Robert Simon, un sălăjan de 48 de ani care a fost mult timp asistent medical la spitale de top din Statele Unite, s-a întors în România şi conduce un cămin de bătrâni în judeţul Cluj. El şi-a propus să schimbe mentalităţile, folosind experienţa dobândită în sistemul medical din SUA, relatează Mediafax.
Robert Simon era inginer zootehnist când a plecat în Statele Unite, în 2002, când a câştigat Loteria Vizelor. Simon a încercat mai multe meserii în SUA, ajungând în cele din urmă asistent medical licenţiat.
”La începutul aventurii mele americane, lucram la o fabrică, alături de mulţi români. În timpul liber am mers să lucrez voluntar la un spital din localitatea unde locuiam, Ann Arbor, din statul Michigan. Astfel, pur şi simplu m-am îndrăgostit de lumea medicală şi am decis că asta vreau să fac în viaţă. M-am înscris mai întâi la o şcoală de infirmieri, apoi am urmat o facultate de asistenţi medicali”, a povestit Simon.
Românul a obţinut a doua sa licenţă în 2008. Iniţial, a fost angajat la St. Joseph Mercy Hospital, din Ann Arbor, spitalul unde făcuse voluntariat, apoi s-a transferat la Detroit Medical Center.
Cum funcţionează un spital în SUA
Cel mai mult i-a plăcut să lucreze la spitalul Henry Ford West Bloomfield, de lângă Detroit.
”Aici mă ocupam de unităţi monitorizate. Erau bolnavi cu diverse afecţiuni grave la inimă sau plămâni, care nu erau la terapie intensivă, dar aveau nevoie de multă atenţie. Am lucrat la spitale foarte moderne, foarte apreciate, unde veneau să se trateze oameni din întreaga lume”, a detaliat Simon.
La ”Henry Ford”, Simon s-a simţit apreciat şi respectat, iar după un timp, a ajuns chiar să le predea meserie studenţilor.
”Le-am predat un an studenţilor de la <<nursing>>, care veneau în practică la spitalul Henry Ford. Am fost responsabil pentru opt studenţi. I-am învăţat să pună branule şi să facă perfuzii, să facă injecţii, să asculte pacienţii la inimă şi multe altele. Nu era ceva simbolic. În final, fiecare student ajungea să răspundă direct de 2-3 pacienţi”, a spus Simon.
Spitalul de lângă Detroit este unul dintre cele mai spectaculoase din lume din punctul de vedere al arhitecturii. Interiorul este gândit ca un mall, cu cinema şi spaţii de servicii.
”La spitalul Henry Ford, nu existau diferenţe între angajaţii spitalului. Lucrau cot la cot medici cu asistenţi şi se respectau între ei. Am văzut asistenţi cel puţin la fel de apreciaţi ca unii dintre medici. Tot conceptul se baza pe spirit de echipă şi pe colaborare interdisciplinară”, a afirmat asistentul medical.
Robert Simon şi-a dorit să înveţe toate secretele meseriei în Statele Unite, pentru ca apoi să o practice cât mai competent acasă.
A revenit în România cu gândul să deschidă un cămin de bătrâni. După multe căutări, şi-a îndeplinit această dorinţă. A deschis, în parteneriat cu Primăria comunei Buza, judeţul Cluj, un astfel de cămin, construit din fonduri europene şi care funcţionează din noiembrie 2017, cu o capacitate de 30 de locuri.