Un băiat de 8 ani din Italia, operat pe creier în timp ce asculta Mozart

Un băiat de 8 ani din Italia, operat pe creier în timp ce asculta Mozart

Medicii italieni au operat un copil pe creier în timp ce acesta asculta Mozart pentru a-i stimula funcţiile cerebrale.

Un băiat italian în vârstă de opt ani a suferit o intervenţie chirurgicală pe creier, la Ancona, în timp ce asculta Mozart sub anestezie pentru a-i stimula funcţiile cerebrale şi pentru a-i ajuta pe chirurgi să identifice locul exact al operaţiei, au transmis marţi agenţii de presă preluate de Agerpres.

Intervenţia chirurgicală a durat patru ore şi jumătate şi a fost efectuată la Spitalul de pediatrie Salesi, din oraşul-port Marche.

Băiatul, dintr-un orăşel din Abruzzo, suferea de o malformaţie vasculară cerebrală. El a fost sedat pe tot parcursul operaţiei şi a purtat căşti speciale capabile să emită sunete şi impulsuri mecanice. Pe lângă Mozart, el a ascultat în timpul operaţiei şi muzică gregoriană.

După şase ore, băiatului i-a fost făcută o tomografie, apoi a fost trezit treptat.

Muzica a avut totodată un „efect calmant şi antistres asupra creierului copilului", a explicat pentru o agenţie italiană de presă, neurochirurgul Roberto Trignani, de la Spitalul Torrette.

Medicii italieni au declarat operaţia un succes.

viewscnt