţe recunoscute la concursuri naţionale şi internaţionale.
Cele mai căutate specializări au fost Medicină, cu 2,47 candidaţi pe un loc, Radiologie şi Imagistică cu 2,34/loc, urmate de Asistenţă medicală generală cu 1,89 candidaţi pentru un loc, în timp ce pentru Tehnică Dentară s-au înscris 1,7 candidaţi pe un loc.
La Medicină s-au înscris în total 943 de candidaţi, la Asistenţă medicală generală - 189 de candidaţi, la Medicină Dentară - 109 de candidaţi, iar la Farmacie - 64 de candidaţi. Examenul de admitere a constat într-o probă unică, scrisă, în limba română, în sistemul grilă, cu durata de 2 ore.
La Medicină, cea mai mare notă obţinută la concursul de admitere a fost 9,85, la Medicină Dentară 9,21, iar la Farmacie nota maximă a fost 10, fiind obţinută de 4 candidaţi.
La programul de studiu Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare, nota cea mai mare a fost 10, la Asistenţă medicală generală 9,75, la Radiologie şi imagistică 9.85, la Tehnică dentară 9,55, la Nutriţie şi dietetică s-a intrat cu nota 10, 5 candidaţi obţinând acelaşi rezultat maxim.
Rezultatele finale, după contestaţii, se vor afişa în 28 iulie, iar candidaţii declaraţi admişi îşi vor putea confirma locul în perioada 29 iulie-13 august.