Un grup de 17 oameni de ştiinţă recunoscuţi la nivel internaţional, cercetători şi experţi în sănătate publică susţine că supraalimentaţia nu este cauza obezităţii. "Să ne concentrăm pe ce mâncăm şi nu pe cât de mult mâncăm" ar fi o strategie mai bună pentru gestionarea propriei greutăţi, consideră experţii, citaţi de scincedaily.com.
Obezitatea afectează mai mult de 40% dintre adulţii americani, plasându-i la un risc mai mare de boli de inimă, accident vascular cerebral, diabet de tip 2 şi anumite forme de cancer, arată statisticile Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC).
Recomandările nutriţionale pentru americani ale Departamentului de Agricultură din Statele Unite (USDA) pentru 2020 - 2025 arată că pierderea în greutate "impune adulţilor să reducă numărul de calorii pe care le obţin din alimente şi băuturi şi să crească volumul de activitate fizică".
Însă cercetători de la Societatea Americană pentru Nutriţie contestă acest "model de echilibru energetic vechi de un secol", conform căruia creşterea în greutate are loc atunci când persoanele consumă mai multă energie decât utilizează.
În lumea de astăzi, înconjurată de alimente procesate extrem de gustoase, puternic comercializate şi ieftine, este uşor pentru indivizi să mănânce mai multe calorii decât au nevoie şi să dezvolte un dezechilibru agravat şi mai mult de stilul de viaţă sedentar.
Conform acestui curent de gândire, supraalimentarea, dublată de o activitate fizică insuficientă, conduce la epidemia de obezitate. Pe de altă parte, în ciuda deceniilor de mesaje de sănătate publică care îndeamnă oamenii să mănânce mai puţin şi să facă mai multă mişcare, ratele obezităţii şi ale bolilor legate de obezitate au crescut constant.
Autorii articolului intitulat „Modelul insulin-glucidic: o perspectivă fiziologică asupra pandemiei de obezitate“, publicat în The American Journal of Clinical Nutrition, indică defecte fundamentale ale modelului de echilibru energetic clasic, expus mai sus. Aceştia argumentează că un model alternativ, modelul insulin-glucidic, ar explica mai bine obezitatea şi creşterea în greutate.
Mai mult decât atât, modelul insulin-glucidic indică calea către strategii mai eficiente, de lungă durată, pentru gestionarea greutăţii, cred autorii.
„Modelul echilibrului energetic nu ne ajută să înţelegem cauzele biologice ale creşterii în greutate. În timpul creşterii, de exemplu, adolescenţii pot mări aportul alimentar cu 1.000 de calorii pe zi. Întrebarea care se pune ar fi dacă supraalimentarea provoacă creşterea rapidă sau creşterea rapidă stimulează foamea adolescentului, făcându-l să mănânce mai mult?“ spune unul dintre autorii studiului, prof. David Ludwig, endocrinolog la spitalul de copii din Boston şi profesor la Harvard Medical School.
Spre deosebire de modelul echilibrului energetic, modelul insulin-glucidic susţine o afirmaţie îndrăzneaţă, şi anume aceea că supraalimentarea nu este principala cauză a obezităţii.
Modelul insulin-glucidic pune mare parte din vină pentru epidemia actuală de obezitate pe consumul excesiv de alimente cu o încărcătură glicemică ridicată, în special carbohidraţi procesaţi, digerabili rapid. Aceste alimente provoacă răspunsuri hormonale care schimbă fundamental metabolismul, conducând la stocarea grăsimilor, creşterea în greutate şi la obezitate, spun oamenii de ştiinţă.
Când mâncăm carbohidraţi extrem de procesaţi, organismul creşte secreţia de insulină şi suprimă secreţia de glucagon. Acest lucru semnalează celulele adipoase pentru a stoca mai multe calorii, lăsând mai puţine calorii disponibile pentru a alimenta muşchii şi alte ţesuturi active metabolic.
Creierul percepe că organismul nu primeşte suficientă energie şi, la rândul său, induce sentimentul de foame. Mai mult, metabolismul poate încetini în încercarea organismului de a conserva combustibil. Astfel, tindem să rămânem flămânzi, chiar dacă continuăm să dobândim exces de grăsime.
Pentru a înţelege epidemia de obezitate, trebuie să luăm în considerare nu numai cât de mult mâncăm, ci şi modul în care alimentele pe care le consumăm ne afectează hormonii şi metabolismul. Afirmând că toate caloriile sunt la fel pentru organism, modelul de echilibru energetic ratează această piesă critică a puzzle-ului, cred autorii noii teorii.
În timp ce modelul insulin-glucidic nu este nou - originile sale datează de la începutul secolului XX -, perspectiva propusă de American Journal of Clinical Nutrition este cea mai cuprinzătoare formulare de până acum a modelului, elaborat de o echipă de 17 oameni de ştiinţă recunoscuţi la nivel internaţional, cercetători clinici şi experţi în sănătate publică.
Aceştia au sintetizat corpul tot mai mare de dovezi adunate în sprijinul modelului insulin-glucidic. Mai mult decât atât, autorii au identificat o serie de ipoteze testabile, care disting cele două modele pentru a ghida cercetările viitoare.
Adoptarea modelului insulin-glucidic are implicaţii radicale pentru managementul greutăţii şi tratamentul obezităţii. În loc să îndemne oamenii să mănânce mai puţin, o strategie care de obicei nu funcţionează pe termen lung, modelul insulin-glucidic sugerează o altă cale, şi anume să ne concentrăm mai mult pe ceea ce mâncăm.
Potrivit prof. Ludwig, "reducerea consumului de carbohidraţi rapid digerabili, care inundă oferta de alimente în era curei de slăbire, scade nevoia organismului de a stoca grăsimi. Astfel, oamenii ar slăbi cu mai puţină luptă şi înfometându-se mai puţin".
Autorii recunosc că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a testa în mod concludent atât modelul clasic, cât şi modelul insulin-glucidic propus sau pentru a găsi noi modele care să corespundă dovezilor ştiinţifice viitoare.
